La o editură recent înfiinţată la Oradea, purtând un sonor nume antichizant, Ratio et Revelatio şi într-o colecţie intitulată Philologia, căreia îi dorim vita longa, a apărut un volum care pare făcut pentru un atare context editorial: Antichităţile noastre, de Ioana Costa, profesor la Departamentul de Filologie clasică al Universităţii din Bucureşti, unul dintre filologii „clasicişti” cei mai valoroşi ai şcolii româneşti actuale. I se datorează traduceri din autori importanţi, precum Seneca, Pliniu cel Bătrân, Cato, Sf. Augustin, Sfântul Ieronim, câteva cărţi despre fonetica latină sau textele antice şi circulaţia lor.
Antichităţile noastre (2013) este o colecţie de texte, cele mai multe, recenzii şi cronici de carte, apărute iniţial în revista ieşeană „Convorbiri literare”, de-a lungul a câţiva ani, intim legate între ele prin tematică: antichitatea. Departe însă de a fi o carte pentru un public restrâns, elitist, de filologi sau, şi mai rău, de clasicişti, Ioana Costa, în bună tradiţie antică, reuşeşte să facă dintr-o serie de texte destul de diferite un mozaic cu un desen coerent, expresiv, în fond o mică enciclopedie pentru uzul unui public cât mai larg. Scriitura însăşi este una destinsă, ne-academică, uneori cu mici ironii la adresa contemporaneităţii, impregnată de o discretă feminitate. Fiecare cronică de carte poartă un titlu, în fond o capcană pentru cititorul curios: în fiecare pom e-o nimfă, despre scrierea inexistentă, vietăţile pustiei, dreapta cea dreaptă şi stânga cea sinistră, iubiri antice, adevăruri şi curtezane, litere călătoare, dovleacul de leac, căsătorii epigrafice, insularii lui Pericle, despre trireme, curiozităţi de mirare etc. Ultimele 50 de pagini ale volumului propun o strategie bine chibzuită de a îmbina rigurosul cu plăcutul, de a îmbia un public cu interese de lectură cât mai diverse şi în acelaşi timp de a integra firesc o carte de publicistică într-o paradigmă academică. Este vorba despre cele cinci anexe, cu câte un index de: cărţi et similia, autori, personaje, personalităţi, termeni moderni/ antici, edituri şi colecţii, şi, în final, cu titlurile cronicilor şi citarea bibliografică a titlurilor comentate.
Aş spune că această carte face un foarte destins tur de forţă prin bibliografia relevantă a ultimilor zece-cincisprezece ani în domenii conexe filologiei clasice: literatură, lingvistică, istorie, arheologie, istorie culturală şi a mentalităţilor. Ioana Costa comentează cărţi importante dedicate antichităţii grecolatine şi moştenirii ei, scrise de autori români sau traduse în limba română în ultimii ani, dar mai ales titluri publicate de edituri prestigioase precum Oxford University Press, Gallimard, Fayard, Princeton University Press, E.J. Brill etc. Citindu-i cartea intri într-un univers foarte variat şi colorat, în care perspectiva, centrul de interes, tematica se mută continuu: de la originea indoeuropeană a limbilor şi ultimele descoperiri în domeniu la cărţi despre istoria navigaţiei sau a războaielor, de la gastronomia antică la critica filologică de text, de la muzee şi colecţii de artă antică (aţi auzit de Gliptotecă?) la enciclopediştii medievali, de la istoria scrisului la istoria divinaţiei, de la inscripţii cretane, mistere etrusce sau istoria zăbalei şi a calului, ilustrând ultimele teze despre originea civilizaţiei indo-europene, la legile hittite sau construcţia teatrelor antice. Antichităţile noastre este o experienţă de lectură inedită, care te face să treci prin postura curiosului, apoi a iniţiatului, ademenindu-te spre aceea a filologului. Astfel încât, la finele acestei cărţi, să poţi exclama, convins: antichităţile noastre! Meritul cel mai mare (implicit pedagogic) al cărţii provine din decupajul comentariului, din alternanţa echilibrată dintre detaliul cultural picant şi informaţia ştiinţifică relevantă, dintre punerea în temă şi focalizarea pe o problematică strictă, combinând comentariul personal cu cel istorico-filologic. Până la urmă, autoarea ştie să transforme ştiinţa într-o poveste, aşa cum a făcut şi G. I. Tohăneanu în Dicţionar de imagini pierdute. Fiecare cititor va găsi în acest depositum ceva care să-i stimuleze căutarea, ca într-un pod cu vechituri în care scotocim după trecutul ori viitorul nostru.
Cât de contemporană ne este antichitatea? E întrebarea vitală pe care o pune fiecare pagină a acestei cărţi. Eu am găsit un răspuns în comentariul la ediţia românească din 1941 a Războiului peloponeziac, de Tucidide. Ioana Costa pomeneşte de o frază „fantastică” a lui Pericle, atunci când se adresează concetăţenilor săi, încercând să-i determine să dea un „răspuns autoritar” spartanilor: dacă am fi locuitorii unei insule, am fi de necucerit.
