Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Bruta la putere şi scriitorul neonest de Constantin Ţoiu


Au fost miniştrii, care, direct ori indirect, au ameninţat cu moartea oameni ai scrisului.

În felul lor, de bestii joviale, ajunse. Inşi cu educaţie precară.

Vagmiştrii ai puterii, instalată, cică, pe veci...

Ei, nu-i aşa! Şi Dumnezeu, se ştie, nu bate cu parul...

Alţi dregători, duioşi, sentimentali, însă prefăcuţi, nu te ameninţă cu dispariţia fizică. Ei încearcă să te câştige de partea lor, să te copleşească cu fel de fel de promisiuni şi de daruri care, de fapt, pe ei nu-i costă nimic. Făcând binefaceri cu banii statului. Pomeni mortale!

Unul din ei, din lumea eroului clasic Tănase Scatiu, văr cu Dinu Păturică, azvârle cu brioşe în popor, taman ca Mărioara, ghilotinată, propunând populaţiei, care nu avea pâine, să mănânce cozonac.

Una din năstruşniciile istoriei, la franţuzi, fu preluată, la propriu, de ginta de la poalele Carpaţilor.

Pomana, strict ciocoiască, prosteşte trufaşă, va rămâne printre atâtea năuceli ale politicienilor români învârtiţi, cuprinşi de ameţeala măririi peste noapte.

Pe ziaristul, pe scriitorul care dezvăluie potlogăriile unora din mai marii puterii, brutele parvenite, de nu ar fi legea, i-ar ucide pur şi simplu, incapabili de cea mai mică remuşcare, înaintea hoţiei dată în vileag. Ei ar fi în stare să tragă, să-l omoare pe loc pe insul cutezător. Neputând face aceasta, îl calomniază pe omul scrisului, îl atacă în fel şi chip... Nu sunt ei capabili,... de fapt nici pomeneală... să fi auzit ei de André Gide, care spunea că a fi scriitor, înseamnă a fi oarecum ne-onest... în sensul, estetic, fireşte, că scriitorul, în operele sale, amestecă dinadins ori în mod necesar planurile, ficţiunea şi realitatea, susţinând ceva uneori inventat, spre a face şi mai credibil un lucru din realitate, ce poate nici nu s-ar fi petrecut, minţind, deci,...un personaj, să spunem, cu cheie, poate, dar care, astfel compus, dă randamentul literar cuvenit, cu preţul jertfirii unui neînsemnat adevăr, ocultat, trecut cu vederea ca nesemnificativ...

Vă daţi seama că o brută, ca burghezul nostru gentilom, clasic, primind lecţii de filosofie de la bodyguardul său cultural personal şi care exclamă că până atunci, el nu ştiuse că e nu numai un vechi prozator, dar chiar şi un bun filosof, un brav descendent al lui Descartes, de pildă; vă daţi seama, vreau să spun, că singura epocă în care antropoidul nostru întreprinzător şi emancipat în care se simte în voie şi calificat pentru orişice s-o nimeri, este inatacabilul, este pietroiul aforistic al epocii de piatră.

*

Domnul Iliescu a fost, cam un sfert de veac, patronul unor astfel de brute, incomparabile cu dumnealui, desigur, dar care îl slujiră atâţia ani, ca şi brutele pe dânsul, personal.

De la I. Iliescu şi de la tovarăşii săi, românul învăţă vorba lui Thomas Hobbes, preluată de Marx al lui că omul se poartă faţă de om ca lupul - homo homini lupus! Şi că comunismul îl va face pe om blând şi bun, un vegetarian; gata să se întoarcă spre un presupus adversar, spre un ultim Lup, adică, fără carnetul de partid izbăvitor,... cerându-i, invitându-l, chiar, dacă vrea şi dacă doreşte, să-i mai tragă un şut în... mă rog, în partea respectivă.

Bruta, sub domnia,...nu a ultimului fanariot, cum scrie în istorie, ci a ultimului bolşevic, deghizat într-un lup capitalist domesticit, cu loc asigurat în coteţ, căpătase un permis de circulaţie ad libitum, după placul şi interesele ei...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara