Detectivi din Louisiana/
Detectivi din California
(True Detective, 2015)
Regia: Cary Fukunaga, Miguel
Sapochnik;
Scenariul: Nic Pizzolatto
Cu: Matthew McConaughey,
Woody Harrelson, Colin Farrell,
Rachel McAdams, Taylor Kitsch,
Vince Vaughn;
Genul filmului:
Crimă, Dramă;
Durata episodului:
60 minute;
Produs de: Anonymous
Content;
Distribuitorul internaţional:
Home Box Office (HBO).
Serialul propus în două
serii de către Cary
Fukunaga şi Miguel
Sapochnik după scenariul
lui Nic Pizzolatto
reflectă un paradox,
cu ambele story-uri
ne aflăm deopotrivă în inima
Americii şi la periferia ei,
fie că este vorba de Louisiana,
unul dintre cele mai sărace
state puternic afectate de
uraganul Katrina, sau de
ultrabogata Californie.
Louisiana este spaţiul unui
sincretism religios care-o apropie
de continentul sud-american,
sinteză a Africii negre, a sclaviei
a coloniştilor de tot felul în special
francezi, aducând cu ei cultura
populară europeană. Lebeau, Ledoux
sunt nume care amintesc de trecutul
ei colonial; Louisiana poartă numele
lui Louis al XIV, nume dat de
exploratorul René-Robert Cavelier,
Sieur de la Salle. Pe de altă parte
California este cumva la celălalt
pol al postmodernităţii, al unui
progres vertiginos, al libertăţilor
de tot felul. Crima apare în ţinutul
ocupat de smârcuri nemişcate ca
o contracultură, cu elemente cultice,
rituale, un fel de Mesă neagră
combinată cu ceremonialul de
Mardi Grass şi proza fantastica
care-l invocă pe Regele Galben,
The Yellow King şi oraşul imaginar,
Carcosa, probabil numele latin
al localităţii franceze Carcassonne.
Terifiantul Rege Galben, stăpân
peste miticul Carcosa, un fel Arkham
lovecraftian apărea pentru prima
oară în povestirea lui Ambrose
Bierce, An Inhabitant of Carcosa
(1891), pentru a fi apoi preluat
în volumul de povestiri gotice, The
King in Yellow (1895), de către
Robert W. Chambers. O fostă
servitoare a familiei Tutle îl defineşte
poetic drept „the eater of time”,
alcătuit din şoapte, suspine, zvonuri.
Este fascinantă această simbioză
între arhaic şi modern în care se
simte bătând inima întunecată a
Africii cu Santeria, un amalgam
voodoo-creştin. Pe de altă parte,
apariţia acestei formaţiuni sectarcriminale
care celebrează un
cult sângeros ţine şi de partea
întunecată a Americii, de propria
sa inimă a întunericului. Este ceea
ce explorează cei doi detectivi atât
de diferiţi ca personalitate, Rust
Cohle (Matthew McConaughey) şi
Martin Hart (Woody Harrelson).
Primul se socoteşte din punct de
vedere filozofic un pesimist, deşi
stoicismul corespunde mai degrabă
atitudinii sale, iar celălalt este mai
degrabă un epicureic, fluşturatic,
afemeiat, dar şi familist, dorind să
pacifice ambele planuri într-un fel
de morală patriarhală adaptată
nevoilor meseriei. În viaţa lui Rust
există o traumă din care nu reuşeşte
să evadeze, aşa cum consumul de
droguri cât timp a lucrat sub acoperire
la brigada de narcotice îi provoacă
din timp în timp halucinaţii şi stări
de transă. Personajele sunt alese
cu grijă şi ancheta internă legată
de activitatea celor doi constituie
o ocazie pentru a investiga părţi
din existenţa lor şi optica lor de
profesionişti. Felul tărăgănat de a
vorbi, ca în transă, al lui Rust,
sugerând un fel de dezabuzare
vecină cu senilitatea prematură
ascunde mintea ascuţită a unui
vânător fără odihnă, atent la detalii,
încurcând adversarul, ludic fără
bucurie. Tulburător în cazul de
pedofilie şi omucidere pe care-l
anchetează cei doi nu este faptul
că firul anchetei conduce către
vârful familiei Tutle, şi anume
senatorul cu acest nume, cât faptul
că natura umană este una iremediabil
stricată, profund malefică. Pesimismul
lui Rust îşi găseşte expresia într-un
darwinism radical investit într-o
