Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Arheologie culturală de Cătălin D. Constantin


Întocmai ca un scamator abil - iertată-mi fie comparaţia - Andrei Oişteanu îşi "păcăleşte" subtil cititorul, nu încetează să-l ia prin surprindere, trece pe neaşteptate de la o temă la alta, se joacă necontenit şi rafinat cu spectatorul său, stîrneşte curiozităţi intelectuale şi potoleşte ştiinţific taine pe care le scoate la iveală din texte uitate sau nebăgate în seamă, din credinţe populare pe care noi, cititori moderni şi profani, am fi tentaţi să le socotim simple, învechite superstiţii. Ordine şi Haos e un spectacol bine montat, iar autorul are - lucru rar într-o meserie atît de serioasă şi de veche cum e etnologia - talent de detectiv. Ordine şi Haos, ultima carte a lui Andrei Oişteanu, are un fascinant aspect compozit. E o carte care povesteşte despre legenda românească a potopului, despre credinţe vechi legate de adorarea paltinului ca arbore sacru, despre rostul hotarului în gîndirea satului tradiţional, despre felul în care satul îşi compune, imaginar, propria hartă. Mai povesteşte cartea lui Andrei Oişteanu despre balaur şi solomonar, despre labirint şi legenda Sfîntului Gheorghe, despre ritualurile ciudate ale vechilor fabricanţi de cărămizi, despre mătrăgună, măselariţă, muscariţă şi alte plante cu nume asemenea folosite ca narcotice. Ordine şi Haos e o carte despre graiul îngerilor şi despre felul în care, în colinde, Cosmosul învinge Haosul.

Voi exagera doar puţin: cartea se citeşte cu plăcerea lecturii unui roman poliţist. Atît doar că intriga e etnologică. Pentru că, într-un cuvînt, Ordine şi Haos e o succesiune, seducătoare şi erudită fără ostentaţie, de eseuri cu temă etnologică, în care Andrei Oişteanu, cu talent de hermeneut înnăscut, decriptează, acolo unde te aştepţi mai puţin, sensurile şi semnificaţiile unei lumi arhaice, supuse altor canoane de gîndire şi de imaginaţie, altor rosturi decît ale noastre. Cu toate că - paradoxal poate - numim îndeobşte această lume tradiţia noastră, tradiţia românească.

Mă bucură cartea lui Andrei Oişteanu, deşi nu o citesc pe de-a întregul pentru prima dată. Sub titlul Mithos & Logos, mai multe dintre eseurile cuprinse aici au apărut, cîţiva ani în urmă, într-o succesiune şi într-o formă uşor diferită, la editura Nemira. Atunci, ca şi acum, mi-a plăcut fragmentul despre legarea magico-erotică, inclus în această ediţie într-un capitol mai amplu despre labirint ca monstru arhitectonic. Asupra lui mă voi opri, oarecum în detaliu, timp de două paragrafe, pentru că el dă bine seama de tipul de decriptare a sensurilor pe care îl propune Andrei Oişteanu.

Legenda e veche şi binecunoscută: lîngă o cetate din Palestina îşi găseşte sălaş un balaur a cărui poftă de carne omenească e potolită periodic de carnea copiilor oferiţi drept jertfă de locuitorii oraşului, pentru a fi lăsaţi să trăiască în pace. Atunci cînd soseşte momentul ca fiica împăratului să fie cea jertfită, aceasta e lăsată lîngă sălaşul balaurului şi, chiar în clipa în care monstrul e gata să o înghită, apare Sfîntul Gheorghe, ostaş roman din armata împăratului Diocleţian, care supune fiara şi-i cere fetei de împărat să o ducă legată cu brîul ei, asemenea unui cîine îmblînzit, în cetate; locuitorii cetăţii se creştinează, uimiţi de un aşa miracol, balaurul este sacrificat şi pe locul sacrificiului se înalţă prima biserică din oraş.

Legenda aceasta apocrifă musteşte de o sevă nebănuită. Cu riscul de a-i pierde savoarea, rezum analiza lui Andrei Oişteanu: e vorba de un mit de întemeiere şi de un scenariu sacrificial comun tuturor naraţiunilor despre întemeiere - balaurul, care simbolizează vechile credinţe păgîne, "idolul" care pretindea sacrificii umane, e ucis de un erou civilizator şi astfel sînt puse bazele noii religii. Atenţia lui Andrei Oişteanu se îndreaptă însă asupra unui detaliu aparent lipsit de însemnătate - faptul că fiara e adusă în cetate nu de învingătorul ei, ci de fecioară, legată cu brîul acesteia. Detaliu care - fapt cît se poate de semnificativ - dispare complet din versiunile mai tîrzii ale legendei, dovadă a unei schimbări esenţiale la nivelul mentalului popular. Pentru că detaliul acesta, redus în timp ca însemnătate, pînă la dispariţia lui totală din structura legendei, vorbeşte despre o realitate cu mult mai veche decît mesajul creştin al textului apocrif. Pentru mentalitatea de tip arhaic, gestul legării cu brîul fecioarei are o funcţie esenţială: el dublează şi anticipă în mod necesar gestul uciderii fiarei de către eroul masculin. Ca fiara să poată fi ucisă, trebuie să fie mai întîi supusă la modul magic, sarcină care întotdeauna îi revine, în societatea de tip tradiţional, elementului feminin al legendei. Supunerea magică a fetei se face printr-un gest erotic, potrivit ecuaţiei reversibile magie=eros. Că de erotism e vorba, o indică detaliul legării cu brîul, pentru că brîul funcţiona altădată ca semn discret al purităţii sexuale a fecioarei. Dintr-un detaliu mărunt, complet nesemnificativ la prima vedere, Andrei Oişteanu reface o parte din harta mentală a unei lumi, raportul, echilibrul masculin-feminin din interiorul acesteia.

Analiza legendei Sfîntului Gheorghe e pusă în relaţie cu o temă mai amplă, cea a labirintului - autorul descoperă între apocriful creştin şi istoria răpunerii minotaurului de către Te-zeu mai multe analogii semnificative. Cît despre labirint, acesta corespunde unui anumit discurs despre Cosmos şi Haos, tema mare a cărţii pe care autorul o afirmă drept un principiu al mentalităţii mitice în general. Extrem de subtil şi de con-vingător felul în care e dusă pînă la ultimul detaliu în carte analiza sensurilor multiple pe care le poartă labirintul!

Tehnica lui Andrei Oişteanu seamănă - folosesc o metaforă mult prea tocită - cu păpuşile ruseşti care intră una în cealaltă. Ceea ce pare, la prima lectură a cărţii, un fascinant aspect compozit, se dovedeşte, la nivel secund, un discurs teoretic unitar, extrem de bine structurat, despre posibilitatea reconstruirii mitologiei pre- şi protoromâne, pornind de la informaţiile subiacent conservate de manifestările şi textele folclorice. Aceasta este miza cărţii, formulată în cuvîntul introductiv: "Un rezervor practic nesecat de informaţii privind mitologia română îl constituie manifestările şi textele folclorice, chiar dacă acestea au fost culese abia de jumătatea secolului al XIX-lea. Relaţia dintre mitologia populară românească, pe de o parte, şi mitologia pre- şi protoromână, pe de altă parte pare a fi problema cea mai delicată cu care se confruntă cercetătorul care îşi propune o tratare diacronică a fenomenelor culturii şi mentalităţii populare autohtone. Este vorba de o lucidă şi corectă măsurare a aportului - cantitativ şi calitativ - al structurilor şi motivelor mitice arhaice în cadrul fenomenului cultural complex al mitologiei române".

Metoda ca atare, de "a citi" în textele folclorice o realitate veche, ascunsă, primeşte un nume sugestiv - arheologie culturală. O metodă prefigurată în două articole-manifest, puţin cunoscute şi puţin comentate, ale lui Mircea Eliade - Folclorul ca instrument de cunoaştere şi Speologie, istorie, folclor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara