Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Arta parodiei de Ştefan Cazimir


In anii studenţiei, Cazimir abandonează versificările proletcultiste şi se dedică intermitent unui soi de lirism parodic, pe care îl va cultiva şi mai tîrziu. Iată, de pildă, un peisaj hibernal, schiţat în februarie '52:

Crochiu

Mai ieri prin preajmă vînturi mari
Parfum de ghiocei suflară
Şi te văzusem cum răsari,
Lăstar de nouă primăvară.

Dar regizorul suveran,
Capricios ca o femeie,
A vrut să curme-acest elan
Şi-un pic de iarnă să ne deie.

Şi-n noaptea plină de mister
Prind candid fulgii a se cerne,
Parcă toţi îngerii din cer
Jucară volley-ball cu perne.

Sub alba pensulă măiastră
Cărările de ieri se pierd...
Eu stau privind lîngă fereastră,
Senin ca amiralul Byrd.

La data scrierii acestor versuri, exploratorul polar Richard Evelyn Byrd (1888-1957) încă mai era în viaţă, lucru - din păcate - ignorat de autor, care altminteri i le-ar fi transmis. Amiralul, la răndul său, n-ar fi bănuit că imaginea din strofa a 3-a şi chiar o rimă de acolo fusese folosite anterior de D. Anghel şi Şt. O. Iosif, în Scrisoarea deschisă a unui melc:

Şi deodată iarăşi fulgi mari pornesc a cerne
De-ai zice că în ceruri se bat sfinţii cu perne.

De la Caleidoscopul lui A. Mirea la poezia lui Topîrceanu nu era decît un pas, cel din urmă declarîndu-se el însuşi, în Răspunsul micilor funcţionari, un emul al cuplului Anghel-Iosif: "Voi atingeţi culmea, noi suntem în mers". Un referat despre parodiile lui Topîrceanu va deveni nucleul lucrării de diplomă a lui Cazimir: Despre arta parodiei în literatura română, susţinută în iunie 1955. Conducătorul ştiinţific al tezei, Ov. S. Crohmălniceanu, îi alcătuise următorul Referat:

"Lucrarea Despre arta parodiei în literatura română este o lucrare cu totul remarcabilă. Ea atacă o temă necercetată şi în general reuşeşte, fără să facă exces de erudiţie, să aducă totuşi numeroase elemente noi de cercetare cu privire la începuturile artei parodistice în poezia şi proza noastră.

Valoroase sînt şi încercările de delimitare estetică a artei parodistice, cît şi propunerea de clasificare pe categorii (parodia prin substituţie, parodia-variantă, parodia sintetică).

Autorul creează, chiar în textul lucrării, o parodie - nu prea ingenioasă - după Topîrceanu.

Mai puţin ascuţit e tratată literatura parodistică de după 23 August. De asemenea mi se pare că sensul exact al parodiilor lui Topîrceanu după Arghezi n-a fost perceput, acestea fiind date ca parodii cu intenţie satirică. Ele au apărut însă în Bilete de papagal, însoţite de rînduri omagiale la adresa lui Arghezi.

Lucrarea este bine scrisă, cu vioiciune şi personalitate. Propun notarea ei cu foarte bine.

Conf. univ. (ss) Ov. S. Crohmălniceanu"

Clasificarea, menţionată în referat, a tipurilor de parodie este ilustrativă pentru spiritul metodic al autorului. Prima disociere întreprinsă de el vizează termenii de "pastişă" şi "parodie", ale căror sfere semantice interferează, dar nu coincid. Există pastişe lipsite de intenţii caricaturale, şi tot astfel parodii care nu recurg la pastişă, întrucît nu ţintesc reliefarea unor ticuri stilistice, ci tratarea unei teme proprii în cadrul unor tipare preexistente. Sînt acele texte care apelează la procedeul substituţiei (ca nenumăratele "reciclări" anonime ale baladei Muma lui Ştefan cel Mare), numite în consecinţă parodii prin substituţie. în Vara la ţară, Topîrceanu nu-l pastişează pe Depărăţeanu, ci preia din el doar cîteva repere verbale pentru a declanşa asociaţia şi contrastul. De alt tip şi de altă calitate sînt parodiile-pastişă, în sînul cărora survine o nouă disociere, între parodia-variantă şi parodia sintetică. Cea dintîi se naşte îngroşînd liniile unei singure piese: Blesteme de Topîrceanu versus textul omonim al lui Arghezi. Parodia sintetică nu mai porneşte de la o bucată anume, ci de la un sector mai amplu al operei vizate. Prin Mihai Viteazul şi turcii legendele istorice ale lui Bolintineanu sînt parodiate în bloc. Parodia colectivă poate merge şi mai departe, reflectînd într-o oglindă comică un întreg grup de scriitori, un întreg curent literar, un întreg mod de a scrie (vezi, la Topîrceanu, Armonii vesperale şi Enigma cărţilor închise).

De remarcat că acest "model" tipologic este mînuit cu destulă supleţe, autorul atrăgând atenţia că textele invocate au un rol demonstrativ, dar nu închid calea unor interferenţe sau tipuri mixte, ilustrate la rîndul lor prin cîteva exemple. Vrednic de notat este şi faptul că elanul teoretic al tezei nu ancorează în uscăciune, ci îmbracă o expresie alertă şi sugestivă: "Topîrceanu se ascunde atît de dibaci în hăţişul imaginilor, formulelor, expresiilor curente ale autorului parodiat încît de la o vreme eşti cît pe ce să-i pierzi urma. Dar tocmai atunci cînd socoţi că ai pierdut-o definitiv, parodistul scoate pe neaşteptate capul dindărătul unui copac gros, dă cu tifla şi apoi se ascunde iar. Şi jocul se repetă de mai multe ori pe parcursul întregii parodii.

îndrumătorul tezei considera "nu prea ingenioasă" parodia după Topîrceanu intercalată în corpul ei. Cît ingeniozitate demonstra textul în sine ni se pare azi mai puţin important. Dar faptul de a introduce în 1955, în miezul unei lucrări de diplomă, o compunere în versuri reprezenta fără dubiu un gest postmodernist, anticipînd cu trei decenii apogeul la noi al curentului:


Eu nu ştiu tărîmul spre care
Pornesc cu condeiul acum,
Ce demon mă pune-n mişcare,
Ce taină mă-ndeamnă la drum.
Dar fruntea-mi nu stă să reverse
Lumina aceluiaşi nimb;
Pe pajişti cu mult mai diverse
Pegasul voiesc să mi-l plimb.
în van bariere pedante
Mi-ar pune-un Zoil efemer
Cînd am călăuză pe Dante
Şi-amic devotat pe Homer.
în mine trăind de minune,
La treabă destoinici şi calmi,
Codreanu sonete compune,
Arghezi blesteme şi psalmi.
în mine-şi aflară limanul
Şi traiul alături şi-l duc
A. Mirea, D. D. Pătrăşcanu,
Musset, Minulescu, Coşbuc.
îmbin antipozii în mine
Şi pururi la sînu-mi îi port,
Datori fiind toţi să se-nchine
Aceluiaşi tainic resort.
C-aşa-i parodia - o goană
Şi multe prin faţă îţi trec...
Oricînd mă cuprinde o toană,
încalec Pegasul şi plec.2

__________
1 Ştefan Cazimir, Despre arta parodiei în literatura română, în Steaua, nr. 4(86), 1957.
2 Ibid.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara