Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Aqua forte de Daniel Cristea-Enache

Opera memorialistică a lui E. Lovinescu a fost dispusă de autor în patru volume, apărute pe parcursul unui deceniu: Memorii. 1900-1916, la Editura Cugetarea din Bucureşti (1931), Memorii. 1916-1930, la Editura Scrisul Românesc din Craiova (1932), Memorii, III, la Editura Adevărul din Bucureşti (1937) şi Aqua forte, la Editura Contemporană din Bucureşti (1941). Lovinescu atrage atenţia de la bun început asupra dublului aspect, memorialistic şi portretistic, al scrierii sale (prefaţa la volumul I) şi dă celui de-al treilea volum subtitlul Portrete şi scene din viaţa literară, precizând totodată - cititorilor, dar mai ales scriitorilor puşi anterior în pagini şi criticilor care le comentaseră - că nu e vorba de memorii propriu-zise, ci de o "reconstituire a atmosferei literare din jurul Sburătorului pe bază de anecdotism psihologic şi portretistică morală". În prefaţa la Aqua forte este evocată posibilitatea apariţiei unui al cincilea volum. Acesta ar fi reluat firul de autobiografie spirituală întrerupt după volumul al doilea, oferind imaginea personalizată a ultimei decade, într-o rotunjire a epocii literare 1900-1940. Proiectul nu a mai putut fi materializat.
Lucrul a fost început, conform unei notiţe din "Viaţa literară", în noiembrie 1929, criticul plecând într-o călătorie la Paris anume pentru a lucra pe acest şantier memorialistic. Într-o însemnare din data de 31 ianuarie 1930, într-o pagină a Agendelor, el arată că s-a întors din Franţa după o şedere de o lună şi o săptămână. Rezultatul: "patru caiete de memorii antume, scrise în mare febră şi activitate, dar asupra cărora am mari îndoieli; caietul I a trebuit refăcut în întregime". (De precizat că, mai ales în primul volum memorialistic, apar fragmente din volumele de Critice, desprinse şi revizuite în grade variabile de către autor.) Tot din cuprinsul Agendelor reiese că Lovinescu a măsurat impactul Memoriilor sale prin lecturi în cadrul cenaclului Sburătorul, ca şi prin publicarea unor fragmente în presă ("Vremea", "România literară", "Excelsior", "Facla", "Adevărul", "Dimineaţa", "Revista Fundaţiilor Regale"), uneori ţinând cont de reacţia confraţilor, de cele mai multe ori nu. Cuprinsul ultimelor două volume a ridicat, datorită epocii în care a fost redactat, şi probleme de publicare: alături de scriitorii-eroi în Aqua forte, nemulţumiţi individual, apăruse şi cenzura oficială, vigilentă principial. Memoriile au fost reeditate după aproape trei decenii de către Eugen Simion în două volume din seria de Scrieri (II-III, Bucureşti, Ed. Minerva, 1970) şi într-un singur volum, augmentat printr-o Addenda cu texte memorialistice/ eseistice/ polemice rămase până la data respectivă în periodice, de către Gabriela Omăt (Bucureşti, Ed. Minerva, 1998).
*
Deşi a scris o carte despre posteritatea critică a lui Titu Maiorescu, recunoscându-i o întâietate nu numai cronologică, E. Lovinescu se desparte de mentorul Junimii în câteva, decisive, privinţe. Teoria formelor fără fond o combate prin cea a parcursului de la simulare la stimulare şi, deci, de la un fond chestionabil la unul palpabil. Stabilitatea axiologică o înlocuieşte prin revizuiri şi autorevizuiri pe axa temporală, în conformitate cu viziunea sa relativistă. În fine, în planul activităţii şi conduitei critice, distanţa aulică maioresciană, "răceala" (fie şi cu ghilimele) a lui Maiorescu îşi găsesc, la urmaşul său, o perfectă contrapondere. Lovinescu deschide uşa tuturor, chemaţi şi nechemaţi, face din propria casă un loc de întâlnire şi cenaclu, anulează, practic, graniţa dintre spaţiul public şi cel privat.
