Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
Aniversări de Nicolae Manolescu

În ianuarie, s-au împlinit 130 de ani de la naşterea lui Ion Minulescu şi 75 de la moartea lui Mateiu I. Caragiale, în martie, 125 de la naşterea lui G. Topîrceanu, 120 de la naşterea lui Ion Pillat şi 50 de la moartea lui Cezar Petrescu, în aprilie, 130 de la naşterea lui O. Goga, iar în mai, 50 de la moartea lui Lucian Blaga.
În iunie, se vor împlini 75 de la moartea lui Constantin Stere, în august, 50 de la moartea lui Ion Barbu, în septembrie, 180 de la naşterea lui Vasile Cârlova, 155 de la naşterea lui G.Coşbuc şi 130 de la naşterea lui G. Bacovia, în octombrie, 130 de la naşterea lui E.Lovinescu şi 50 de la moartea lui M. Sadoveanu, iar în decembrie, 220 de la moartea lui Miron Costin şi 135 de la naşterea Hortensiei Papadat-Bengescu. Acestea sunt numele mari. Li se pot adăuga altele mai puţin însemnate. Întrebarea care se ridică este următoarea: câte au avut până la acest mijloc de mai sau vor avea de aici încolo, până în decembrie dintr-un an cu multe date „rotunde”, norocul unui cuvânt de comemorare în presa culturală (la televiziuni nici nu mă gândesc!), ca să nu vorbesc de reeditări sau de ediţii critice, de monografii, biografii, inedite? În câte şcoli sau librării, s-a găsit cineva să le sărbătorească? Câţi cronicari literari au lăsat fierbintea actualitate ca să scrie un rând la aniversară? Istoria unei literaturi nu trebuie să fie un scrin, în care uitarea să le închidă pe toate, cu mâna ei cea rece, ci o bibliotecă deschisă şi cărţile la vedere, reluate de către generaţiile succesive. Fără această ştafetă a lecturii, autorii, chiar şi cei mai mari, sunt condamnaţi să moară, puţin câte puţin. De aceea sunt utile aniversările: ne obligă să ni-i reamintim şi să-i recitim cu alţi ochi. Iată adevăruri banale, dar pe care nu mă sfiesc să le repet, câtă vreme, cum s-ar părea, le-am uitat.
Mai este un motiv, paradoxal, care contribuie la ignorarea trecutului, şi anume o lege menită în fond să-i apere pe scriitori tocmai de ignorare. E vorba de legea dreptului de autor. Societatea modernă nu se poate dispensa de o astfel de lege. Partea proastă este că ea este interpretată tot mai des ca o lege care-i protejează pe autori şi pe urmaşii lor sub raport exclusiv financiar. Editorii au dificultăţi atât cu operele propriu-zise, cât şi cu antologiile sau cu manualele şcolare. Reproducerea fiind strict reglementată, urmaşii scriitorilor se folosesc de lege pentru a câştiga bani sau, de ce nu, pentru a-i împiedica pe editori să facă bani. Reuşesc uneori în prima privinţă, rareori în cea de-a doua. E firesc să se întâmple aşa cu cartea, care este o marfă ca toate mărfurile. Consecinţa „embargoului” este că scriitorii vechi sunt scoşi de pe piaţă. Absenţa din manuale a unui autor, fie şi unul mare, îi poate fi, aşa-zicând, fatală. Şi nu doar financiar vorbind. Ca şi nereeditarea. Ca şi intervenţia moştenitorilor în biografii, fie refuzând istoricilor literari documente aflate în posesia lor, fie opunându-se la revelarea unor informaţii considerate de ei compromiţătoare. N-am izbutit să conving pe nimeni că adevărul nu e niciodată compromiţător.
Şi oare pe cine voi izbuti să conving că aniversările sunt bune la ceva?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara