Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Festivalul George Enescu:
Bach în viziune coregrafică franco-chiliană de Liana Tugearu

După plecarea din ţară, vreme de cinspezece ani, creaţia lui Gigi Căciuleanu nu a mai fost cunoscută la noi. Imediat după 1990 însă, coregraful francez născut şi format în România, a devenit o prezenţă statornică în peisajul nostru cultural, ceea ce nu l-a împiedicat să îşi continue periplul prin lume, montând în continuare în Europa, dar făcând un salt şi de la Marea Neagră până la Pacific sau, cum spune chiar el, făcând „Un grand écart francez între Bucureşti şi Santiago”, unde lucrează, de asemenea, de zece ani.
Aşa cum în Franţa condusese, alături de regizorul şi scenograful Dan Mastacan, Centrul Coregrafic din Rennes şi Teatrul Coregrafic al acestuia, între 1978 şi 1993, pentru ca în 1994 să creeze la Paris Compania Gigi Căciuleanu, tot astfel începând din 1991 a venit în turnee în România, dar a început să monteze şi spectacole de dans, la Teatrul de Balet „Oleg Danovski” din Constanţa şi la Opera Naţionlă din Bucureşti, creîndu-şi şi o mică companie românească care a dat spectacole la Teatrul de Comedie şi la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi publicându-şi cartea „Vânt, Volume, Vectori”, în traducerea Ancăi Rotescu. Concomitent, Gigi Căciuleanu a continuat să predea dans contemporan, să facă parte din juriile internaţionale ale unor concursuri de dans şi, făcând un salt peste Atlantic şi peste continentul sud-american, să monteze o serie de spectacol la Baletul Naţional din Chile, unde este şi director artistic, din anul 2001. Vizibilitatea şi autenticitatea personalităţii sale coregrafice este pusă în valoare, între altele, şi de o serie impresionantă de premii şi medalii, primite din locurile unde a creat cu precădere, deci din partea statului francez (Chevalier dans l’Ordre des Arts et des Lettres), a celui român (Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler) şi a numeroase instituţii culturale din Chile (Premiul APES al criticii, sau Premiul Altazor pentru cea mai bună coregrafie, mai mulţi ani la rând, şi încă multe altele). Dar, ca o dovadă a extinsei sale zone creative, ultimul premiu, primit la începutul acestui an, vine din Italia, Premiul RomaInDanza 2011, acordat pentru întreaga carieră, în care, „prin lucrările sale a contribuit în mod amplu la dezvoltarea, definirea şi recunoaşterea teatrului de dans contemporan în lume”.
Prezenţă coregrafică de talie internaţ ională, coregraful Gigi Căciuleanu a participat prin una dintre creaţiile sale şi la ediţia din acest an a Festvalului Internaţional „George Enescu”, de astă dată cu Compania Naţională de Balet din Chile, EL BANCH, instituţie culturală aparţinând Universităţii din Chile. Participarea acestei companii de dans la Festivalului enescian se datorează aşa-numitelor Întâlniri JTI, aflate la a douăsprezecea ediţie. De-a lungul anilor, datorită Companiei JTI am putut vedea trupa Béjart Ballet, pe Nacho Duato şi Compania Nacional de Danza, Cullberg Ballet, Joaquín Cortés, Alvin Ailey American Dance Theatre, Les Ballets de Monte-Carlo şi pe Sylvie Guillem în coregrafii de Russel Maliphant. Spre deosebire de alte agenţii care ne fericesc, uneori, şi cu spectacole coregrafice de valoare indoelnică, Întâlnirile JTI şi spectacolele din cadrul lor se situează întotdeauna dincolo de un anumit prag valoric, care le asigură calitatea, cum a fost şi în acest an, când ne-a adus spectacolele companiei chiliene în România, la Bucureşti, dar, în premieră, şi în alte trei oraşe: la Sibiu, la Cluj-Napoca şi la Timişoara.
