Sunt multe, sunt importante, sunt semnificative. Cele mai consistente dintre acestea? Nu-mi iau riscul a face o clasificare. Şi totuşi, trebuie să o recunosc, dintre toate, evenimentul de adâncă semnificaţ ie s-a dovedit a fi reluarea activităţii Corului de Cameră „Madrigal”.
De decenii, ansamblul se dovedeşte a fi o efigie a culturii naţionale. A fost înfiinţat cu aproape o jumătate de secol în urmă prin strădania regretatului maestru Marin Constantin, personalitate artistică care astăzi – în perspectiva timpului – se dovedeşte a fi fost un inegalabil muzician al cântului coral. S-au cunoscut, s-au format împreună. Împreună au avut parte de marile bucurii ale muzicii, de la cântul madrigalesc al Renaşterii, la comorile cântului nostru de strană, de la repertoriul românesc la cel universal al secolului XX. Nu poate fi uitat repertoriul colindelor româneşti, o bogăţie spirituală căreia „Madrigal”-iştii i-au conferit o inimitabilă prospeţime a expresiei, acea zicere interioară care bucură inima, care încălzeşte sufletul. Au colindat împreună lumea cea largă. S-au dovedit a fi veritabili ambasadori ai spiritului, ambasadori ai fiinţei noastre. Iar aceasta în lungi perioade de timp în care neam aflat cu toţii în grea cumpănă. Astăzi se pare că “Madrigal”-ul renaşte. Din zona instituţionalizată a învăţământului a trecut în cea a culturii. Generaţia membrilor fondatori se primeneşte. Atât la nivelul ansamblului cât şi la acela al maeştrilor de cor, al dirijorilor. În mijloc de decembrie, la Ateneul Român, “Madrigal”-ul pare să fi îmbrăcat haine noi. La propriu şi la figurat. Costumele cele vechi au fost înlocuite de culori pastelate, vioaie; au fost concepute de cunoscutul designer vestimentar care este Doina Levintza. La pupitrul dirijoral l-am reîntâlnit pe maestrul Voicu Popescu, un demn urmaş al maestrului Marin, un uimitor talent al comunicării sensibil animate în zona expresiei cântului coral. I-a fost dat să aştepte cam mult până în momentul în care a putut susţine un întreg program în compania acestui ansamblu unic în felul său! Întregul concert a fost dedicat repertoriului prilejuit de sărbătorile sfârşitului de an, creaţii datorate maeştrilor trecutului, Nicolae Ursu, Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu, Alexandru Paşcanu, de asemenea pagini din repertoriul universal, de la monodia gregoriană „Salve Regina” la creaţiile renascentiste ale lui Michael Praetorius sau cele contemporane de mare vivacitate sonoră… Sunt împliniri de finalizat la nivelul partidelor de voci grave, cele ale başilor, ale partidei de alto; sopranul are de câştigat în supleţe, în limpezime timbrală…; pentru a face comparaţie cu momentele de mare glorie ale ansamblului. Întregul concert a marcat un nou început. Îl consider a fi o mare promisiune. Pentru noi toţi. A beneficiat de inserţii de poezie oferite de un bun prieten al „Madrigal”-ului, de maestrul Victor Rebengiuc. O dovadă în plus că muzica şi poezia fac casă bună. Şi nu numai!
Şi muzica şi diplomaţia o duc de obicei bine. Când şi când. Trebuie să recunosc, într-o relaţie conjuncturală. De această dată în Studioul de Concerte din str. Berthelot, seara de muzică poloneză a fost prilejuită de încheierea mandatului pe care Polonia l-a avut la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Am în vedere concertul Orchestrei Naţionale Radio, concert susţinut săptămâna trecută în compania Corului Academic Radio condus de maestrul Dan Mihai Goia. Muzică poloneză, lucrări de Karol Szymanowski şi Witold Lutosławski, muzică românească, cea de a doua Rapsodie de George Enescu, un muzician polonez de mare ţinută artistică profesională, dirijorul Tomasz Bugaj, doi solişti români de importantă circulaţie, tenorul Marius Vlad Budoiu şi pianistul Horia Mihail, au constituit împreună o reţetă ce se dorea a fi infailibilă. Poate. Din punct de vedere diplomatic. „Nu întotdeauna, însă, socoteala de-acasă se potriveşte cu cea din târg”. Publicul? Sala? Modest populată. Să nu fim totuşi pesimişti! Să observăm partea plină a paharului! Poate, într-una dintre marile metropole culturale europene un asemenea program ar fi stârnit curiozitatea unui public mai numeros. Reţeta bucureşteană? Ar fi trebuit să prevadă prezenţa în program a unei creaţii simfonice sau concertante din marele repertoriu universal, lucrare cunoscută, îndrăgită de publicul nostru meloman, lucrare prezentată în versiunea acestui remarcabil profesionist al baghetei care este Tomasz Bugaj. Este un artist de dinamică circulaţie naţională şi europeană, în mod special în spaţiul muzical englez. Acţionează ferm şi „la obiect”, cu eficienţa unei promptitudini muzicale mobilizatoare ce întreţine construcţia acestui poem vocal simfonic amplu, în două părţi, „Harnasie” pentru tenor, cor şi orchestră, de Szymanowski, lucrare prezentată la noi în primă audiţie. Nu pot să nu observ profesionalismul muzicienilor noştri, care au răspuns la nivel de excelenţă solicitărilor unui program în parte inedit, de maximă dificultate. Eficientă s-a dovedit a fi relaţia pianistului Horia Mihail cu dirijorul, cu membrii orchestrei, pe parcursul unei lucrări de mare spectaculozitate cum sunt Variaţiunile pe o temă de Paganini, de Lutoslawski, lucrare de impresionantă strălucire virtuoză. Dirijorul Tomasz Bugaj este mai mult decât un maestru al baghetei; este un muzician ce găseşte drum spre fibra spirituală a muzicii; cea de a doua Rapsodie de George Enescu a fost concepută în spiritual unui poem simfonic de esenţă romantică.
Alte concerte, alte momente ale sezonului sărbătorilor de iarnă? Sunt numeroase, unele de mare atracţiozitate. Mă voi referi la Concertul extraordinar „Crăciun pentru toţi”, concert organizat de Fundaţia Solidaritatea Culturală pentru România – Ars XXI. Este cea de a 7-a ediţie a acestei impresionante manifestări menite a aduna fonduri în beneficiul tinerilor supradotaţi, deosebit de talentaţi, aflaţi în situaţii defavorizate. Mascota serii a fost tânărul violonist de nici 14 ani, Mircea Dumitrescu, elev al Colegiului Naţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti. În compania prof. Smaranda Ilea, la pian, Mircea a prezentat câteva piese de mare virtuozitate din repertoriul instrumentului său; agilitatea tehnică, justeţea intonaţională, expresia melodică atent susţinută, au făcut deliciile unui public entuziast. Celelalte momente ale concertului? Nu au fost puţine. Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu a oferit muzică de o impresionantă varietate stilistică, muzică barocă, sudamericană de largă adresare, muzică clasică în aranjamente moderne, pagini specifice repertoriului vienez de secol XIX, o adevărată încântare prilejuită de muzică, de bucuria sărbătorilor. Nu pot să nu observ, printre tinerii coechipieri ai maestrului, studenţi şi elevi ai instituţiilor de învăţământ artistic din Bucureşti, unii dintre aceştia au fost laureaţi ai ediţiilor anterioare ale concertelor fundaţiei.
Indiscutabil, vocea umană rămâne cea mai apropiată expresiei muzicale, aşa cum o demonstrează prezenţa în program a Corului de cameră „Preludiu” condus de maestrul Voicu Enăchescu; ne-au dăruit muzică din repertoriul tradiţional românesc, din cel universal, muzică pe care o asculţi şi o reasculţi cu bucuria întâlnirilor celor dragi.
Iar evenimentele sărbătoreşti, concertele de sezon, continuă. Ne vom bucura de acestea aşa cum preţuieşti un dar divin primit în miez de iarnă!
