Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
„Asupra sieşi” de Rodica Zafiu


Nu e tocmai uşor să-ţi formezi, consultînd mai multe gramatici româneşti, o idee limpede despre forma accentuată de dativ a pronumelui reflexiv. În tratate şi manuale diferite este indicată uneori forma sie, alteori sieşi, adesea ambele („îşi spune sie / sieşi”), într-o ordine despre care nu este foarte clar dacă reflectă intenţia normativă a autorilor sau mai curînd constatarea unor tendinţe ale uzului. În Gramatica pentru toţi (ed. a II-a, 1997, p. 168), Mioara Avram îşi manifestă preferinţa pentru sie: „Formele accentuate de dativ sînt puţin întrebuinţate în limba contemporană, ceea ce explică ezitările cu privire la forma corectă sie (alături de care se întîlnesc uneori variantele învechite şie, sieşi sau şieşi)”. Într-o lucrare similară, Gramatica limbii române (1997), Dumitru Irimia cuprinde doar forma şie (ilustrată prin citate din Eminescu). În Gramatica limbii române („Gramatica Academiei”) din 1966 erau înregistrate ca forme standard atît sie, cît şi sieşi (şie şi şieşi fiind considerate învechite). Între gramatici apar deci diferenţe notabile în aprecierea şi recomandarea formelor; nu altfel stau lucrurile în dicţionare. În DEX sînt incluse, ca forme egal îndreptăţite, şie şi sieşi (nu însă sie). E drept că puţini se gîndesc să caute într-un dicţionar explicativ asemenea forme; un instrument de verificare gramaticală, ca DOOM, cuprinde în schimb pe sie şi pe sieşi (nu şi pe şie), cu articolul principal consacrat lui sieşi.

Raritatea în uz a reflexivelor accentuate se explică prin existenţa unor construcţii echivalente, cu pronumele personal, eventual însoţit de adjectivul de întărire, observate deja de I. Heliade Rădulescu, la 1828: lui însuşi, ei însăşi, descrise şi de Al. Philippide, în 1897: „Mai rar decît sine se întrebuinţează şie (ori mai bine sie şi sieş) şi se înlocuieşte şi el de obicei prin lui” (p. 242).

Dacă încercăm să verificăm cu ajutorul căutării automate în Internet frecvenţa actuală a celor două forme principale, sie şi sieşi (ignorând variantele cu ş iniţial, mascate de absenţa diacriticelor, şi ocolind omonimia cu sigla SIE, foarte prezentă în textele româneşti din ultima vreme!), observăm că sieşi e în avantaj clar. Sie este extrem de rar şi – în puţinele cazuri în care e folosit – este însoţit de adjectivul de întărire însuşi: “Stau pe două picioare? îşi şoptea întrebătoare sie însăşi. Atunci cum se face că nu cad?” (lumeapiticilor.ro); “Eminem ăla de sub fereastra ta (...) îşi răcneşte sie însuşi ce îşi răcneşte” (poezie.ro). Citatele par să sugereze că în prezent sie ar fi resimţit ca insuficient pentru a marca, de unul singur, valoarea reflexivă. Nevoia de întărire confirmă şi în acest caz tendinţa spre redundanţă şi insistenţă ilustrată de multe forme şi structuri gramaticalizate în română.

Sieşi apare mult mai des în texte, dublînd, cu rol emfatic, un reflexiv neaccentuat – „Îşi zâmbi sieşi, apoi se puse pe plâns cu faţa în pernă” (adevarul.kappa.ro); „este unul dintre aceia care îşi arată sieşi cu degetul pista pe care o s-o urmeze” (ib.). În plus, ca şi acuzativul sine, pronumele sieşi apare chiar în construcţii în care nu mai dublează un alt pronume reflexiv; de pildă, determinînd participii şi adjective: „reconcilierea-propagandă făcută sieşi” (users4.cgiforme); „avem de-a face cu o părere pură, suficientă sieşi, cu o părere care subzistă prin ea însăşi” (sorincucerai.home.ro); „cea mai fidelă oglindă a rătăcitorului său spirit, veşnic sieşi vrăjmaş” (teora.ro); „utile sieşi şi celorlalţi” (adler-bucuresti.go.ro). În asemenea construcţii, în care e puţin probabil să apară sie, forma sieşi e simţită ca un echivalent mai economic şi mai elegant al sintagmelor el însuşi /ea însăşi. Se remarcă de altfel în texte uşurinţa de folosire a ambelor pronume reflexive (de acuzativ şi de dativ), în construcţie cu acelaşi verb: „posibilitatea să se dezvăluie sieşi” (earad.ro/horoscop); „el nu se poate aplica sieşi, dupa cum spune Kant” (fil.unibuc.ro); „se arată pe sine sieşi” (geocities.com).

Surpriza este de a descoperi în texte nu numai persistenţa formei sieşi, ci şi extinderea sa improprie, în construcţii aberante. Mai multe exemple ilustrează folosirea dativului sieşi după o prepoziţie care cere genitivul (sau echivalentul său – posesivul): asupra. În locul unei construcţii precum asupra sa (resimţită probabil ca marcînd insuficient valoarea reflexivă), ori a sintagmelor (mai greoaie?) asupra lui însuşi / asupra ei înseşi, apare incredibila secvenţă „asupra sieşi”: „numai cine se concentrează asupra sieşi, aici şi acum, înţelege necesitatea schimbării modului de gândire şi acţiune, găseşte liniştea interioară” (eva.ro); „schimbarea personală este lucrul cel mai greu pe care o persoană îl poate face asupra sieşi” (racovitan.com); „lucrarea pe care fiecare o face asupra sieşi” (sfaturiortodoxe.ro); „pentru a atrage atenţia asupra sieşi” (orizontliterar.ro); „plierea spaţiului asupra sieşi” (stiintasitehnica.ro); „tehnica acţioneaza asupra naturii, aşa cum natura acţionează asupra sieşi” (rezistenta.marxist.com). Confuzia este desigur favorizată de identitatea formelor cazuale de genitiv-dativ la substantiv şi, la unele pronume, poate şi de posibilitatea de a construi prepoziţia asupra cu un dativ posesiv.

Ciudata construcţie face parte din categoria pe care Al. Graur o numea „a greşelilor făcute de oameni culţi”; căutarea în Internet a furnizat 11 exemple de apariţie a sa: nu în mesaje grăbite, în stil colocvial, ci în texte în genere mai elaborate, din presa culturală. Desigur, o formă relativ rară şi opusă tendinţelor populare e manevrată cu o anume nesiguranţă. Eroarea dovedeşte însă cel puţin două lucruri: vitalitatea formei sieşi şi nevoia resimţită de vorbitori de a marca intens valoarea reflexivă.