Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

I.L. Caragiale - 150:
Aniversarea din 1952 de Alex. Ştefănescu


1952. Stalin este încă în viaţă. Cu încuviinţarea lui discretă, Gheorghe Gheorghiu-Dej organizează debarcarea unor rivali politici, adepţi ai metodelor dure, care îl stânjenesc de multă vreme: Vasile Luca, Ana Pauker, Teohari Georgescu. înlăturarea lor de pe scena vieţii politice nu este urmată însă, cum se spera, de un "dezgheţ". Dimpotrivă. Secretarul general al partidului comunist din România, autoproclamat peste noapte şi prim-ministru, îşi demonstrează în continuare cu şi mai mult zel stalinismul, pentru a-şi apăra poziţia.
Mulţi scriitori se află în închisori, supuşi unui regim de exterminare. Unul dintre ei, Ion Caraion, avea să povestească mult mai târziu ce i se întâmpla în acel an: "...în 1952 am fost trimis la minele de plumb din Baia Sprie. Ne găseam la sute de metri sub pământ. Aveam 29 de ani şi 38 de kilograme. (...) Aveam în faţa mea barosul cu care trebuia să zdrobim bulgării de rocă nesterilă şi care cântărea 40 de kilograme."
Alţi scriitori nu sunt închişi, dar tac. Tace Lucian Blaga. Tace Ion Barbu. Tace Tudor Arghezi. Puţini cititori înregistrează însă tăcerea lor. Atmosfera literară pare efervescentă, productivă şi chiar voioasă. Există scriitori dinainte de război la fel de importanţi care continuă să scrie şi să publice, să-şi lanseze cărţile, să dea autografe. Printre ei se remarcă Mihail Sadoveanu. Şi-a plătit tributul încă din 1949, tipărind romanul propagandistic (foarte prost) Mitrea Cocor, astfel încât acum, în 1952, poate să publice senin una dintre capodoperele sale, Nicoară Potcoavă, "povestire istorică" rezultată din rescrierea cu artă a unei scrieri de tinereţe, Şoimii.
Cele mai multe dintre cărţile noi care pot fi văzute în librării aparţin însă unor autori care abia după război au devenit cu adevărat cunoscuţi. Marin Preda este prezent cu nuvela Desfăşurarea, reprezentare de pe poziţii marxist-leniniste a luptei de clasă de la ţară, Eugen Jebeleanu - cu poemul Bălcescu, în care Bălcescu apare ca un precursor al activiştilor de partid şi cu alt poem, în satul lui Sahia, apologie a "realizărilor" regimului în mediul rural. Este la modă poemul, amplu, epic, tezist, publicat de obicei separat, într-o broşură, care să poată încăpea în buzunarul unei salopete muncitoreşti. (în Galeria cu viţă sălbatică, Constantin Ţoiu va povesti cu umor cum un director de editură comandă o asemenea salopetă ca să poată stabili, în funcţie de dimensiunile buzunarelor ei, mărimea cărţilor pe care urmează să le tipărească.)
Apar şi mulţi tineri autori, dispuşi să scrie după regulile realismului-socialist. în 1952 debutează Ion Brad cu poemul Cincisutistul, apologie a unui erou al muncii socialiste, Radu Cosaşu, cu volumul de reportaje despre armata populară Slăvim Republica Populară Română (publicat sub pseudonimul Radu Costin), Remus Luca, cu povestirea într-o gară (inclusă în acelaşi volum cu povestirea Preşedintele a unui nedebutant, Ion Istrati), în colecţia "Ogoare noi", Dumitru Mircea, cu romanul Pâine albă, având drept temă tot colectivizarea agriculturii.
Se înfiinţează chiar şi o nouă revistă, Flacăra, prezentată cu entuziasm în Scânteia: "Zilele acestea a apărut primul număr al unei noi publicaţii lunare, revista social-politică şi literar-artistică Flacăra. Tipărită în frumoase condiţii grafice, revista conţine numeroase şi variate reportagii, schiţe literare, poezii, semnate de scriitori şi poeţi cunoscuţi, note bibliografice, precum şi rubrici de cinema, sport, şah, cuvinte încrucişate etc. Revista cuprinde deasemeni numeroase fotografii, desene şi reproduceri de picturi în culori."
Tot Flacăra va cuprinde "numeroase şi variate" articole rechizitoriale la adresa oricărei tentative de insubordonare a scriitorilor faţă de ideologia oficială...
Acum se pun bazele limbii de lemn. Predomină sintagmele stilului hiperbolic-triumfalist, cu efect halucinogen. Titlurile articolelor din Scânteia sună ca un marş de fanfară: Uriaşa dezvoltare a forţelor de producţie ale Uniunii Sovietice, Drumul măreţelor victorii, O mare contribuţie la teoria marxism-leninismului, O uriaşă contribuţie la tezaurul ştiinţei marxist-leniniste, Un uriaş pas înainte pe drumul construirii comunismului în URSS, Măreţele perspective ale agriculturii în URSS, Marile succese obţinute de oamenii sovietici în cinstea celui de-al XIX-lea Congres al PC (b) al URSS, Un măreţ exemplu însufleţitor, Marea sărbătoare a poporului german, Marea sărbătoare a poporului chinez, Marile succese ale dictaturii democraţiei populare din China, Un măreţ program al construirii comunismului, Un grandios tablou al construcţiei comunismului.
în această atmosferă se sărbătoreşte împlinirea a 100 de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale. Dar ce anume s-ar putea valorifica din Caragiale? El nu "cântă" nimic. Nu proslăveşte clasa muncitoare, nu salută cu anticipaţie, ca un vizionar, "zorii roşii". Doar ironizează, doar persiflează, doar satirizează. Se pune însă întrebarea pe cine anume incriminează el cu râsul lui caustic. Răspunsul la această întrebare este soluţia problemei "reconsiderării" sale. Caragiale îi critică pe reprezentanţii burghezo-moşierimii, pe duşmanii muncitorilor şi ţăranilor! El nu se amuză pe seama lui Mitică, ci pe seama stilului de viaţă burghez, el vede o comedie nu în parada formelor fără fond, ci în imitarea snoabă a Occidentului. Chestiune de accent.
G. Călinescu ţine o conferinţă la sala Dalles, cu tema Caragiale despre alegerile din trecut în ţara noastră. Textul conferinţei este publicat cu promptitudine într-o broşură de 40 de pagini, de ESPLA.
La rândul lui, Camil Petrescu radicalizează ideea, în articolul Realismul operei dramatice a lui Caragiale, publicat în Contemporanul:
"Poporul muncitor îşi recunoaşte în Caragiale un nepreţuit tovarăş de luptă în trecut, împotriva clasei exploatatoare de până ieri. Astăzi ne dăm seama că opera lui a fost una dintre armele de nimicire în lupta împotriva mentalităţii şi procedeelor exploatatoare şi a fost într-adevăr o necruţătoare oglindire critică a realităţii.
în trecut muncitorimea a iubit pe Caragiale ca pe un tovarăş de luptă, azi ea îl sărbătoreşte cu strălucire ca pe un tovarăş de biruinţă, care-i îngăduie să vadă ceea ce a făcut-o ieri să sufere şi mai ales o împiedică să uite această suferinţă."
Camil Petrescu are, când scrie aceste rânduri, înaltul titlu de academician (nu e nici o aluzie!). Fiind academician, poate influenţa mai mult decât alţii opinia publică. Un tânăr care nu l-a citit încă pe Caragiale, dar citeşte ce scrie despre el Camil Petrescu, îşi poate închipui că autorul seninelor "momente şi schiţe" este un Garibaldi al scrisului românesc din secolul nouăsprezece.
în 2002, în România va lua fiinţă, cu aprobarea Guvernului Adrian Năstase, un comitet de coordonare a manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale. Istoria de fapt se repetă! Un asemenea comitet există şi acum, în 1952. Titulatura sa: Comitetul Naţional pentru Sărbătorirea Centenarului lui I.L. Caragiale. Stenograma unei cuvântări rostite de Mihail Sadoveanu la una din şedinţele comitetului este reprodusă fără întârziere în revista Contemporanul. Marele scriitor, întruchipare maiestuoasă a stilului de viaţă burghezo-moşieresc dinaintea instaurării comunismului, susţine şi el că I.L. Caragiale a înfierat burghezo-moşierimea: "în opera lui se oglindeşte mizeria morală a clasei aceleia care trebuia să dispară şi suferinţa poporului exploatat." întrucât Căldură mare sau Lanţul slăbiciunilor nu ilustrează convingător "suferinţa poporului exploatat", se valorifică pe larg, ca sursă de citate, broşura 1907 din primăvară până în toamnă.
Interpretarea operei lui Caragiale ca o critică "acerbă" a capitalismului va face carieră. într-o monografie scrisă de Ion Roman şi publicată în 1964, încă persistă ideea că scriitorul a criticat "moravurile unei societăţi rău alcătuite" şi că din cauza aceasta "a trebuit să suporte grave sancţiuni morale şi chiar materiale".
în sfârşit, în 1988, se va ajunge la extrema cealaltă. într-o carte cu titlul Marea trăncăneală (schimbat de cenzură într-unul inofensiv, Eseu despre lumea lui Caragiale), opera caragialiană este interpretată ca o critică a logocraţiei din timpul... comunismului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara