De-a lungul anilor, în paginile României literare am mers doar pe unul dintre traseele mele profesionale – cel de critic de dans. Studiile din domeniul profesiei de istoric de artă medievală le-am publicat doar în reviste şi cărţi de specialitate.
Şi totuşi, câteva, foarte puţine, au apărut, chiar cu întâietate, în paginile acestei reviste. Dintre ele voi aminti doar unul care îmi este foarte apropiat de suflet, publicat în nr 1 din 1979, Monumentele - mărturii ale istoriei noastre. Era vorba de Mănăstirea Râmeţi din Munţii Apuseni, unde slavistul echipei noastre, Monica Breazu (ulterior slavist la Biblioteca din Paris) descifrase cu mijloace speciale (lampă de ultraviolete), o inscripţie care data al doilea strat de pictură al bisericii cu o sută de ani mai devreme decât se apreciase până atunci, în 1377. În articolul de atunci, şi în studiile ulterioare, comentam importanţa acelei descoperiri, care cobora cu o sută de ani nu numai pictura respectivă, ci întreaga istorie a Bisericii româneşti din Transilvania, deoarece inscripţia pomenea nu numai un pictor local, de cea mai bună calitate, Mihul de la Crişul Alb, dar şi un arhiepiscop transilvănean, Ghelasie, de la aceeaşi dată.
Şi iată că, acum, mă întorc cu drag, în paginile acestei reviste, la acest domeniu, aşa cum m-am întors şi la ultimele doua expoziţii de la Muzeul Naţional de Artă al României, organizate de foştii mei colegi, mult mai tineri, din secţia de Artă Veche Românească, expoziţii de cea mai bună calitate ştiinţifică şi muzeografică.
Şi pentru ca ochiul meu din afară – şi totuşi din lăuntrul profesiunii – să fie cât mai bine secondat în prezentarea lor, m-am adresat direct conservatorilor care le-au organizat, conservatori care nu numai păstrează, dar şi pun în valoare tot ceea ce am moştenit valoros de la înaintaşi şi ale căror nume sunt adesea ignorate sau abia pomenite în treacăt.
Liana Tugearu: Cum s-a născut ideea expoziţiei Arta Cositorului în colecţiile Muzeului Naţional de Artă al României?
Carmen Tănăsoiu: Arta Cositorului în colecţiile MNAR s-a născut ca un proiect de cercetare, cu mulţi ani în urmă, şi nu a fost doar ideea mea. În cea mai mare parte a timpului am lucrat împreună cu doamna Adriana Adam, conservatorul colecţiei de argintărie din cadrul secţiei de Artă Decorativă. Iar ideea propriu-zisă provine din faptul că, din motive de ordin administrativ, colecţia de obiecte din cositor a fost împărţită, la un moment dat, între două gestiuni diferite ale muzeului. Discutând, am descoperit că, de fapt, este o colecţie unitară care nu are de ce să fie împărţită altfel decât administrativ, între Departamentul de Artă Veche Românească şi cel de Artă Decorativă. Prin urmare, colecţia a fost cercetată în întregul ei, iar pe parcursul anilor am aflat şi ceea ce o face specială. Din cele aproximativ 380 de obiecte pe care le are, circa două treimi provin din fosta colecţie regală. Aşa se explică caracterul unitar şi cu totul diferit faţă de toate celelalte colecţii de acest fel din ţară. Nu este cea mai mare colecţie de obiecte de cositor din România; există, am impresia, una mai mare la Sibiu; însă toate celelalte colecţii conţin în special obiecte religioase, mai puţin de artă decorativă. Or, la Muzeul Naţional de Artă al României, obiectele din cositor sunt preponderent decorative şi, mai mult decât atât, multe din ele sunt obiecte ceremoniale.
Cea mai mare parte au fost cumpărate de către regele Carol I şi regina Elisabeta pentru a decora interioarele reşedinţelor regale din Bucureşti şi Sinaia. Astfel, colecţia reflectă într-o anumită măsură gustul colecţionarului. De fapt, constituirea unor colecţii de artă, diverse, de către familiile princiare şi regale ale Europei a fost un fenomen caracteristic secolului XIX, iar prima pereche regală a României face din această activitate un mijloc şi un model de reprezentare.
Colecţia de obiecte din cositor a Muzeului Naţional de Artă al României a implicat o cercetare multidisciplinară, asta însemnând că am căutat de-a lungul anilor ce sunt obiectele respective, care a fost funcţia lor originară, care sunt atelierele din care provin, cum sunt marcate, şi decorate, care a fost rolul lor ceremonial.
Care a fost perioada de dezvoltare şi înflorire a artei cositorului şi cărui fapt s-a datorat ea?
Am aflat multe lucruri despre tehnica turnării şi decorării cositorului, ca şi despre cei care lucrau aceste obiecte, meşterii. Primele bresle de cositorari au apărut în Europa în sec. al XIII-lea, îmi amintesc acum de breasla cositorarilor din Nürnberg (1285), apoi de cele din Londra, Lübeck, Praga. Prin urmare, e un meşteşug vechi; a coexistat cu cel al clopotarilor, o vreme. Pe parcursul secolelor s-a dezvoltat atât tehnica, precum şi reţetele de turnare a cositorului – cu mai mult plumb, cu mai puţin plumb, cu adaos de nichel – în funcţie de atelier şi de epocă. S-a dezvoltat şi tehnica de decorare pentru că, din cositor, s-au lucrat şi obiecte de artă decorativă, nu numai cu rol funcţional. În spaţiul european a existat un apogeu în sec. al XVI-lea – începutul sec. al XVII-lea, când atelierele franceze şi germane au perfecţionat tehnica de decorare a cositorului, mai ales cea cu gravare în acid, ridicând-o la nivelul artei. Albrecht Preissensin, Salomon Wirz, Joachim Schmirer, artişti cositorari binecunoscuţi în epocă, erau şi gravori, medalişti care lucrau pentru elitele epocii. Apoi, în sec. al XVIII-lea, cositorul a devenit „argintăria” clasei de mijloc. Este perioada de maximă înflorire a meşteşugului. Din cositor se făceau obiecte de veselă şi jucării dar şi vitralii sau sicrie şi, evident, obiecte de artă decorativă. La sfârşitul sec. al XVIII-lea se dezvoltă însă producţia manufacturieră şi semiindustrială, apare sticla. Producţia de sticlă şi de porţelan face să decadă, inevitabil, cea de cositor. Obiectele din sticlă şi porţelan sunt mai ieftine, mai uşor de folosit, sunt moderne; iar cele din cositor vor dispărea – atât obiectele, cât şi breslele şi meşterii – într-un interval de circa 20 de ani. Meşteşugul ca atare nu va mai reînvia. Există însă o revenire la tradiţia cositorarilor, la sfârşitul sec. al XIX-lea, când pentru o perioadă scurtă, de data aceasta cu procedee semiindustriale, se produc cópii după vechile modele, în maniera vechilor stiluri. Acestea sunt obiectele de cositor istoriste.
Mai vreau să menţionez că şi la noi au existat ateliere şi bresle ale cositorarilor, care au avut chiar un rol important în economia unor oraşe ca Braşov, Sibiu şi Sighişoara.
Expoziţia a fost încununată cu un premiu ICOM. Cum sună motivaţia atribuirii acestui prestigios premiu?
Expoziţia a fost deschisă cinci luni, la sfârşitul lui 2011 şi în prima jumătate a anului 2012, şi chiar la finalul ei a primit acest premiu al Consiliului Internaţional al Muzeelor, decernat de Comitetul Naţional Român. Premiul a fost acordat atât pentru expoziţie, cât şi pentru catalog. În privinţa expoziţiei, juriul a apreciat originalitatea expunerii, atmosfera creată pentru a pune în valoare obiectele din cositor. O expoziţie de acest fel e întotdeauna o provocare: aceste obiecte nu sunt atât de spectaculoase ca cele din argint. Trebuiau deci evidenţiate calităţile lor şi, pe de altă parte, atuurile acestei colecţii unice a muzeului: varietatea formelor, bogăţia decorativă, ineditul unei societăţi pe care aceste obiecte, prin ele însele, o rememorează. Multe dintre ele au fost lăsate în expunere liberă, permiţând vizitatorului să le admire direct şi într-un cadru ambientat cu mobilier şi cu gravuri care să sugereze atmosfera epocilor în care au fost create. Catalogul care a însoţit expoziţia a fost conceput ca un album de artă şi, în acelaşi timp, ca un instrument de lucru şi de referinţă, prin indicele complet de mărci şi prin publicarea integrală a colecţiei. Iar juriul l-a apreciat pentru toate acestea şi pentru că a fost primul de o asemenea anvergură pentru obiectele din cositor.
Expoziţia, deja închisă la MNAR, totuşi se pare că are un viitor. Care este acesta?
În România, ultima expoziţie de obiecte din cositor s-a făcut în 1972, la Sibiu. Cea deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României în prima jumătate a anului 2012 a urmărit să prezinte integral colecţia. Într-o formă diminuată, din motive care ţin de conservarea obiectelor de artă, expoziţia va fi itinerată la Muzeul de Artă din Timişoara. Totodată, în primele luni ale anului trecut, în acelaşi timp cu cea de la Bucureşti, s-au mai deschis încă alte două importante expoziţii de cositor la Braşov şi Sibiu. Este interesant să constatăm faptul că lumea muzeelor a început să se preocupe de aceste obiecte şi de colecţiile pe care le au şi pe care nu le-au luat atât de mult timp în considerare.
