Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cărţi noi:
Şarpele boa a dat peste o gazelă care nu se lasă înghiţită uşor de Alex. Ştefănescu


Nicolae Breban, Puterea nevăzută, roman, Bucureşti, Ed. Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, 2004 (vol. III din tetralogia Ziua şi noaptea). 486 pag.



Construcţie epică impresionantă prin anvergură, prin expresivitatea personajelor (aproape toate greu de uitat), prin explorarea cu succes a psihologiei abisale. Ca în cele mai valoroase romane ale lui Nicolae Breban, şi în acesta adie o stranietate care îl nelinişteşte şi îl atrage pe cititor, dându-i impresia că face o experienţă interzisă. Există şi pasaje aluvionare (digresive, eseistice, prozaic-descriptive), dar nu ele dau tonul.

Teatrul evenimentelor îl constituie Clujul din perioada de după 1989. Reprezentarea stilului de viaţă postcomunist (pe care îl recunoaştem imediat) nu are nimic gazetăresc. Scriitorul proiectează totul într-o atemporalitate specifică ficţiunii artistice.

Dintre personajele aduse în prim-plan se remarcă Mârzea, proprietarul ziarului Ardealul (şi al altor firme), şi preotul greco-catolic Bizoniu. Cum se întâmplă de obicei în proza lui Nicolae Breban, între cei doi tinde să se instituie relaţia călău-victimă şi anume Mârzea încearcă (dintr-o cruzime practicată cu spirit ludic!) să-l distrugă pe Bizoniu. Lucrurile nu sunt însă deloc simple şi previzibile: şarpele boa a dat de data aceasta peste o gazelă care nu se lasă înghiţită uşor.



Simona Ianculescu, Singurătatea trenurilor, schiţe şi povestiri, Bucureşti, Printech, 2004 (postfaţă de Lucian Gruia). 222 pag.



Cartea reprezintă debutul târziu, îndelung aşteptat (de cunoscători), al unei prozatoare solitare, foarte înzestrate, din Câmpina. Simona Ianculescu scrie o proză "rusească", fiind interesată de momentele de apropiere între oameni şi, deopotrivă, de suferinţa morală pe care o provoacă eşecul unor tentative de apropiere. Valoarea supremă, din perspectiva adoptată de ea, o reprezintă căldura umană (sintagmă care constituie titlul uneia dintre povestiri).

În fraze simple, dar eficiente artistic, Simona Ianculescu creează repede, parcă din nimic, în orice caz fără o desfăşurare spectaculoasă de imaginaţie epică, o situaţie emoţionantă. Două pagini de-ale ei cuprind mai mult dramatism decât două sute ale altor autori.

Editurile româneşti care fac paradă de lansarea unor nume noi în proză ar da dovadă de bun-gust dacă ar renunţa la preferinţa lor pentru autori infantil-jucăuşi şi ar publica o prozatoare ca Simona Ianculescu. Şi aceasta fără întârziere, înainte ca ea să devină o nouă Nina Berberova în Franţa, unde deja a fost remarcată (Les Éditions de l'Herne urmând să-i publice în viitorul apropiat un roman).



Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Membrii C.C. al P.C.R., 1945-1989, dicţionar, coordonator: Florica Dobre, autori: Liviu Marius Bejenaru, Clara Cosmineanu-Mareş, Monica Grigore, Alina Ilinca, Oana Ionel, Nicoleta Ionescu-Gură, Elisabeta Neagoe-Pleşa, Liviu Pleşa, studiu introductiv: Nicoleta Ionescu-Gură, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2004. 664 pag.



Lucrare de mare interes, realizată prin sistematizarea, cu seriozitate şi competenţă ştiinţifică, a informaţiilor despre membrii CC al PCR găsite în arhive şi biblioteci. Nu s-a recurs la intervievarea celor în cauză sau a membrilor familiilor lor, astfel încât unele articole au rămas incomplete.

În afară de valoarea sa documentară, dicţionarul are o valoare literară involuntară, prezentându-se ca o colecţie de personaje în marea lor majoritate groteşti. O impresie puternică fac fotografiile membrilor CC al PCR: predomină figurile butucănoase şi nespiritualizate, sumbre. La fel de impresionante, ca literatură, sunt pasajele din cv-uri referitoare la "studii" şi la "profesia de bază", din care rezultă că mulţi dintre nomenclaturişti aveau doar cinci-şase ani de şcoală (la care se adăugau diplome ale unor facultăţi obţinute după promovarea lor ca oameni politici) şi că pregătirea lor profesională era de fapt aceea a unor cizmari, croitori, strungari, frizeri, şoferi sau... muncitori necalificaţi (unii nici aceste meserii nereuşind să le practice).

Dicţionarul evocă o lume răsturnată, ininteligibilă şi provoacă anxietate.