Memoriile sale reprezintă consecinţa directă a acestui mod de a percepe literatura şi pe literaţi, viaţa însăşi, laolaltă cu personajele pe care ea i le aduce în preajmă. Dacă jurnalul lui Maiorescu, ţinut din adolescenţă, timp de peste şase decenii, a fost publicat postum, memoriile lui Lovinescu sunt citite în cenaclu pe măsură ce sunt scrise; şi publicate, tot astfel, în ritmul elaborării şi finalizării lor. Criticul modernist, faţă de cel de esenţă clasicistă, vede literatura în chiar actul constituirii ei, în fluxuri purtătoare de semnificaţii neunivoce şi într-o temperatură ce coboară abia în momentul fixării lor prin expresia personală. Fluiditatea şi muzicalitatea frazei ample dictează asupra conţinutului, într-un raport de sincronizare a reflecţiei critice şi a exprimării ei, dacă nu chiar de anticipare a celei dintâi prin cea de-a doua. Ironizat pentru răsturnarea raportului de consecuţie între ideaţie şi figuraţie (cu accente sarcastice datorate unor Eugen Ionescu şi Mihail Sebastian), criticul rămâne consecvent formulei sale, iar memorialistul o utilizează în voie pe întinderea discursului autobiografic. Acesta se dezvoltă în marginea şi în miezul literaturii, autorul beneficiind de un ideal post de observaţie. Critic de întâmpinare, a citit majoritatea cărţilor semnificative ale epocii. Conducător de cenaclu, i-a cunoscut în carne şi oase pe mulţi dintre scriitorii lor. Astfel că litera unei opere şi linia unui portret se completează şi se justifică reciproc în pagina lui E. Lovinescu, într-un continuum viaţă-text definitoriu pentru întreaga sa creaţie (critică, epică, memorialistică).
Completând, cu mijloace de "pitoresc anecdotic şi psihologic", Istoria literaturii române contemporane, Memoriile sunt o operă de reconstituire a unor epoci, ambianţe, climate nu foarte îndepărtate; şi una de configurare tipologică, pe un evantai uimitor, larg deschis prin experienţa şi talentul autorului. Istoria mare se conturează prin cea la scară "domestică", individuală, urmărită, aceasta, în cadrele experienţei proprii, în fascicolul de lumină aruncat asupra tuturor celor ce-i trec pragul criticului-amfitrion: "faptul că, de aproape douăzeci de ani, uşa biroului meu e deschisă după-amiază tuturor celor ce au o poezie mâzgălită cu creionul pe un petec slinos de hârtie, ori somptuoase manuscrise, bătute la maşină în cerneluri felurite, cu peceţii pe ceară roşie şi cu şnururi de urice domneşti - a făcut să fiu vizitat de o lume literară variată, dându-mi astfel posibilitatea unei portretistice anonime în pitoresc. O parte a acestor Memorii e închinată întâlnirilor neprevăzute ale unui critic cu diferite forme ale vieţii artistice, în care talentul, ambiţia, iluzia, exaltarea şi chiar demenţa se îmbină în compoziţii câteodată unice". Rezultă un veritabil bestiar scriitoricesc, o galerie de personaje (ilustre ori anonime) ce palpită sub ochiul necruţător al observatorului. Efectul plastic este, cel mai adesea, obţinut fie prin ambiţia fără margini a grafomanului de a fi omologat critic, fie prin vanitatea nemăsurată a scriitorului adevărat care a fost deja recunoscut ca atare. Neînţeleşi, persecutaţi, marginalizaţi se cred mai toţi, indiferent de locul - central sau periferic - pe care îl ocupă; iar din acest val al pretenţiilor şi lamentaţiilor auctoriale ce se îndreaptă, zilnic, spre E. Lovinescu se poate cuantifica rolul său canonizator pe scena literaturii noastre. Presiunea autorilor indică, în fond, statura criticului, însumarea portretelor dă un autoportret.
Parte din reverberaţiile de studii clasiciste ale criticului modernist, parte din necesitatea de a ocoli foarfecele noii cenzuri, Aqua forte stabileşte o anumită distanţă între această lume culturală (cu fundalul ei socio-politic) şi cel ce o observă. Apare un ecran protector, prin care fapte, întâmplări, atitudini din realul contondent capătă un colorit de fabulă, cu sensul, la urmă, uşor de prins de către cititorul complice. Şi în acest tronson, în care fauna e luată în sine sau ca pretext pentru incizii morale, arta de scriitor a lui E. Lovinescu, excepţională, se desfăşoară şi se precizează ca peste tot în cuprinsul unor Memorii unice, deşi nu singulare, în literatura română.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara