In afară de autorii aflaţi mereu în centrul atenţiei, datorită talentului lor remarcat la timp sau apartenenţei la un fel de sindicate ale succesului literar, există unii care, deşi au în mod evident talent, rămân mereu, din cauza unui concurs de împrejurări, aproape necunoscuţi. Este o plăcere să citeşti cărţile acestor scriitori lipsiţi de notorietatea pe care o merită. Ele îţi dau sentimentul descoperirii unor zăcăminte de aur. Şi te fac să înţelegi - ceea ce nu poate fi decât îmbucurător - că resursele de talent literar ale ţării sunt mult mai mari decât reiese din evaluările oficiale.
Un poet sensibil şi original, despre care eu, cel puţin, n-am mai auzit (deşi l-a remarcat cândva, în treacăt, Eugen Barbu, după cum aflu acum) este Sorin Neagu, autorul volumului de versuri, Între două evuri medii. Poemele sale atent lucrate şi totuşi neconvenţionale şi chiar bizare fac atingere cu textele unor Urmuz ("Un erou şi-o eroină/ au coborât în grădină/ şi rânjind grotesc s-au dus/ spre-un recalcitrant apus/ copleşit de răsărit,/ uneori chiar hărţuit/ de-alţi eroi şi eroine/ ce-au coborât prin grădini,/ în toalete citadine,/ să culeagă mărăcini." - Tragicomedia eroilor) sau Leonid Dimov ("Într-un oraş letargic, cu-arhitecturi sublime,/ în care evuri medii provoacă reverii,/ se deapănă-n amurguri poemul cu vagi rime/ al spectrului speranţei din glasuri de copii." - Acorduri introductive). Este vorba, de fapt, de irepresibilul spirit ludic al lui Sorin Neagu, care îl apropie, dar, în clipa imediat următoare, îl îndepărtează, de marii maeştri ai absurdului şi visului.
La Sorin Neagu predomină spiritul satiric, ludico-satiric, îndreptat împotriva stilului de viaţă din România "epocii de aur". Transfigurarea artistică este însă radicală, astfel încât cu greu poate fi identificată istoria în poezie. Ne orientează autorul însuşi, în scurta sa prefaţă: "Din ce s-au născut, în fond, aceste pagini de poezie? Aparent, dintr-o tinereţe pierdută pe care nimănui, nimeni nu i-ar mai da-o înapoi vreodată... Ori, probabil, dintr-o lume în care România Socialistă cobora în timp până undeva printre reperele evului mediu timpuriu din cărţile de istorie." Dar şi în această explicaţie apare cuvântul "aparent", care o anulează. De fapt, este vorba, cum tot Sorin Neagu, lucid, precizează, de o "carnavalizare a literaturii", prin care este reprezentată nu numai lumea dinainte, ci şi cea de după 1989.
În mod frecvent, poemele au o intonaţie amplă şi solemnă, pe linia Dimitrie Bolintineanu - Alexandru Philippide, dar ele propun o falsă descriere epopeică, o retorică mimată în stil clovnesc, o eternizare ironică a banalităţii:
"Consternate de-ntuneric în amiaza clandestină,/ într-o margine de ţară cu decor extravagant,/ feciorelnice cocote strânse-n blănuri de hermină/ colorau tacit secvenţa vodevilului frapant./.../ Plouă trist prin reci deşerturi la sfârşit de săptămână,/ când regimuri militare sinucise-n zori de zi/ îşi revendică puterea, policrome în furtună,/ denunţând abstract lirismul bucuriei de-a trăi./ Cade uneori cortina peste veacuri mutilate/ primăveri purtându-şi crucea-ntr-un sarcastic epilog,/ îşi contemplă decăderea în desene animate/ un bombastic imperator cu statură de buldog." (Înainte de tăcere)
Altă direcţie de manifestare a inventivităţii lui Sorin Neagu este jocul de-a poezia, joc cu mărgele de sticlă, în ale cărui irizaţii recunoaştem, fulgurant, scene văzute în realitate (sau în filme, sau în spectacolele de teatru, sau în literatura clasicilor):
"Într-o tristă zi de toamnă,/ într-un burg multicolor,/ o distinsă - cândva - doamnă/ traversa cu pas uşor/ relative catedrale,/ parcuri, ziduri, chinezeşti,/ reci clădiri hexagonale/ cu vitraliile groteşti./ Iar în preajmă-i, dezolate,/ cameriste-mpurpurate,/ vag fardate/ şi desigur animate/ de tăceri apăsătoare,/ sugerează, vinovate,/ vraja fetelor în floare." (Detalii şi decoruri).
Dacă ar trebui ales din volum, pentru o antologie a poeziei româneşti contemporane, un singur poem, acesta ar putea fi Istoria luptelor de clase, năstruşnică şi de neuitat comedie (absurdă) a ideologiei comuniste:
"ŤTata, vă repet, nu este decât simplu vizitiuť -/ se aude în antracte vreo cunoscută voce./ (Explodează deodată Harap-Alb, portocaliu,/ fug, oricum, mâncând pământul, cosânzenele precoce).// Sunt fatidic reclamate dialectici obiective,/ creşte rata plusvalorii-n arctici ecuatoriale,/ diametre de dreptunghiuri se sustrag brusc din ogive,/ printr-un fluviu-n evuri medii ard madonele fatale.// ŤVreau să vă mai spun o dată: tata este vizitiu!ť/ (Se aşterne o tăcere relativ greu de descris,/ clase aparent sociale marxist-leninist rescriu/ visuri hăituite veşnic de ecoul unui vis.)// ŤN-aţi înţeles nici acuma ce e, totuşi, tatăl meu?!ť/ Întrebarea îi surprinde pe pompierii amatori,/ (lumile antagoniste se îneacă-n heleşteu,/ în amurg, materialismul amăgeşte refulări).// Peste zeci şi zeci de veacuri, când prin stranii emisfere/ relative personaje mor absurd într-un târziu,/ voci strident contorsionate în fragmente de tăcere/ şuieră sub clar de lună: ŤTata e doar vizitiuť!"
Merită să urmărim cu atenţie ceea ce va mai publica de acum înainte Sorin Neagu.
*
Elena-Brânduşa Steiciuc, colaboratoare (foarte preţuită) a revistei noastre locuieşte la Suceava, din punct de vedere administrativ; din punct de vedere cultural, locuieşte în spaţiul francofoniei. Oriunde se vorbeşte franceza pe planeta noastră (inclusiv în România) se simte acasă. La Suceava, în mediul universitar, s-a constituit de mai multă vreme un "atelier de traduceri" care umileşte, prin profesionalismul său, orice concurenţă. Elena-Brânduşa Steiciu participă la această activitate, dar şi la multe alte activităţi similare, organizate în străinătate. În plus, reflectează asupra artei traducerii, teoretizează, scrie studii despre scriitori despre limba franceză, realizează convorbiri cu ei, de o rermarcabilă ţinută intelectuală.
Recenta sa carte, La Francophonie au féminin, aduce succesiv în prim-plan scriitoare de limba franceză (mai exact şi de limba franceză, întrucât limba lor maternă este alta) din întreaga lume: Nancy Huston, Felicia Mihali, Oana Orlea, Rodica Iulian, Irina Mavrodin, Cornelia Petrescu, Angela Furtună, Brina Svit, Agota Kristof, Eveline Caduc, Malika Mokeddem.
Aflăm, cu acest prilej, cum a evoluat Felicia Mihali în Canada, unde a emigrat în 2000, după ce ne-a fermecat cu cărţile ei de proză nonconformiste }ara brânzei, 1998, Mica istorie, 1999, Eu, Luca şi chinezul, 2000, ce conţine romanul Lignes de faille (Premiul Femina, 2006) de Nancy Huston, autoare canadiană născută într-o familie anglofonă şi consemnatară, în 2007, a manifestului literar Pour une littérature-monde en français, care sunt scenele de neuitat din romanul Rencontres sur le fil du rasoir (Ed. Gallimard, 2007) de Oana Orlea (de fapt, Mărioara Cantacuzino, fiica mai mică a Marucăi Cantacuzino, soţia lui George Enescu), stabilită la Paris, în 1980, din motive politice, cum se combină cultura arabă cu cea franceză în cărţile publicate de Malika Mokeddem, o autoare de origine algeriană etc. Multe dintre eseuri virează în convorbiri cu scriitoarele asupra cărora se pronunţă Elena-Brânduşa Steiciuc, ceea ce face portretele extrem de vii şi emoţionante.
În cărţile comentate, Elena-Brânduşa Steiciuc identifică, printre altele, referirile la strania experienţă a adoptării de către un scriitor a unei a doua limbi. Ea reproduce, de exemplu, o mărturisire a slovenei Brina Svit:
"Cette langue şfranceza, n.n.ţ est trop distinguée pour moi. C'est comme un vetement trop bien coupé, trop élégant, trop strict e sophistiqué. Je ne suis pas a l'aise dedans, je ne peux pas bouger comme je veux, je ne peux le déformer a ma façon. Il n'arrive pas a se faire a moi e moi encore moins a lui. Ce sont mes habits désespérément neufs tous les jours. J'écris en français. Je suis surprise a chaque fois que j'allume l'ordinateur. Je ne reconnais pas ma graphie, est-ce bien mon écriture?"
Apoi, comentează subtil, în cunoştinţă de cauză, această mărturisire:
"On est plein métadiscours sur la langue, dans un cas de ce que Lise Gauvin appelle Ťla surconcience linguistiqueť. Sans avoir l'intention de théoretiser, l'écrivaine pense a son parcours entre une langue Ťmineureť et une autre appui d'autre cas, d'auteurs célebres, qui ont tous en commun ce passage, cette rupture d'avec une langue et l'adoption d'une autre, l'un plus enigmatique que l'autre."
Cartea Elenei-Brânduşa Steiciuc, scrisă ea însăşi într-o limbă franceză simplă şi frumoasă, prietenoasă, plină de solicitudine faţă de cititor, cucereşte. Autoarea analizează inteligent, cu fineţe, realităţi literare complicate, care altfel ne-ar fi rămas străine.