critică socială care tinde să ofere
o radiografie de canceros unei
Americi obscure, mustind de violenţă,
primitivă, cu populaţii mărginaşe,
izolate, fără putinţa de a se ridica
social. Ceea ce pune la îndoială
Rust într-o polemică cu Martin
sunt toate acele valori socotite
sacrosante, familia, religia, educaţia,
etc., toate întreţesute în textura
politică a minciunii. Există o duritate
pe care eroul american o reclamă
atât pentru ceilalţi, cât şi pentru
sine, o cruzime care conferă existenţei
un caracter de supravieţuire, şi nu
de delectare. În paranteză fie spus,
delectarea este pentru Martin
primară şi compensatorie, o bere
cu colegii asezonată de bancuri
porcoase şi o aventură ocazională
în turele de noapte, un fel de chips
and cheeks. Modelul de viaţă
americană apare precar şi, paradoxal,
crima este cea care conferă profunzime
peisajului, crima care obligă la un
rapel către propria interioritate şi
către o chestionare a condiţiei
umane. Dincolo de provocare,
de sportul pe care-l ocazionează
prinderea criminalului, de machismul
ligii de pistolari din care fac parte
detectivii, stă un întreg continent
de nelinişti şi obscurităţi în centrul
căruia se află vortextul care îi
absoarbe pas cu pas: terifianta
Carcosa. Există şi o doză de sarcasm
cu privire la morala puritană care
apare pervertită: gestul de a oferi
nişte bani pentru a scăpa o tânără
de sclavie sexuală se întoarce
împotriva celui generos când aceasta
îi devine amantă, chiar anahoretul
Rust „greşeşte” cu soţia lui Martin.
Toate convenabilele alibiuri morale
se dizolvă unul câte unul. Războiul
dintre întuneric şi lumină relevă
partea întunecată din fiecare,
Carcosa e marele revelator, este
spaima pe care o descoperi în
străfunduri, intuiţia că există ceva
mai rău decât moartea, că aluneci
nesigur pe suprafaţa înşelătoare
a lucrurilor. Există şi un firav mesaj
optimist, în final, când arătând
către cer îi spune lui Rust, „întunericul
are mai mult teren”, iar acesta îi
răspunde „ Te uiţi greşit la cer.
Odată nu era decât întuneric,
dar dacă mă întrebi pe mine, lumina
învinge”.
În Detectivi din California
povestea se spune cu aceleaşi
mijloace ale violenţei şi voinţei de
putere, doar că decorul este altul,
iar detectivii sunt de data aceasta
Ray Velcoro (Colin Farrell), Ani
Bezzerides (Rachel McAdams), Paul
Woodrugh (Taylor Kitsch), fiecare
marcat de propriile lui probleme
nerezolvate, de restanţe morale.
Pornind de la un caz în aparenţă
simplu, ancheta explodează în ceea
ce pare a fi tabloul de amploare al
unui cancer generalizat al societăţii
americane. Ca şi în prima serie,
răul se află în adâncime, a societăţii,
a fiecărui individ, forţa morală
de a-l înfrunta presupune întotdeauna
o confruntare cu răul personal, cu
propriile stafii. Una dintre victime,
Frank Semyon (Vince Vaughn),
este un fost mafiot, care nu ezită
să ucidă pentru a-şi proteja interesele.
Remarcabil la acest serial, – lăsând
deoparte şi excelenta muzică a lui
T Bone Brunett –, este faptul că motivaţ
iile nu provin numaidecât
dintr-un fond bun sau dintr-unul
rău, această ambiguitate locuieşte
principalele personaje şi le marchează
opţiunile. Genericul ambelor serii
este cumva revelator pentru evoluţia
lor şi pentru mesajul pe care filmul
doreşte să-l transmită, altul decât
„binele învinge”. Pe chipurile
personajelor apar imprimate pânza
unor rafinării, reţele de trafic, clădiri
şi lande, oraşul este sistemul lor
vascular şi nu doar oraşul, ci întreaga
Americă. Tensiuni imense scrâşnesc
în plăcile tectonice ale vechiului
continent şi umanitatea preia,
metabolizează aceste uriaşe forţe
care acţionează pe dedesubt.
America profundă este subiectul
acestor filme, iar în ea străluceşte
atât inima întunericului, cât şi o
geană de lumină. Şi nu.
