Benjamin Fondane a fost unul dintre acei scriitori capabili să traverseze frontiera dintre arte şi îi revine meritul Danei Duma de a ne atrage atenţia asupra unei dimensiuni a biografiei lui Benjamin Fondane dacă nu uitate, atunci mai puţin frecventate.
Cartea ei, Benjamin Fondane cineast (Artprint, Bucureşti, 2010), recuperează un alt context în care scriitorul se găseşte inserat, o altă aventură a lui: cinematograful. Cu o bună observaţie, criticul de film precizează că momentul este favorabil întreţinerii ambiguităţii, un moment în care teoreticienii cinematografului sunt de foarte multe ori scriitorii. Edmondo de Amicis, Giovanni Papini, Jean Cocteau, Guillaume Apollinaire, Riciotto Canudo, Benjamin Fondane etc. se află printre primii critici şi teoreticieni ai filmului. Dacă D.I.Suchianu este socotit primul teoretician român al filmului, Benjamin Fondane apare ca o umbră ascunsă în faldurile istoriei cinematografiei. Un fapt important, Benjamin Fondane reprezintă legătura inextricabilă dintre istoria cinematografului şi avangardă. Deopotrivă, teoreticianul va comenta clivajul istoric care desparte filmul mut de apariţia sonorului în articole remarcabile prin fineţea reflecţiei asupra universului cinematografic precum Du muet au parlant. Grandeur et décadence du cinéma (1930), Cinéma 33 (1933) şi El cine en el atolladero (1931), acesta din urmă publicat în celebra revistă argentiniană Sur. Scriitorul român se plasează în aval, recuzând noii arte inovaţia care o reproiecta într-o altă dimensiune, identificând ceea ce filmul pierde prin introducerea sonorului, de la universalitatea gesticulaţiei la virtuţile unei expresivităţi particulare în care intră de pildă pantomima, dar şi a unei poezii implicite pe care absenţa cuvântului o generează. Recuzând sonorul, Fondane încearcă să menţină filmul ca artă pură, ca un limbaj universal, sesizând sonorul ca un factor disolutiv care va naţionaliza limbajul filmului, ceea ce s-a şi petrecut. Criticul schiţează chiar o estetică a filmului sonor în De la mut la vorbitor. Grandoarea şi decăderea cinematografului.
Dana Duma reface pentru noi acest traseu al devenirii lui Fondane ca cineast, prin trecerea de la scenariu la regie, incluzând acele episoade revelatoare care-l individualizează pe scriitorul român pe scena istoriei cinematografului. Articolul publicat în revista de avangardă Integral, articol dedicat filmului lui René Clair, Entr’acte (1924), revendică pentru Fondane un contract sentimental de lungă durată cu „filmul pur”, dar şi disocierea sa de consumerismul filmic care-şi face apariţia. Totodată, în spiritul avangardei, Benjamin Fondane va sublinia această legătură între cinema şi poezie nu doar în articole teoretice sau în precizarea unor afinităţi cu filmul de avangardă al lui René Clair, Man Ray, Germaine Dulac, Luis Buñuel şi Salvator Dali, dar şi prin publicarea cine-poemelor sale, a scenariilor pentru filme „de neturnat”. Trois scenarii. Ciné poèmes apărea în 1928 în limba franceză reflectă înrudirea dintre cele două arte poezie şi cinematografie, dar şi o viziune nuanţată asupra mijloacelor de expresie filmică a avangardei istorice a cinematografiei. Opţiunea scriitorului este clară, respinge expresionismul german epitomizat de filmul lui Robert Wiene, Cabinetul doctorului Caligari (1919) apropiindu-se de impresionismul francez, noua tendinţă cinematografică a vremii. Opţiunea releva şi ataşamentul total al lui Fondane faţă de cultura franceză, ataşament care l-a costat viaţa pe acest iubitor al Parisului, fiind arestat în timpul ocupaţiei naziste, deportat la Auschwitz-Birkenau împreună cu sora sa pe care a refuzat s-o părăsească ca să se salveze şi gazat în noaptea de pe 2 pe 3 octombrie 1944. Dana Duma prezintă şi aventura argentiniană a primului şi ultimului lungmetraj al lui Fondane, filmul Tararira, realizat cu sprijinul Victoriei Ocampo, prietena lui Borges, film care din păcate nu va intra în circuitul cinematografic şi a cărui copie se va pierde. Episodul este în sine o epopee a derizoriului, proiectul luând amploare financiar pe măsură ce regizorul îl

dezvoltă după ideile proprii fără a accepta compromisuri cu gustul popular. Aventura lui Fondane în Argentina aminteşte mutatis mutandis „odiseea mexicană” a lui Eisenstein şi anume turnarea filmului Que viva Mexico! care a eşuat nu fără a-l pune pe regizor în posesia unei experienţe profunde. Dana Duma scoate la iveală şi un Fondane scenarist, cel care contribuie într-o mare măsură la succesul filmului Rapt (1934) al lui Dimitri Kirsanoff, încât acest succes îi este atribuit stârnind nemulţumirea regizorului. Filmul realizează o interesantă parabolă a urii de rasă care va deveni un fundament ideologic al nazismului care se insinuează într-o Europă aparent liniştită. În fapt, ne aflăm încă în faza de pionierat a cinematografiei, a tatonărilor, a căutării unor limbaje noi, a puterii de fascinaţie maxime pe care filmul o exercită. Benjamin Fondane tră- ieşte integral această fervoare, este şi scenarist şi regizor şi critic de film, făcând şi montaj. Această policalificare redă de fapt convergenţ a afinităţilor cu cea de-a şaptea artă care încetul cu încetul devine mijlocul de expresie a unei alte modernităţi mai complexe. Dana Duma revine la filmul documentar Benjamin Fondane (1998) al Anei Simon subliniind felul în care imaginea lui Fondane este reconstruită în mijlocul unei familii de cineaşti, redată contextului european şi universal, dar şi al celui emergent, cel românesc al primelor experien- ţe artistice. Întrebările rămân suspendate cu privire la aventura cinematografică a lui Fondane. Ar fi devenit el unul dintre regizorii de film remarcabili? Ce filme ar fi fă- cut Fondane? Experimentele filmice ale unor Buñuel, Man Ray, Dali etc. îl includeau prin afinităţi şi perspective şi pe scriitorul român atras de explorarea unor noi posibilităţi de expresie, fascinat de gama ineluctabilă de gesticulaţie a filmului mut. Excelenta carte a Danei Duma luminează nu doar cineastul şi personajul cultural care a fost Benjamin Fondane, dar în clarobscur ne lasă să întrevedem ceva şi din ceea ce ar fi putut deveni el într-o lume fără Auschwitz.