Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Biblioteca de zece cărţi de Nicolae Manolescu


Sub acest titlu publicaţia Deci, editată de Academia Caţavencu şi cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, reia un joc inventat în prima parte a secolului trecut de Gide şi Valéry. E vorba de a numi cele zece cărţi pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie. Fără precizarea de la urmă, jocul e acelaşi în publicaţia menţionată. După Andrei Pleşu, am intrat eu însumi în joc. Lista mea a apărut în numărul 3.

În pofida aparenţelor, jocul cu pricina are o mare doză de seriozitate. Eu cred că poţi analiza, pornind de la titlurile indicate de fiecare, nu doar nişte gusturi în materie de lectură, dar şi felul în care doreşte fiecare să fie perceput. Nu sînt sigur de onestitatea absolută a răspunsurilor. În astfel de cazuri, oarecare paradă, mască, afectare par obligatorii. Nu sînt sigur nici măcar de mine însumi: cele zece titluri aparţin oare cărţilor care m-au format, celor pe care le consider fundamentale pentru cultura lumii sau unora cu care, pur şi simplu, îmi place să mă laud. Am făcut, recunosc, efortul de a nu-mi falsifica preferinţele. Subliniez cuvîntul. Am dat o listă de preferinţe strict personale. Nu una care să rezulte neapărat din judecata criticului literar. Şi cu atît mai puţin una de cărţi pe care criticul le consideră inevitabile dintr-o istorie a literaturilor. Cu precizarea că am avut în vedere exclusiv opere literare.

Fie-mi permis să încerc să-mi privesc lista proprie ca pe una care mă caracterizează. Şi să notez caracteristicile preferinţelor mele.

Primul lucru care-mi atrage atenţia (şi la care, cînd am alcătuit lista, m-am gîndit doar în treacăt) este absenţa cărţilor româneşti. Pentru un om care şi-a consacrat viaţa literaturii române, iată ceva greu de înţeles. Explicaţia ar putea consta în faptul că fiind la mijloc nişte preferinţe de lectură, am eliminat spontan tocmai literatura de care m-am ocupat din obligaţie. O obligaţie liber asumată, e drept, dar nu mai puţin constrîngătoare. Iar preferinţele sînt forma noastră maximă de libertate în materie de gust. Al doilea lucru este tot o absenţă: a cărţilor de poezie. Nici Emily Dickinson, nici Arghezi n-au intrat pe listă. Iar Odiseea n-am citit-o niciodată ca poezie. Al treilea, la fel, absenţa cărţilor de critică, eseu, istorie literară. Nici măcar Istoria lui G. Călinescu. Dar puteau fi atîtea alte cărţi, ale lui Sainte-Beuve, Thibaudet, Valéry, Auerbach etc.

Aşadar pe listă se află exclusiv cărţi de ficţiune: romane, povestiri, poveşti. O remarcă importantă: majoritatea nu reprezintă opere de ficţiune realistă. Don Quijote, Suflete moarte şi Gösta Berling sînt romane de pură imaginaţie, apropiate de poveştile arabe, de ale lui Andersen sau de ale autoarei daneze cunoscută la noi nu pentru fascinantele Povestiri de Crăciun, ci pentru filmul cu Meryl Streep după Out of Africa. Doar Roşu şi Negru, Idiotul şi Muntele vrăjit fac excepţie. Pînă şi Regele Lear e un basm. Dramatic, dar basm. Cît despre Odiseea, ce poveste mai frumoasă aţi citit? Mă surprinde, în fine, şi pe mine absenţa "documentarelor": jurnale intime, memorii, corespondenţă. Unde sînt Saint Simon, Jean-Jacques Rousseau, Amiel şi alţii, şi alţii?

Ce concluzie trag eu de aici? Am alcătuit absolut spontan lista... (Nu în sensul că nu m-am gîndit înainte, dar în acela că n-am făcut nici un fel de, cum să spun, calcul cultural, că nu mi-am propus o anumită configuraţie şi nici o anumită impresie). În principiu, ea este sinceră, dacă sinceritatea are vreo valoare în probleme de gust ori de judecată critică, ambele supuse unui cod cultural sau unei mode. Şi primul uimit de cum arată sunt eu însumi.