Indiscutabilul succes al culturii catalane ca invitat de onoare la Târgul de carte de la Frankfurt de anul trecut (să amintim aici doar zecile de mii de exemplare vândute din traducerile în limba germană ale unor autori contemporani cunoscuţi şi cititorilor români, ca Maria Barbal şi Jaume Cabré), a demonstrat că etichetarea ca "regională" a unei literaturi doar fiindcă limba în care este scrisă nu este una naţională, este superficială şi nedreaptă. La fel de adevărat este însă că suflul vital al unor asemenea literaturi (şi nu numai) este asigurat nu doar de existenţa unor talente scriitoriceşti individuale, ci şi de eficienţa instituţiilor responsabile cu gestionarea vieţii culturale.

Nu doar promovarea peste hotare este importantă (în cazul catalan sarcină îndeplinită din 2002 de Institutul Ramon Llull), vitalitatea unei literaturi trebuie ajutată şi "acasă", dacă vitalitatea este identificată nu doar cu numărul de scriitori activi şi titluri apărute, ci şi cu ecoul, prezenţa reală a acestora în viaţa unui popor. Este misiunea care a rămas, din 2002, unei alte instituţii de prestigiu barceloneze, Instituţia literelor Catalane (Institució de les Lletres Catalanes), care şi-a serbat în decembrie 2007 o dublă aniversare: 70 de ani de la înfiinţarea ei, în 1937, în plin război civil (cu o viaţă efemeră în urma victoriei franchiste) şi 30 de la reînfiinţare, în 1987, după restaurarea democraţiei. Dublă aniversare şi, în acelaşi timp, proiectare a unui nou început. Obiectivul a rămas acelaşi de-a lungul anilor: să vegheze la continuitatea şi expansiunea literaturii catalane, mereu redefinit în funcţie de condiţiile istorice: de la supravieţuire, în anii războiului civil, la redinamizare şi sprijin.

În lumea de astăzi, în care mai peste tot factorul literar şi-a pierdut centralitatea, instituţia, în proces de restructurare, îşi propune să facă prezent patrimoniul literar, să ajute la întărirea literelor şi lecturii ca o coloană vertebrală a educaţiei, să ajute la impunerea unor autori de prestigiu ca referenţi colectivi. Ceea ce implică entuziasm şi dragoste de literatură, luciditate, iniţiativă, capacitate organizatorică, gândire în perspectivă, planificare de durată, fonduri.

Deloc întâmplător, momentul aniversar a coincis cu deschiderea unui colocviu al traducătorilor celei mai mari scriitoare catalane, Merce Rodoreda, cu o operă cunoscută în peste 30 de limbi, de la a cărei naştere se împlinesc 100 de ani în 2008. Dezbaterile, timp de trei zile, conduse de profesorul Joaquim Mallafre (autor, între altele, al versiunilor catalane ale operelor lui Sterne şi Joyce), ale celor peste 20 de traducători prezenţi, din India până în România, cunoscători ai pulsiunilor celor mai intime ale textelor scriitoarei, au prefaţat anul consacrat în întregime ei. Cu acţiuni, în toate teritoriile de limbă catalană, în care sunt implicaţi scriitori, critici, radio-ul şi televiziunea, universitatea, teatrul naţional, cititorii. Poate că acesta este prin definiţie rolul unei instituţii culturale: să unească energiile unui popor în jurul celor mai puternice voci ale lui.