Nu poţi să nu constaţi, Beethoven este un brand care merge bine în continuare. De vreo două sute de ani! Chiar de pe vremea lui Beethoven însuşi. Mă refer prioritar la creaţia sa simfonică promovată ulterior, în marele secol romantic, de Berlioz, de Mendelssohn Bartholdy, de Liszt, de Wagner. Astăzi, celebra Odă a bucuriei, finalul Simfoniei a IX-a, partea corală a acesteia, a devenit imn oficial al Europei unite. Versurile lui Friedrich Schiller - îndemnul la înfrăţire, la solidaritate, în numele valorilor umaniste, valori ale Europei din toate timpurile - focalizează sensurile demersului beethovenian. Conţinutul moral al adresării artistice l-a preocupat pe tânărul Beethoven încă din anii primei maturităţi. Cu ani buni înaintea ultimei simfonii, la nici patruzeci de ani, aceeaşi temă apărea pentru prima dată în creaţia compozitorului, în cadrul acestei atât de speciale lucrări care este Fantezia pentru pian, solişti vocali şi orchestră, lucrare pe care Beethoven însuşi a prezentat-o în calitate de solist performer. în destule situaţii, inclusiv la noi, în vremea din urmă, partea soliştilor este preluată de cor. Ideea centrală a lucrării - idee promovată cu fermitate de tânărul muzician - o reprezintă aici forţa afirmării valorilor umane, forţa umanităţii în acţiune. Este dinamica unei asumări tipic bărbăteşti, un act de voinţă, de responsabilitate, ce porneşte din străfundurile conştiinţei de sine, voinţă afirmată de asemenea prin intermediul fundamentului sonor al orchestrei, de partida contrabaşilor, exact ca şi în finalul ultimei simfonii. Conştient sau nu, compozitorul reia principiul afirmat cu milenii în urmă de marii tragici greci, principiu exprimat ulterior cu claritatea gândirii noţionale, iniţial de Platon, ulterior de Aristotel. Alianţa dintre cuvânt şi muzică poate deveni o forţă vitalizatoare, poate deveni o forţă morală de eficientă percutanţă la nivelul colectivităţii umane.
Aş dori să cred că sentimente asemănătoare i-au animat pe organizatorii ultimelor concerte de stagiune ale filarmonicilor din Bucureşti şi Braşov atunci când, în ultimele zile ale lunii iunie, au programat - chiar la aceleaşi ore - această spectaculoasă lucrare beethoveniană care este Fantezia pentru pian, solişti, cor şi orchestră. Numai faptul că filarmonica bucureşteană reia concertul în pre-ziua sfârşitului de săptămână a făcut posibil să pot audia ambele versiuni.
La Braşov, în Sala Coloanelor din Casa Armatei, Fantezia... a fost prezentată de pianistul Dan Grigore cu prilejul acestui serial de concerte aniversare ce a început la Braşov, serial semnificativ intitulat 50 de ani pe scenele muzicii. Este o versiune spectaculos eroică animată de un consistent elan volitiv ce a hrănit, în egală măsură, realizarea în adevăr magistrală a Imperialului beethovenian, cel de al doilea moment concertant, de mare atracţiozitate, de puternic impact, al serii. A fost o seara de muzică dedicată în întregime creaţiei titanului de la Bonn, un program pe parcursul căruia colaborarea cu dirijorul Misha Katz a fost una inspirat stimulatoare; a iniţiat un demers în adevăr salutar antrenînd implicarea participativă a membrilor filamonicii braşovene. Sub bagheta sa, Simfonia 1-a, în do major, a căpătat o imagine coerentă, de sensibilă, de pozitivă structurare.
La Bucureşti, la Ateneu, aceeaşi Fantezie... beethoveniană a fost susţinută de Valentin Gheorghiu cu energia, cu o spectaculozitate a jocului pianistic condiţionat dramatic, o energie hrănită din zona telurică şi condusă spre nivelul în care bucuria comuniunii capătă valorile de înseninare ale spiritului. Este un traiect pe parcursul căruia întâlnirea cu dirijorul Cristian Mandeal a beneficiat de vibraţia demersului unitar constituit. Pe parcursul aceluiaşi concert două mari opus-uri simfonice, Eminesciana III, de Pascal Bentoiu şi suita simfonică Planetele, lucrare datorată englezului Gustav Holst, au împlinit imaginea preocupărilor de ultimi ani, preocupări consecvent susţinute de conducerea Filarmonicii bucureştene. Mă refer la educarea profesională a tinerilor membri ai orchestrei, la informarea pertinentă a publicului privind creaţia secolului trecut, la efortul întreprins pe direcţia repunerii în circuitul vieţii de concert a creaţiilor majore ale repertoriului autohton. Atât la Braşov, cât şi la Bucureşti, publicul a ovaţionat îndelung strădania artiştilor. Aplauze prelungite, scandări entuziaste au fost adresate celor doi solişti, dirijorilor, membrilor celor două ansambluri simfonice, celor două coruri academice, formaţia corală a Filarmonicii "Oltenia", din Craiova, ansamblu invitat în concertul de la Braşov, corul academic al Filarmonicii bucureştene, prezent în concertul susţinut la Ateneu. Aprecierile sunt fireşti şi recompensează o întregă stagiune.
în mod cert, lunile următoare ne vor aduce bucurii muzicale dintre cele mai importante. Mă refer la concertele prilejuite de aniversările celor doi mari solişti ai scenelor noastre de concert. Sperăm să-l reauzim pe Valentin Gheorghiu şi în Studioul de Concerte din str. Berthelot, sperăm să-l reauzim pe Dan Grigore inclusiv pe podiumul de concerte de la Ateneu. Iar aceasta după o prelungită - greu explicabilă - pauză în urma căreia viaţa muzicală bucureşteană, publicul de concert, au avut de pierdut. Cine îşi ia răspunderea acestor grave inabilităţi manageriale?
