Cu mai mulți ani în urmă a fost prezentată o nouă producție a baletului Giselle de Adolphe Adam, în regia și adaptarea coregrafică a lui Mihai Babușka, spectacol făcut clasic, după coregrafia lui Jean Coralli, Jules Perrot și Marius Petipa, cu scenografia Adrianei Urmuzescu.
Reluarea sa este benefică pentru repertoriul instituției, cu atât mai mult cu cât acest balet lipsea și era dorit de amatorii artei coregrafice.
În seara respectivă a beneficiat de o distribuție de referință cu artiști valoroși ai companiei actuale.
În rolul Giselle a dansat prim-balerina Cristina Dijmaru, artistă deja consacrată și prezentă pe afiș în cele mai importante spectacole.
Rolul i se potrivește de minune, este minionă, delicată, pare o copiliță ingenuă și romantică. A dobândit în timp, o bună tehnică, are sărituri frumoase, elegante, mișcarea curge, este fluentă. A făcut o scenă a nebuniei discretă, fără a exagera teatral. Actul al II-lea a fost o încântare pentru că avea o plutire aproape magică în dans, brațele erau expresive. Într-un cuvânt, din ceea ce posedăm ca disponibil artistic în acest rol mi se pare cea mai potrivită.
Partenerul ei Ovidiu Matei Iancu la maturitate artisticăși seriozitate profesională, și-a perfectat tehnica, are sărituri înalte și elegante, manifestă o continuăși permanentă emoție prin mișcare, dar și expresivitate a ei, îmbunătățindu-și evident latura interpretativă. A format un cuplu sudat cu partenera, dezvăluind astfel câteva momente de înaltă clasă.
Mărturisesc că pentru mine surpriza a fost balerina Mihaela Soare, care a debutat în acea seară în Mirtha. Este de admirat la ea dorința de perfecționare în dans, pasiunea cu care își construiește fiecare personaj. A dansat de curând în dificilul rol al Julietei. În Mirtha are prestanță și acea răceală demonică a spiritului implacabil al reginei ielelor. Tehnic, a rezolvat foarte curat partitura dificilă a rolului, cu sărituri deschise și largi, o noblețe și eleganță în mișcare, o expresie statuară de conducător necruțător pentru cei care-i încalcă tabuurile.
M-a impresionat deosebit prestația sa, ceea ce demonstrează preocuparea continuă a dansatoarei de a-și îmbunătăți tehnica și mijloacele artistice.
Cele două iele, Mona: Bianca Stoicheciu și Zulma: Akane Ichii (debut), au dansat curat și au rezolvat cu onestitate dificultățile tehnice.
Balerinii din Pas-de-deux, Remi Tomioka (debut) și Bogdan Cănilă, un cuplu coerent. L-am admirat pe Bogdan Cănilă care posedă o plastică a trupului expresivă în dans, are sărituri frumoase și ușoare.
În rolul lui Hans a debutat experimentatul balerin Vlad Toader.
În rolurile secundare au fost câteva debuturi: Virgil Ciocoiu în Wilfried, Lacrămioara Proca în Bertha, Gloria Barbu (Bathilda). Ca întotdeauna, princiar și impozant, Antonel Oprescu în Contele.
Ansamblul a fost sudat și omogen, fiind coordonat de Corina Dumitrescu, Raluca Ciocoiu și Florin Mateescu, iar soliștii de maeștri de balet: Corina Dumitrescu, Petruța Almosnino, Laura Blică Toader și Gabriel Opincaru.
Aș exprima regretul că în actul al II-lea, lipsa trapelor, în prezent nefuncționale, produce o fisură nepermisă în crearea unei atmosfere magice, onirice, făcând mormântul impracticabil: Giselle nu mai iese și nu mai coboară din el, dispare în culise. Sunt deficiențe tehnice care se cer îndreptate, deoarece o scenă fără trape, doar cu o turnantă dificil de manevrat, nu funcționează după standarde moderne.
Ca vechi spectator, nu pot uita ce efect artistic producea ieșirea din trapă a Mirthei – Ileana Iliescu, în producția lui Vasile Marcu, sau jocul de înaltă interpretare a lui Giselle: Magdalena Popa sau Leni Dacian, când se retrăgeau superb în mormânt, părăsindu-l pentru totdeauna pe Albert: Sergiu Ștefanschi.
La pupitrul dirijoral s-a aflat Ciprian Teodorașcu, întotdeauna funcțional în literatura muzicală coregrafică. Orchestra a sunat bine și a creat o atmosferă.
Apreciem reluarea baletului „Giselle”, după opinia mea, indispensabil din repertoriul unei companii coregrafice naționale, așa cum s-ar cuveni ca alte titluri să figureze pe afiș, precum: „Frumoasa din pădurea adormită”, „Spărgătorul de nuci”, „Copellia”, „Don Quijote”, „Raymonda” și atâtea altele.
Ar trebui să fie invitați coregrafi străini, poate chiar mai tineri, dar cu idei interesante pentru a monta asemenea spectacole.
Totodată, este necesar să se îmbogățească compania cu alți primbalerini, care să fie inițiați, deoarece la acest capitol trupa de balet este deficitară, din cauze mai mult sau mai puțin obiective. Există prea puțini dansatori de prim rang care să asigure interpretarea unor roluri grele.