Dacă avem răbdare şi numă răm, vom găsi publicate în paginile revistei România literară, dea lungul acestui an 2016, pe care îl încheiem, nu mai puţin de cinci sute de cronici, comentarii critice şi recenzii la cărţi recent apărute, româneşti şi străine.

Cinci sute! Scrise de critici literari din toate generaţiile şi din toată geografia, alcătuind, credem noi, o echipă deosebit de redutabilă, de seniorii Nicolae Manolescu, Gabriel Dimisianu, Mihai Zamfir, Gheorghe Grigurcu, Alex Ştefănescu, Mircea Anghelescu, Irina Petraş, Ioan Holban, Vasile Spiridon şi până la mai tinerii Răzvan Voncu, Sorin Lavric, Daniel Cristea-Enache, Alexander Baumgarten, Gabriel Coşoveanu, Marius Miheţ, Gabriela Gheorghişor, Simona Vasilache ori şi mai tinerii Marius Conkan, Adrian G. Romila şi Dan-Liviu Boeriu. Toţi aceştia şi, alături de ei, ceilalţi colaboratori ai rubricilor critice ale revistei sunt prinşi într-un soi de un maraton care presupune un însemnat efort intelectual şi un devotament pe măsură faţă de literatura română. Însă, prin demersul lor, se realizează cea mai importantă edificare: acea aşezare a apelor în albia lor, sau, dacă vreţi, acea despărţire a apelor de uscat sau alegerea grâului de neghină, acea valorizare şi structurare a literaturii noastre prin care aceasta capătă chip, capătă necesara arhitectură, capătă coerenţă şi formă piramidală. Fără truda şi dedicarea lor, n-ar exista grila critică, cernerea, trierea şi, fără ele, literatura română ar rămâne informă, ar fi un fel de sac în care oricine aruncă de-a valma tot ce pofteşte, ar fi, cu altă metaforă, un codru sălbatic, unde orice răsturnare şi orice înscăunare a diletanţilor pe tronul regelui, orice grozăvie, adică, sunt posibile.

Aşadar, într-un an, în România literară au apărut nu mai puţin de cinci sute de cronici, comentarii critice, recenzii la apariţii editoriale recente. La acestea se adaugă studii de istorie literară, articole de sinteză despre autori de astăzi, eseuri pe diverse teme, consemnarea unor evenimente culturale de prima mână din ţară şi din străinătate, interviuri, dezbateri şi anchete literare, articole de direcţie şi de atitudine, polemici, focusuri pe temă dată, cronica la zi a vieţii literare, corespondenţe din străinătate, marcarea unor aniversări şi comemorări literare de seamă, restituiri, evocări şi documentare, nenumărate cronici de artă, publicarea a sute de fragmente de poezie, proză, eseuri, traduceri, dar şi a unor avanpremiere editoriale, în totul – revista a propus o cantitate impresionantă de texte literare, care dau imaginea literaturii române vii a momentului. Aşa încât, privind spre publicaţia noastră, ne vine în minte imediat o anumită comparaţie, pe cât de apreciată altădată, pe vremea socialismului biruitor, pe atât de compromisă astăzi, pe care însă o folosim, fiindcă ni se pare potrivită: o revistă literară săptămânală seamănă cu un mare stup cu albine neobosite şi cu o mare uzină, unde se lucrează continuu pentru un produs special, produsul acesta de natură inefabilă, literatura.

Şi, ducând paralela mai departe, aş face o constatare banală: în literatură, din fericire, lucrurile nu stau ca în alte domenii de activitate, unde eşuăm lamentabil. De exemplu, vedem toţi că nu suntem în stare să construim autostrăzi, pasaje rutiere, centuri şi linii de metrou. Aflu şi că podul acela de la Grădiştea (de pe calea ferată Bucureşti - Giurgiu şi care data, dacă ţin bine minte, din vremea lui Carol I) s-a prăbuşit în timpul inundaţiilor din vara anului 2005, iar de atunci nu reuşim să-l reparăm, astfel încât să fie reluată circulaţia feroviară pe acest traseu, spre Bulgaria, Turcia şi Grecia. Pe când, în literatura română de astăzi se munceşte bine (e drept, se munceşte „pe hârtie”, dar aici a munci pe hârtie e la propriu şi e cu folos!). Iar contribuţia revistei noastre la vitalitatea zonei literare, păstrându-ne cuvenita modestie, este evidentă, nu poate fi dată la o parte. Şi rezumând: tocmai în sferele ce ţin de utilitatea strictă, acolo unde disciplina, pragmatismul şi eficienţa ar trebui să fie prezente şi să facă legea, nu se întâmplă aşa; în schimb, surprinzător sau nu, întâlnim seriozitate şi avem rezultate care contează pe teritoriul scrisului literar, unde, prin definiţie, boema, risipirea de sine, gratuitatea ori futilitatea sunt cumva de înţeles, la ele acasă.

Vorbeam despre echipa redutabilă de critici. Am vrea să cuprindă şi alte nume, desigur. Paginile revistei noastre au fost deschise, rămân deschise pentru toţi cei care împărtăşesc acelaşi set de valori cu noi. Suntem preocupaţi şi de asigurarea continuităţii, dorim să ne apropiem noile generaţii de critici şi de scriitori şi să le sprijinim. Am încercat şi până acum. În unele cazuri am izbutit, în altele am dat-o-n bară. Nu ştim dacă din cauza noastră sau din cauza lor. Oricum, aceste dezamăgiri şi eşecuri de etapă nu ne fac să abandonăm. Ne vom da silinţa în continuare, miza pe cei tineri este una sine qua non. Anul viitor avem de gând să înfiinţăm chiar o pagină specială, Debutul lunii, dedicată lor. Prin debut înţelegem textele unui autor care încă n-a publicat un volum. Vom căuta poeţi, prozatori, dramaturgi, traducători şi, desigur, critici şi eseişti, dar şi cronicari de teatru, de film, de plastică şi de muzică. Îi vom publica în această pagină special rezervată lor, însoţindu-le textele de prezentarea unui redactor al revistei, a unui nume consacrat, care îi girează. Dar, de precizat: sprijinirea tinerilor nu înseamnă nicidecum, în reprezentarea noastră, o linguşire a lor, o acceptare a unei dictaturi a „copiilor” din partea unor „părinţi” disperaţi să-şi asigure o discutabilă posteritate.

Tot în acest an, revista noastră a fost reprezentată la diferite manifestări culturale de amploare, care s-au desfăşurat peste tot în ţară, cele mai multe în organizarea USR. Le-am consemnat la timpul cuvenit, le amintim în fugă aici: festivităţile de la Botoşani la decernarea Premiului de Poezie „Mihai Eminescu”, Colocviul Naţional al revistelor literare de la Arad, Colocviul Romanului românesc de la Alba Iulia, Festivalul „Tudor Arghezi” de la Târgu-Jiu şi Târgu- Cărbuneşti, Festivitatea Premiilor USR pe anul 2015 de la Teatrul Naţional din Bucureşti, Gala Poeziei române contemporane de la Alba Iulia, Turnirul de Poezie de la Neptun şi Mangalia, Întâlnirile României literare de la Bistriţa şi, tot acolo, aniversarea a 150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc, apoi Festivalul Naţional de Literatură de la Cluj-Napoca, Gala Scriitorii Anului de la Iaşi şi, în fine, chiar în aceste zile, acordarea Premiului Cartea anului pe care-l dă, an de an, revista noastră. Un tur de forţă, să recunoaştem.

În fine, când facem bilanţul anului, trebuie să notăm neapărat faptul că anul acesta, prin aplicarea Legii 136/2015 pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din România, cu nişte norme modificate, corect întocmite, publicaţia noastră a avut un regim de funcţionare mult îmbunătăţit, predictibil, având o finanţare de la bugetul public în limitele decenţei. Ceea ce a avut consecinţe benefice şi asupra calităţii revistei, şi asupra numărului de proiecte literare organizate, şi chiar asupra difuzării / tirajului. Să sperăm că, în viitor, normalitatea va fi regula, iar nu excepţia şi va prinde rădăcini în ceea ce priveşte fiinţarea României literare şi a tuturor revistelor de cultură, instituţii atât de importante pentru devenirea noastră individuală şi colectivă. Suntem convinşi că dimensiunea culturală este definitorie pentru un popor care nu vrea să sfârşească pierdut în efemeritate şi aspiră la o existenţă durabilă. Această dimensiune culturală, ne străduim s-o slujim şi noi, redactorii României literare, cu puterile noastre atâtea câte sunt.

Tuturor cititorilor noştri urări de la mulţi ani, în normalitate şi respectul valorilor!