Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Amintiri din Epoca de Aur de Daniel Cristea-Enache

Tudor Călin Zarojanu, Plaja, proză scurtă, Editura Eikon, Bucureşti, 2016, 190 pag.

În contextul unui reviriment autohton al prozei scurte (nu neapărat prin calitatea tuturor cărţilor, cît prin noua ambiţie a autorilor noştri de a le scrie), Tudor Călin Zarojanu a publicat Plaja, un volum nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Prima obiecţie pe care i-o fac este titlul, bine ilustrat de copertă, dar fără legătură cu substanţa povestirilor şi cu atmosfera lor. Plaja, ultima proză, este lirică şi autoscopică, pe cînd celelalte sînt epice şi anecdotice. A doua observaţie e că volumul este inegal, autorul neavînd suficient spirit critic pentru a face diferenţa între textele reuşite şi cele slabe. Prima încercare, Revanşa lui Zizi, subîmpărţită în capitole, este atît de căznită, încît lectorul s-a temut că aşa va fi toată cartea. În fine, a treia şi ultima obiecţie priveşte diferenţa dintre potenţialul de scriitor al lui Tudor Călin Zarojanu şi realizarea epică propriu-zisă. Zarojanu pare că nu se ia pe atît de în serios ca prozator pe cît o face ca jurnalist; şi nu asumă diferenţa structurală între cîmpurile diferite de expresie. Multe dintre povestirile lui au nerv, ironism de bună calitate, fineţe portretizantă şi caracterizantă; dar sînt lipsite de adîncime şi extrem de asemănătoare.

Excepţie fac Istoria oraşului martir, o parabolă bine condusă şi exploatată prozastic, şi Pe munte, poate cea mai valoroasă proză din carte. În aceasta din urmă apare şi personajul predilect al lui Zarojanu: un bărbat suficient de matur pentru a-şi fi parcurs primele experienţe de viaţă, încă tînăr pentru a aştepta altele.

„Eroul” nu ştie exact ce vrea şi deambulează prin Buşteni, unde e Centrul de perfecţionare la care va participa, cursant fiind; prin Sinaia, prin Predeal, la Cabana Trei Brazi şi tot aşa, la munte, în zilele cît ţine cursul. „În a treia zi Andrei se sui în telecabină, ajungînd, pentru prima oară în viaţă, fie şi aşa, pe un vîrf de munte. Soare, vînt, frig, o cafea la cabină, un difuzor răguşit, cald, bine”. În una din seri o „răpi pe una dintre colege pentru o masă şi-o plimbare”, iar după ultima şedinţă a cursului, „în drum spre gară cumpărară o pîine imensă din care ciuguliră pînă la Bucureşti, în compartimentul neluminat şi neîncălzit”. Apoi „se despărţiră fără efuziuni sau inutile promisiuni de revedere”. De aici Andrei, în chip absolut neaşteptat, se urcă în primul tren spre Constanţa, căutînd ceva ce numai el ştie. Această aparentă indecizie a personajului e de fapt „traducerea” comportamentală a unei aspiraţii personale. Întrucît aspiraţia este neclară, înceţoşată, neconturată ca un scop practic şi un set de obiective ce urmează a fi atinse, acţiunile şi gesturile protagonistului sînt, la rîndul lor, dezordonate şi haotice.

Originalitatea celor mai reprezentative proze din carte e dată de această pendulare a personajelor masculine între realităţile din regimul trecut şi aspiraţiile proprii, confuze, dar profunde. Tinerii sînt prinşi deja în „cîmpul muncii” şi lucrează în cîte un colectiv, însă lumea lor interioară e separată de contextele rigid-oficiale şi de cele profesionale. Ei au trecut de vîrsta vieţii în familie şi nu şi-au creat încă una.

Tipică pentru graficul comportării dezordonate şi fără scop, aşa zicînd constanta din viaţa haotică a „eroilor”, va fi incapacitatea lor de relaţie erotică. În mai multe povestiri, tînărul ratează din vina sa cuplul cu o femeie foarte feminină: o fostă colegă disponibilă la avansurile pe care el n-a ştiut să le facă. Regăsită după cîţiva ani, femeia e şi mai frumoasă, dar bărbatul – tot neinspirat şi stîngaci. Pe punctul „concretizării”, în pragul constituirii relaţiei, tînărul dispare fără un semn, lăsîndu-şi potenţiala parteneră fără o explicaţie. Revine, după un timp, la fel de stîngaci şi de confuz, retrăind cu intensitate o dragoste pe care tot el n-a lăsat-o să se „desfăşoare”. Cînd femeia chiar nu mai are timp să aştepte după un bărbat atît de aiurit, ea se mărită cu unul mai „obişnuit”, prilej de amare consideraţii pentru îndrăgostitul fugind de dragoste.

Epoca în care se petrec multe din aceste întîmplări este cea a anilor 1980 din secolul trecut. „Pe vremea aia”, „în vremurile alea”: autorul, implicat în propriul scris, caută să decodifice, pentru cititorul mai tînăr, formula şi structura Epocii de Aur, cu contextul macro, cenuşiu, şi cu planificarea obsedantă impusă, de sus în jos, într-un regim totalitar.

Zarojanu ar putea scrie un mare roman al generaţiei ce a avut parte şi de socialismul biruitor, şi de capitalismul postrevoluţionar – asta dacă, fireşte, nu se va mai risipi jurnalistic, ci se va „mobiliza” şi focaliza epic. Deocamdată, cu Plaja, sîntem la stadiul de promisiune.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara