Carneţel cu coperte din mătase, mic, în culori pastelate, vernil, roz, şi pete verde închis pe care se afişează într-o scriere caligrafică cuvintele Diary Book. Prima pagină având în partea de sus trecut anul 1983 într-o scriere repezită cu a doua cifră pu- ţin mai înălţată. Ruptă parcă de timp, o pagină în pătrăţele şi nedatată, împăturită, este închisă între paginile carneţelului.
Prima frază a acestei aripi rupte de fluture începe cu cuvintele „O melodie ancestrală, expusă de clarinet se sfarmă treptat... ’’
Acest început îmi deschide apetitul lecturii... Vreau să redau câteva pagini de jurnal scrise de cel căruia i-a fost dedicată Calea Lactee. O privire deci spre Calea Lactee. Un portret scris de Nichita Stănescu compozitorului Aurel Stroe şi apărut în volumul Respirări cu un an înaintea morţii poetului.

CALEA LACTEE

I. Portret exterior : chip pietros, cub de stâncă spart de un surâs de adolescent, timid, neconfesiv.
Prezenţă masivă şi iradiantă impunâd insesizabil.
Cine are norocul să stea câteva ore în preajma lui Aurel Stroe poate contempla cu ochiul liber seriozitatea şi măreţia unui artist autentic, conştiinţă care fărâmă limita trecătoare a secundei încremenind-o în memorie şi în acelaşi timp declanşand-o într-o proiecţie ulterioară viitorului apropiat.
În fine, cuvintele sunt de prisos ca şi fotografiile de epocă.
II. Ascultând „Concertul pentru clarinet şi orchestră ’’ în interpretarea de excepţie a lui Octav Aurelian Popa, în acurateţea pe care ţi-o poate da televizorul, sau ascultând a nu ştiu câta oară imprimat pe disc acel unghi numit Arcade, sau ascultând „Orestia” pe o bandă de magnetofon dar în prezenţa lui Aurel Stroe, atrage după sine amintirea sfântă a ridicării de subţiori a femeii tale iubite spre fereastra de lemn a unei biserici de lemn din Maramureşul de piatră.
Pentru un jurământ de dragoste.
III. Ce noroc pe poezie şi cât de Bacovia întretăiat de Blaga sub o dantelă de arhiduce a vorbirii Argheziene!
IV. Şi câtă universalitate a năucului de poet de Ion Barbu cel care considera limba română ca pe o vorbire a stelelor şi încifrând-o ca atare şi descifrând-o ca arătare.
V. Ce meşter în spartul inimii de copil şi în necoasere de adolescenţi maturi!
VI. Ce idee, ce simţământ, ce cale lactee ce lapte visat, iar nu băut!
VII. Textul lui neconotativ ne dă iluzia despre ce ar putea să fie poezia totală; – o descărcare de energie, o confesiune a plăcilor continentale rezolvată nu în cântec ci în graţia fierbinte a gaizerilor, în erupţia de lavă solzoasă, răcindu-se în straturi succesive şi protectoare, în jurul semnului.
(Calea lactee din volumul Respirări de Nichita Stănescu)

În acea aripă ruptă de fluture, compozitorul notează:
O melodie ancestrală exprimată de clarinet se sfarmă treptat (Canto interrotto), pentru ca din resturile ei să înflorească o întreagă colecţie de piese folclorice suprapunându-se aberant prin procedeul unor mobile simultane ale orchestrei.(rapsodia)
Izolat de orice contact exterior, acest microcosmos străvechi şi ciudat implodează (delirando + transformazzioni).
Prin aplicarea unor legi de compoziţie internă (singurele justificate de natura materialului şi de starea lui implozivă) se ajunge ca materialul sonor să curgă pe o albie din ce în ce mai îngustă, mai determinată până la a se reduce la o armonie unică tinzând spre consonanţă.
Ajunsă în acest stadiu, devenirea sonoră încetează.
2 ianuarie, duminică - Până deasupra izvorului de pe drumul Refugiului cu Leahu.
4 ianuarie, marţi - Pe marginea Orestiilor: (notat cu roşu)
Muzica a fost concepută ca un mijloc de critică a textului şi nu ca un mod de exploatare artistică a mitului antic. Deci punctul de plecare al partiturii nu a fost istoria atrizilor ci textul lui Eschyl, partitura alcătuind un „contra text” al acestuia după cum într-o fugă de Bach poate apărea un contrasubiect care însoţeşte în mod riguros – opunându- i-se totodată – subiectul. Relaţia dintre subiect şi contrasubiect este dublă; pe de o parte una de armonizare, pe de alta una de opunere: contrasubiectul nu este numai distinct faţă de subiect ci i se şi opune din punct de vedere al caracterului. În acelaşi timp relaţiile de armonizare între ele sunt atent respectate.
9 ianuarie, duminică - Poiana Coştilei cu Sandu.
11 februarie, vineri - Nu mitul, ci textul lui AESCAYLOS supus unei radiografii cu mijloace muzicale!
S-ar putea (scris cu roşu) pune astfel relevant în lumină aspectul „termodinamic ” al gândirii tragice.
6 februarie, duminică - A fost o modă ca orice muzică situată la o anumită distanţă de muzica serială să fie socotită neoclasică.
Ce ne facem însă cu piese ca Simfoniile 2, 3 şi 4 de Prokofiev care sunt mult mai apropiate de constructivismul rus decât de neoclasicism? Ce ne facem cu anumite pagini din Erik Satie mai apropiate de spiritul Dada decât de cel neoclasic pe care doar îl simulează în mod voit ostentativ.
8 februarie, marţi - 9 h Iuraşcu; 15 h Repetiţii; 21 h – a murit pisica Pişuţ după aproape 2 luni de chin. Avea aproape 6 luni.
3 aprilie, duminică – Paştele - Cu Sandu Leahu turul poenelor: Poiana Coştilei, Pichetul Roşu, spre Diham, peste deal, Poiana Izvoarelor – Gura Diham.
6 aprilie, miercuri - Les Eumenides. Ireversibilitatea timpului în Eumenidele, un proces asemănător finalului din Concertul de clarinet, cu o intervenţie mai generoasă a factorului „ inexplicabil” – sistem deschis. Cristalizări succesive prin eliminare şi distingerea unui alt mod de organizare după fiecare eliminare. Lucrul devine posibil abea după ce prin aproximări „grosolane” se ajunge la convenţia temperată. Iniţial problema creerii „spaţiului sonor european”.
12 aprilie - Kotonsky (compozitor polonez) într-o piesă electronică temperează septima 16/15 împărţindo în 12 părţi egale.
10 mai - Eventuale subtitluri:
Agamemnon
Un livre des canons qui se décompose sous la pression du texte dramatique.
Les Choéphores: Un opera monteverdien mis en abîme par un trombone – personnage.
Processus d’auto – poiese d’une procession où la musique joue le role principal.
26 mai - Plimbare pe Zamora în Pădure.
22 mai, duminică - Emisiune Sava TV. Mahler IV primele părţi 23 mai, luni - 17 h Comemorare Moisil
28 mai - Până sub Refugiu de unde se desparte drumul nou înspre Circuri.
5 iunie, duminică - Pe Valea Cerbului dincolo de 1800m altitudine. Trecut din nou pe Coştila, citit sub pietroi G. Guillien.
14 august, duminică - Pe Valea Albă până la Zăpadă (cca 1750 m), cu Felix, Cristi şi Dan. Zi splendidă.
15 august, luni - Zi splendidă (cetit Claudel)
26 august - Lucru, telefon Kotonsky. Apusul lung.
12 septembrie, luni - „În coşmarul totalitar, adevăraţii indivizi sunt martiri” (Horcheimer)
2 octombrie, duminică - Astăzi mergând spre Refugiul Coştila aflu că doi tineri alpinişti din Sf. Gheorghe au îngheţat pe Brâna Aerienă după ce făcuseră Fisura Albastră (varianta Cristea). Alţii doi şi-au frânt picioarele.
3 octombrie, luni - Lucru intens (corectat 50 de pagini la Choephorele)
17 h – Plecând după lemne cu Vicky ne-am întâlnit între Poiana întâia şi a doua cu echipa de alpinişti care abea acuma reuşiseră să coboare pe cei doi tineri îngheţaţi. Cu toţii erau simpli, tăcuţi, fără morgă, fără pompă.
Cel mai nobil alai mortuar pe care l-am văzut. Nu avea nimic grotesc. Era pur şi simplu tragic. Seara plecat la Bucureşti.
29 octombrie, sâmbătă - 29 ani de la moartea tatălui meu. (frază încadrată de un text religios în latină)
18 noiembrie, vineri - În muzica clasică atunci când apar fluctuaţii mai mari ele pot influenţa local istoria interioară a piesei dar nu istoria ei la nivelul macro-formei care e dată aprioric: sonată, lied, variaţiuni şi chiar Fantasie.
Plimbare la Lacuri.
S-a transmis : AGAMEMNON (ACT I) 1 oră şi 11 minute
21 noiembrie, luni - Foarte frig (- 11 grade). Din nou rezultat negativ de la Electrecord. Coadă de la 11 la 17 la gaz.
26 noiembrie, sâmbătă - 7 h plecat cu 3005 la Buşteni. La 17 h au sosit Raluca, Vichi şi Mihnea. S-a transmis Actul II din Agamemnon 42 minute şi actul III 59 minute 40 secunde.
27 noiembrie, duminică - Până sub Refugiul Coştila la Vâlcelul pietros, la „diedru”. Schiţe Eumenide
1 decembrie, joi - Cărţi împrumutate 1) Secolul XX, 2) Popper, 3) Heidegger 4) Agamemnon, 5) Lieduri Eminescu,
2 decembrie, vineri - Viscol cumplit
5 decembrie, luni - Mae ar fi împlinit 86 ani! (mama compozitorului)
6 decembrie, marţi - A murit Grete
13 decembrie, marţi - A murit Nichita Stănescu. „Geţii care ştiu să se facă nemuritori ” Herodot interpretat de M. Eliade.

„Jurnalul anului 1983, din care tocmai am dezvăluit câteva fragmente, nu este singurul, mai există în jur de 7-8 jurnale, majoritatea lor fiind ulterioare acestuia.
Însemnări legate de muzică şi de locuri dragi de pe munte, care alternează cu notaţii extrem de succinte uneori ale unui cotidian nud, nume de persoane, conţin şi celelalte jurnale. Uneori notaţiile în limba română alternează cu cele în franceză sau germană, chiar cu cele în engleză mai rar, după cum compozitorul se află în Franţa, Germania sau SUA.
Am respectat transcrierea după jurnal a cuvintelor abea în loc de abia, acuma în loc de acum, cetit în loc de citit. Cei care l-au cunoscut ştiu că nu renunţa să zică eu spui în loc de eu spun.
Am vrut să mai ascult o dată prin paginile acestui jurnal pe «Eu spui». Sper să fiu în asentimentul dumneavoastră”, notează doamna Trestieni.

Aurel Stroe şi Nichita Stănescu definesc lumi ce se află aici – iată! – într-o uimitoare interferenţă. O uimitoare aplecare a privirii unuia îndreptată spre celalalt. Intuiţia de o rară supleţe a lui Nichita, întâlneşte poetica sublimată a unui spirit intelectual de supremă altitudine… Măreţia artistului, frumuseţea gândirii, „conştiinţă care fărâmă limita trecătoare a secundei” sunt aspecte care ne-au mişcat pe noi toţi cei care am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Aurel Stroe. Intransigenţa gândirii sale nu era o crispare încremenită în proiect. Nici nu putea fi astfel. Era rezultatul unei deveniri inexorabile a unui proces creativ, complex, manifest la nivel ideatic, la nivel conceptual, la nivel muzical artistic. Nu este de mirare faptul că Nichita face referire la două opere fundamentale ale compozitorului, la Concertul pentru clarinet şi orchestră, de asemenea la opera „Oresta”; înţelege, de asemenea, implicarea cu totul specială a artistului performer, a clarinetistului Aurelian Octav Popa. Relativ târziu mi-am explicat admiraţia totală pe care compozitorul a nutrit-o faţă de opera lui Johann Sebastian. Bach era pentru Aurel Stroe artistul acordajului perfect între gândirea muzicală şi realizarea artistică. Numai astfel se poate înţelege menţiunea pe care compozitorul o face referitor la locul muzicii în „Orestia”; nu este un comentariu sonor al întâmplărilor tragediei. Peste milenii, compozitorul construieşte un contrasubiect pentru textul dramatic al lui Eschyl. Acesta devine o parte structurală a limbajului muzical-dramatic. Aşa cum Bach însuşi, în cadrul polifoniei sale, aduce o împlinire consubstanţială a relaţiei dintre subiect şi contrasubiect.
Cu decenii în urmă l-am întâlnit pe Aurel Stroe în Conservatorul bucureştean, în primii ani ai studenţiei, la mijlocul anilor ’60, atunci când maestrul terminase ale sale „Arcade”; „acel unghi”, cum intuieşte Nichita Stănescu. La pupitrul dirijoral se afla Constantin Bugeanu. Dădeam o mână de ajutor la realizarea primei imprimări a lucrării. Eram copleşiţi de sentimentul unei cuviinţe manifeste în compania maestrului. Cuviinţă indusă firesc şi nu impusă. Spaţiul sonor ajungea a fi împlinit de o arhitectură sonoră. Impresie puternică, quasi-vizuală. Volume sonore, „Arcade” în mişcare. De atunci şi până în ultimii ani ai existenţei sale Aurel Stroe a elaborat o arhitectură sonoră vastă, clădită cu cărămizi ale unei spiritualităţi susţinute de o gândire conceptuală temeinic fundamentată. Elita spiritului întâlneşte la Aurel Stroe o elită a cugetului.