Spectacolul Noche Bach, prezentat la Bucureşti de Gigi Căcileanu împreună cu Compania Naţională din Chile, integral realizat pe muzică de Johann Sebastian Bach, a cuprins, în prima parte, piesa coregrafică Conciertos (Concertul Brandenburgic nr.5, BWV 1050 în Re Major şi Concertul Brandenburgic nr.3, BWV 1048 în Sol Major), iar în cea de a doua parte piesa Cántico (Motet „Jesu, meine Freude” – BWN 227). Compoziţiile coregrafice care alcătuiesc spectacolul, a cărui premieră a avut loc la Santiogo de Chile în 2005, ilustrează modul cum percepe coreautorul muzica lui Bach, „ca o matematică senzuală ”, cum sună, aparent paradoxal, propria sa afirmaţie. Dar configurarea pieselor în spaţiul scenic corespunde întocmai acestei viziuni şi anume ele au un desen abstract, geometric, fără a fi însă seci, deoarece geometria desenului general este încălzită cu dese flexiuni ale spatelui, braţelor umerilor şi gâtului. Şi, în acelaşi timp, creatorul-coregraf dovedeşte şi un mod de gândire foarte muzical, imaginând ingenioase răspunsuri corporale, de grup sau individuale, la propunerile muzicii. Ca şi în muzică, în care un motiv emis de un grup de instrumente este preluat pe rând de altele, şi în dans o mişcare trece adesea de la un interpret la altul sau de la un grup întreg de corpuri în mişcare la altele, care construiesc astfel, împreună, o muzică spaţială complexă.
Gigi Căciuleanu se exprimă cu aproape egală dezinvoltură prin mişcări şi prin cuvinte, care uneori alcătuiesc o carte, dar nu de puţine ori se împletesc cu mişcarea, intrând în economia unui spectacol, precum Interludiul intercalat în Conciertos. Numai că momentul de dans solistic care l-a însoţit, ca şi duetele cu personaje înlănţuite unele de altele au fost mai puţin împlinite decât momentele de ansamblu, virând către o gimnastică prea puţin atinsă de poezie. În schimb, piesa inspirat compusă de la un capăt la altul a fost Cántico, care a pus deplin în valoare „matematica sensuală” anunţată de coregraf şi modul lui muzical de a face ca mişcările să treacă de la un grup la altul, ca un val. Şi pentru ca lucrarea să aibă rotunjimea necesară împlinirii, la ea au contribuit atât compania chiliană, care a răspuns întru totul adecvat solicitărilor coregrafului, cât şi costumele negre, de croieli variate create de Monica Ruiz. Ca şi în alte multe creaţii anterioare, Dan Mastacan l-a secondat şi de astă dată pe coregraf, gândind simplu, dar sugestiv conceptul scenografic şi luminile spectacolului.
Montând acest spectacol coregrafic în capitala Chile, pe muzică de Johann Sebastian Bach, unul dintre stâlpii culturii europene, Gigi Căciuleanu a aruncat o punte temeinică între culturi îndepărtate. Şi, în acelaşi timp, a mariat dansul contemporan european, în speţă cel francez, cu cel chilian, la configurarea căruia a contribuit din plin, prin tot ce a montat, de-a lungul anilor, la Compania Naţională de Balet din Chile. În acelaşi timp, însă, creaţia sa îmbracă şi o configuraţie coregrafică proprie, aşa cum singur teoretiza într-un interviu pe care i l-am luat pentru România literară, în 2006: „Eu vreau să fac ce nu face dansul contemporan independent, nici dansul academic. Eu vreau să fac Altceva – Alter-Danza”, pentru ca ulterior, în numărul închinat anul trecut Dansului în revista Secolul 21, să adauge noi precizări şi nuanţe. „ALTER DANSUL nu înseamnă un nou mod de a dansa, ci un ALT mod de a gândi dansul”. Şi, între aceste modalităţi proprii de gândire se numără şi aceea că ALTER DANSUL reduce cât mai mult folosirea altor domenii artistice, precum arta dramatică, arhitectura, naraţiunea, artele plastice sau vizuale, pentru „a utiliza cu predilecţie mijloace aparţinând dansului propriu-zis”. Iar acest lucru a fost deplin ilustrat de spectacolul Noche Bach, prezentat acum la Bucureşti, în care întreaga gândire coregrafică a fost pusă în valoare, precumpănitor, prin mişcare.
Dansul a păşit cu dreptul în actuala ediţie 2011 a Festivalului Internaţional „George Enescu”, integrându-se într-un mod fericit, ca partener valoric, unuia dintre cele mai importante evenimente culturale ale ţării, al cărui ecou răzbate pretutindeni în lume.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara