Aşa se vedea lumea din perspectiva învinşilor: "E în afara oricărei îndoieli că viitorul aparţine ideii socialismului şi chiar a comunismului, ca idee, - prin contrast cu vechea democraţie reprezentată de Occident."
E curios că acest maestru al ironiei nu are deloc umor.
Gombrowicz: "Obrazul unui bătrân se menţine printr-un secret efort de voinţă, vrând să mascheze descompunerea sau măcar s-o organizeze într-un ansamblu plăcut." Unii, puţini, reuşesc. Pot să arate mai bine decât la alte vârste. Exemple: Enescu, Cioran.
În 20 decembrie, Th.M. e gata de o aventură sexuală cu un tânăr blond. În 24, cei cinci copii, adunaţi în jurul pomului, îi cântă colinde de Crăciun. Acest tip de contrast este condiţia sine qua non a unui mare artist.
Am şi eu dreptul să mă contrazic: acumulân­-
du-se detaliile despre Germania la sfârşitul războiului şi imediat după, jurnalul capătă densitate şi o bizară literaritate pentru că sunt ştiri indirecte: s-ar părea că, se spune că...
Seara, canonadă puternică şi tir de mitraliere. A doua zi, Th.M. citeşte în public despre câinele Bauschan, cu mult succes. Asta îmi aminteşte că atunci când Elţân a incendiat palamentul lui Hasbulatov, la câteva străzi distanţă Ilie Gyurcsik citea la bibliotecă, habar neavând.
Nu pot să mă obişnuiesc cu gândul morţii, spune T după ce a visat-o, iar, pe mama B. N-ai cum să te obinuieşti cu moartea. Poţi numai să nu te gândeşti la ea. Asta fac.
Trecuţi de şaptezeci de ani, oamenilor ar trebui să li se spună la despărţire: "Curaj!"
Gombrowicz (mai exact Frederic, demonul care pune în scenă "pornografia"): "N-aş putea să devin nebun. Chiar dacă aş vrea. Cu mine e absolut exclus, sunt un anti-nebun." Am datele acestei anti-nebunii. Sunt "demonic" de rece. Demonul meschin.
E remarcbil calmul cu care Th.M. asistă la devastările roşilor şi aşteaptă ca tot ce are - familie, casă - să fie tratat la fel.
Duminică la Blachette (cu accentul pe a). Marcel, Odile, Liliane şi Marc (care ne-a dus mai întâi să vedem oraşul european şi bancar - pustiu, funcţional şi, cu excepţia Muzeului, nu a Operei, cum scrisesem, parţial şi a Filarmonicii, neatrăgător). Toţi neschimbaţi, la fel de afectuoşi, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Marcel, cu franceza lui de uz propriu: "Je n'aime pas le nouveau femme de Yves."
Noaptea, am consultaţie cu Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Îmi aduc aminte la timp: nu poate să mă primească; a murit.
E o ţară care te curăţă de mâzga de care ai nevoie ca să faci ceva de soi.
Th.M.: "...prin natura mea, pot să mă adăpostesc într-un cadru burghez fără să devin burghez." În ce mă priveşte, sunt mic-burghez şi mi se potriveşte să mă adăpostesc într-un cadru mic-burghez. Cât despre Thomas Mann, în parte avea dreptate, în parte se iluziona.
Au trecut zece zile de când n-am atins vreun ban. Acasă, T îmi spune: "Spală-te pe mâini, ai pus mâna pe bani."
Et Dieu crea la femme sau cherchez la femme: ne ducem la Paris.
Citesc alternativ Pornografia lui Gombrowicz, jurnalul lui Thomas Mann şi o biografie a nevestei lui, ascult Clavecinul bine temperat, privesc printr-un geam lat de cinci metri, înalt din tavan până la "podea", dând spre parc. Sunt la largul meu. Th. M.: "Felul cum melancolicii se încurajează pe ei înşişi în a fi voioşi şi a se deda unei bunăstări burgheze are ceva emoţionant."
Bolgiile scriitoriceşti. Nuvela Sângele Walsungilor, chiar şi în sine greu de suportat, e inspirată din imediata apropiere. Gemenii incestuoşi îi vin lui Tomas Mann dinspre nevastă şi cumnat. Goy-ul, deşi deloc nu-i seamănă, să fie atunci el?
Azi-noapte criticam Legea învăţământului, de la tribună, vehement.
Nu ajunge viermuiala. Dacă ar ajunge, aş fi un mare scriitor. E obligatoriu un factor masculin, un "tată", care să pună ordine şi concepţie în lânceda confuzie sau în haos. Tatăl îmi lipseşte. Am unul vitreg, bine intenţionat. Face ce poate. Pune ordine superficială sau scoate eseu. În cazul de faţă, l-am rugat să-şi vadă de ale lui.
Grieg e un Puccini al muzicii simfonice. Îţi dă o plăcere înecăcioasă. Cremă de vanilie. Nu mă satur de ea.
Poţi să profiţi de defecte. Nu poţi să-ţi adaugi calităţi.
Stau tolănit pe canapea, doborât de lingoare. Prin marele geam, tot ce se vede e verde. T fumează pe balcon.
Până acum, e un succes. Am spart un flacon (miroase de te trăsneşte a "produs") şi am deteriorat o lampă (storul s-a reparat). Pentru o săptămână, nu e mult. Dar n-au intrat zilele în sac.
Miercuri, 28 iulie 1919. Pe Thomas Mann îl vizitează o doamnă. "A spus multe lucruri bune despre un romancier francez care se numeşte Proust sau cam aşa ceva. Am condus-o la tramvai." Minunat!
Amestecul de caraghioslâc şi ferocitate din condiţia scriitorului e surprins cu mult spirit de Hedwig Pringsheim, foc de deşteaptă, mama Katjei Mann. Când nevasta, bolnavă de plămâni, pleacă la Davos pentru mai multă vreme, soţul e "melancolic cu moderaţie". După două luni, se duce s-o viziteze. Îşi dă seama imediat de chilipirul literar. Mama soacră e sigură că medicul curant "va vedea stele verzi" în vreun roman. Th.M. e conştient de grosolănia conjugală, dar i-o atribuie altcuiva, în Tristan.
"...mi-a citit texte în proză ale unui praghez, Kafka, destul de stranii. Altfel, destul de plictisitor." Nu sunt destul de prost ca să-mi bat joc de ecourile astea. Proust şi Kafka abia îşi făceau drum. Dar, e amuzant...
Originea luptei de clasă. Viaţa stăpânilor e a unor oameni distinşi; a servitorilor, coşmar. Programul impus de Katja Mann unei fete în casă nu pare de crezut, atât e de neomenos. Nu cred că jos, la bucătărie, se evoca, mândru, gloria Celui de Sus.
Nu pot să cobor în mine decât când nu scriu. Scrisul - al meu, vreau să zic - e un confort.
Vis tragic. Tragicul liniştit.
Th.M.: "Am meditat în liniştea serii asupra vieţii mele, a trudei şi dificultăţii din toate perioadele, dar şi asupra părţii ei bune, datorată unor laturi fericite ale caracterului meu. Cred totuşi că la sfârşit voi fi foarte obosit de ea - şi nu numai de ea, ci şi, împotriva speranţelor şi nostalgiilor metafizice din tinereţea mea, de viaţă în general. Destul, destul!" Este una dintre condiţii pentru a fi un mare artist: concentrat exclusiv asupra operei, să nu-i dai, ei şi gloriei tale, mai multă importanţă decât vieţii - a ta şi în general.
Noaptea, sunt din nou profesor. Am doi asistenţi a căror misiune este să mi se uite peste umăr în timp ce scriu. Doi securişti, cum s-ar zice. Ofiţeri acoperiţi.