Lupta PSD-ului împotriva lui Traian Băsescu a trecut, pînă acum, prin mai toate fazele posibile. Conferinţele de presă şi declaraţiile publice ale lui Adrian Năstase sau Cozmin Guşă, mult prea abstracte pentru capacitatea de procesare a alegătorului instabil emoţional, au fost înlocuite, la un moment dat, cu discursurile fulminante, pe jumătate interjecţii, pe jumătate onomatopee, ale retorului Vanghelie, specialistul în materie de la Sectorului 5. Cum nici cu această armă imprevizibilă corabia lui Băsescu nu s-a clătinat prea tare, Statul major al partidului de guvernămînt a mobilizat un nou corp de armată; un fel de balaur cu două capete independente, precum ochii iguanei, căpăţîni bine alese, compuse cu grijă şi judecate cu mult simţ de răspundere, din malaxoarele cărora să nu poată scăpa nici măcar o parîmă întreagă, iar din această sărbătoare a carnagiului să se înfrupte în voie şi pe săturate, asemenea spectatorilor excitaţi de sînge din vecinătatea luptelor de gladiatori, viitura electoratului care-şi priveşte la televizor propria viaţă în chip de telenovelă prost scrisă şi încă mai prost regizată. Pentru că Băsescu a punctat serios în bătălia cu buticurile şi în aceea cu bieţii cîini răzleţiţi de pe vremea demolărilor, PSD-ul l-a scos la înaintare, ca specialist în răsturnarea bidoanelor cu telemea în buza trotuarelor, pe justiţiarul Piedone, un fel de luptător sumo care şi-a dobîndit brusc, aproape printr-un act de iluminare, vocaţia de responsabil cu salubrizarea pieţelor. Convoaiele de gură cască, parte trepăduşi de pe la primăria de sector, parte victime complice în faţa camerelor de luat vederi, sînt copios prezentate pe la TV Prima, postul aflat într-o duşmănie profundă şi făţişă cu primarul general, ca un fel de ceremonialuri aflate la un pas de pragul transei mistice, investite cu misiunea sacră de a prezenta întregii lumii chipul eroului civilizator întrupat prin pieţele Gorjului şi Moghioroş. Dar cum imaginea brutei protectoare nu poate convinge toată suflarea de cumpărători frustraţi şi de gospodine căzute în patima lirismului după intrarea în şomaj, fabrica de chipuri livreşti a lui Dâncu a inventat un terminator seducător, un bărbat în plină putere, un gigolo de cartier cu ţinuta demnă şi cu frizura bine stăpînită, un fel de Alain Delon de piaţa Obor, gata oricînd să se ia la trîntă cu hidra intermediarului, şi anume pe Gabriel Oprea. Prefectul telegenic, coborît în hărmălaia străzii direct de pe afişele care fac reclamă la Colgate, pasta care penetrează aşa cum cerneala... etc., etc., a pornit o bătălie decisivă cu vînzătorii care nu produc şi cu producătorii care nu vînd, dar, mai ales, o bătălie pe viaţă şi pe moarte cu spectrul ubicuu al primarului Capitalei. Asaltîndu-l, aşadar, pe Traian Băsescu din două flancuri, partidul aflat la putere a dat buzna pe toate posturile de televiziune exact la orele de vîrf, adică taman atunci cînd oamenii muncii se adună şi ei pe lîngă casă pentru a mai afla cam cîte butelii au explodat în ultimile douăzeci şi patru de ore prin cartierul Tiglina, ce babă se mai laudă că a fost violată cu tot tacîmul, cîţi copii îmboldiţi de credinţă şi-au mai omorît familia satanizată, cîte hectare de cînepă indiană au mai răsărit spontan pe marginea drumurilor şi încă multe asemenea ştiri de importanţă naţională. împotriva antieroului Băsescu, a acestui Colombo cu maşină invizibilă, cu trenciul subînţeles şi cu o nevastă în mod sigur mai răbdătoare decît un înger, PSD-ul şi-a asmuţit balaurul său bicefal compus din doi eroi fictivi şi din două carcase propagandistice: bruta Piedone şi arhanghelul Gabriel. Ceea ce însă nu pare a se fi observat este un fapt de o banalitate înduioşătoare: în timp ce Băsescu desfundă bulevarde, pune beculeţe de Crăciun şi măcar provoacă iritări, vînătorii lui de pe tăpşanele catodice sînt doar nişte biete construcţii virtuale şi tocmai din această pricină sfîrşesc prin a fi aşa de inofensivi, deşi par, teoretic, atît de bine aleşi.