Cu o strângere de inimă descoperim în bizara colecţie numele unor scriitori (unii, valoroşi, alţii, simpli veleitari): Alexandru Balaci, Aurel Baranga, Eugen Barbu, Ion Dodu Bălan, George Bălăiţă, Ion Brad, Nicolae Breban, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Nicolae Dan Fruntelată, Dumitru Ghişe, Mircea Radu Iacoban, Eugen Jebeleanu, George Macovescu, Mircea Maliţa, Octavian Paler, Dumitru Popescu, Dumitru Radu Popescu, Titus Popovici, Valeriu Râpeanu, Dinu Săraru, Zaharia Stancu, Sorin Toma.



Costel Baboş, Probleme bărbăteşti, Timişoara, Ed. Marineasa, 2004 (proză; prefaţă de Eugen Dorcescu). 190 pag.



Texte diverse (epistole, însemnări de jurnal, scurte naraţiuni) atribuite unui scriitor naiv de limbă română din Canada, Dorian Duma, care se adresează unei edituri din România, Caritas, propunându-i o colaborare. Acest artificiu epic îi dă posibilitatea lui Costel Baboş să-şi manifeste spiritul parodic şi să producă o cascadă de umor absurd, care are ca model îndepărtat umorul lui Urmuz (cum observă, pe bună dreptate, Eugen Dorcescu în scurta şi inteligenta sa prefaţă):

"Eu acum încerc să spun ceva despre mine. Mai întâi că m-am născut. Eu m-am născut într-o zi." etc.;

"Mai adaug şi o poezie, că sunt un poezist neînchipuit ş...ţ: ŤSunt un balaur arţăgos/ Nici prea urât nici chiar frumos/ C-un singur cap (mde, găunos)/ Şi creierul de molii ros.ť" etc.

Din păcate (după cum dovedesc şi versurile citate), regula jocului nu este respectată cu stricteţe: umorul neintenţionat al lui Dorian Duma interferează cu umorul intenţionat al lui Costel Baboş, creând confuzii şi obosindu-l pe cititor.



Jaume Cabré, Umbra eunucului, traducere din limba catalană de Jana Balacciu Matei, postfaţă de Elisabeta Lăsconi, Bucureşti, Ed. Meronia, 2004. 382 pag.



Apariţie-eveniment, datorată Janei Balacciu Matei, care este nu numai traducătoarea - mereu inspirată - a textului, ci şi iniţiatoarea şi coordonatoarea colecţiei "Biblioteca de cultură catalană", publicată de Editura Meronia. Jaume Cabré este - explică Jana Balacciu Matei într-un cuvânt introductiv - "un mare scriitor", care, dacă ar fi laureat al Premiului Nobel (cum s-ar putea să fie în viitor) sau dacă ar aparţine unei culturi mai bine cunoscute în lume, ar fi citit, cu atenţia meritată, şi în România.

Romanul are o construcţie subtil-muzicală (demonstraţia o face pe larg Elisabeta Lăsconi în postfaţă), evidenţiată de traducătoare cu virtuozitate prin desfacerea armonioasă a frazelor una din alta şi prin folosirea dezinvolt-elegantă a stilului oral. Descendentul unei familii ilustre, Miguel II Gensana, în vârstă de patruzeci şi opt de ani face confesiuni unei ziariste tinere şi frumoase, Júlia, care nu are fineţea necesară ca să îl înţeleagă, dar a cărei prezenţă îl stimulează, printr-o undă de erotism, să-şi povestească viaţa. El nu poate să-şi decupeze biografia din încrengătura de destine a arborelui său genealogic, astfel încât reconstituie până la urmă o istorie complicată şi captivantă care se întinde pe parcursul a două secole (1799-1995). Atmosfera de melancolie senină, aristocratică o aminteşte pe aceea din Ghepardul lui Lampedusa.



Octavian Nicolae, De la Poarta Albă la Păltiniş, Bucureşti, Ed. Anima, 2004. 198 pag.



Volumul cuprinde memoriile meteorologului Octavian Nicolae (născut la 10 septembrie 1924 la Tecuci), şef al staţiei meteorologice din Păltiniş în perioada în care se afla în localitate Constantin Noica. În cuvinte simple, de o sinceritate înduioşătoare, autorul povesteşte cum a făcut în tinereţe închisoare din motive politice, cum a încercat ulterior să-şi găsească un loc în societate, cum l-a cunoscut pe Nicolae Noica la Păltiniş, cum a rezistat presiunilor exercitate de Securitate asupra lui pentru a-i smulge informaţii referitoare la filosof. Merită toată atenţia şi documentele din arhiva Securităţii reproduse într-o addenda.



Claudiu Groza, Computerul cu bibliografii, Cluj-Napoca, Ed. Grinda, 2004. 208.



Însemnările de cititor şi de spectator ale unui tânăr cultivat, care şi-a făcut un program din desolemnizarea criticii literare şi de teatru. El comunică firesc cu publicul, acreditând idei subtile cu aerul că nu face decât să formuleze, într-un mod vivant, ceea ce gândeşte toată lumea. Este o formă de politeţe, dar şi de talent literar. Claudiu Groza ar putea deveni cândva în cultura română ceea ce a fost Pierre Boisdeffre în cultura franceză.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara