Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Alcooluri şi beţii de personaje de Horia Gârbea

Ce fac personajele? Ca orice oameni în carne şi oase, mănîncă şi beau. Caracterizarea personajelor se face în fel şi chip, dar şi prin actul băutului. Să nu se creadă că personajele literaturii române consumă doar alcool. E drept, acesta e preponderent. Dar Ioanide bea ceai, văzînd în el "transparenţe". În drum spre Moşi, coana moaşă a lui Caragiale bea bragă, o băutură fermentată din făină de mei şi pesmet. Am prins şi eu în copilărie şi am rămas cu o impresie oribilă. În Caragiale se bea şi şvarţ deşi "lăptăria" adăposteşte alte lichide decît laptele.

Mai bun decît braga e salepul. El e preparat din esenţă de feculă, din tuberculele unor specii de orhidee, miere, lămîie şi apă. Însă personajul Stavru al lui Panait Istrati e salepciu şi falsifică băutura, băgînd sare de lămîie. Alte personaje beau salep la Ion Ghica şi N.Flilimon. Apoi băutura dispare.

La bucurie şi la durere, personajele beau. Şampania e rezervată aristocraţiei şi nu se bea de plăcere, ci "ca să o simţi udă în gură", cum zice soacra din Titanic Vals. "La Medeleni" boierii beau şampanie ilustră: Mumm 1906. Dar şi vin de Cotnari în sticlă colbuită. Pentru "colbuite" au predilecţie personajele lui Octav Dessila, tot în momente festive.

În schimb la parastas se bea tescovină pînă la ebrietate, ca în finalul "Gaiţelor" la care ultima replică e îndemnul soţului văduv să bea o tescovină care "unge pe beregată" cu rudele soţiei defuncte. La pomenirea lui Moş Costache se serveşte ţuică fiartă. Asta după ce, la primul atac al decedatului, rudele băuseră cu nesimţire vin roşu, Bordeaux veritabil, ceea ce medicinistului Felix îi dă sugestii hematologice - apoplecticului trebuie să i se ia sînge. Tot vin roşu bea Ioanide cu latinistul Hagienuş într-un cavou de la Bellu.

În "Moromeţii" şi povestirile conexe, la cîmpie, ţuica e proastă, vinul şi mai prost. Se bucură de preţ doar ţuica "de la munte", luată în schimbul grîului, cu care Ilie şi Bălosu parafează vînzarea salcîmului. Totuşi, personajele sînt consumatori serioşi. }ugurlan bea cu jandarmul un kil de vin înainte de a fi arestat de acesta. Miai din "O adunare liniştită" gîlgîie simultan două kile pe nerăsuflate din două sticle, ca într-un număr de circ, apoi cîntă. În schimb, ajunşi la Bucureşti, ţăranii se duc la Carul cu Bere. Local frecventat şi de strania soţie a lui Gogu Nicolau din "Sub pecetea tainei".

Personajele lui Mateiu beau trist, mai ales Paşadia, iar Gore Pirgu îşi arată declasarea preferînd vinului bun cîte o poşircă infamă, acră şi trezită, de prin cîrciumi periferice. Cînd Povestitorul întîrzie puţin, îi găseşte pe amici la a doua - a treia ţuică. Memorabila vorbă "Crai de Curtea-veche" îi iese Penei Corcoduşa tot într-un acces etilic care o preface într-o "fiară", cu limbaj ce-l stupefiază şi pe Pirgu. În schimb, la Preda, la beţie, un personaj din secta "streliţilor" aude voci.

Bere bea Vitoria Lipan, dar la Hanu Ancuţei se bea exclusiv vin, rachiu prin excepţie. Vinul cu ulceaua, din oca. Ocaua avea 1,288 litri în Moldova şi 1,520 în Muntenia, fiind a zecea parte dintr-o vadră. O oca de vin putea îndestula la prima strigare trei-patru persoane. Creangă observa că beţivului şi dracul îi iese cu ocaua plină!

Aflînd de la Comisul Ioniţă, om mai umblat, că nemţii beau bere, care este un fel de leşie, convivii trag concluzia că e bine "să rămînă ei cu trinul lor, şi noi cu }ara Moldovei". Rezon. Dar peste cîteva decenii, personajele lui Caragiale şi autorul lor o dau pe bere. Damele mai beau şi cîte un aperitiv, ca doamna Verigopolu. La un vermut îl invită şi Pascalopol pe Felix dar moşierul, cînd e singur, bea apă de Vichy cu sirop.

Şi bine face! Pentru că excesul alcoolic duce personajele lui Caragiale la rău: domnul din "Petiţiune", care bea apă multă după o noapte de chef, cere pensie pentru mătuşa unui amic aiurea, la Regia Monopolurilor, Costică Panaite ajunge cu un memoriu după închiderea sesiunii parlamentare, iar Cetăţeanul Turmentat şi anonim e alungat de la întrunire. El a amestecat berea şi vinul oferite de Caţavencu. Un recrut inadaptabil din A.Bacalbaşa bea consecutiv două litre de rom şi apoi se sinucide. Iancu Zugravu, fiind pilit, sparge clondirul de "mastică prima" şi ajunge la cremenal unde vine tot ars de flamă, pentru că altfel nu are curaj. Dar romul are uneori şi efect pozitiv, fiind salutar pentru tratarea durerii de măsele prin "magnetism".

La Brăescu funcţionarii beau multiple "vermuturi de Torino" şi se plîng să nu le ajunge leafa. Apoi pleacă la dame. Tot la Brăescu, un personaj îi cumpără nevestei adorate un patefon. Apoi bea cu amicii 72 de pelinuri în şase inşi, o duzină de om. Ajuns acasă cam la ziuă, îşi găseşte consoarta în pat cu timidul său chiriaş. Le pune la patefon "Deşteaptă-te române" şi pleacă. Să se sinucidă, eventual.

"Strofe cu pelin de mai contra Iorga Neculai" scrie şi Păstorel, mare expert în vin şi nu numai. Pelinul de mai se pune în butoiul cu vin împrumutînd savoarea sa amară licorii. Păstorel înalţă un adevărat imn pelinului. Cel mai bun pelin se bea "La Gogu Roşiianu", pe locul unde azi este "Izvorul rece", la Pake. Informaţia, pe care o deţin din familie, este certificată într-o povestire a lui Radu Albala.

Eugen Ionescu remarcă ironic faptul că în romanul "Maytrei", personajul central al lui Eliade bea tot timpul din motive serioase şi neserioase. Ei şi? De hoţii lui Eugen Barbu din "Groapa" şi de alte personaje ale aceluiaşi roman, ce să mai vorbim. Asasinul bea cu victima, colegul care îl turnase, apoi pune lăutarii să îi cînte de moarte şi îl înjunghie. Un autopsier se îmbată metodic cu ţuică servită în "sticlă de lampă" sau "gamoaie" apoi cîntă "Hristos a înviat". Bandiţii se adună "La Borţoasa" unde cîntă Zavaidoc şi se bea între altele "vin de Şaba".

Faţă de reputaţia autorului lor, personajele lui Creangă sînt foarte cumpătate. Economia rurală nu permitea, se vede, cheltuieli mari cu băutura. Smaranda îl ceartă pe Ştefan al Petri pentru necumpătare. N-o deranjează băutul în sine, ci rispirea "scoroveţilor".

Uneori lichidele se amestecă aberant. În "Cel mai iubit..." un personaj, care e şi profesor (?), e caracterizat prin consumul excesiv de bere concomitent cu cafea filtru, ceea ce îi dă, absolut firesc, o diureză de zile mari. Paradoxal, fostul universitar Petrini, care îl urmează în această rătăcire, nu simte nevoi şi intră la idee că ar fi bolnav. Părerea lui Marin Preda despre universitari era desigur consecinţa unui complex personal.

O altă combinaţie taxată sever, mai ales de Păstorel, este amestecarea vinului cu sifon în şpriţ. Păstorel visează să extermine "barbarii" care fac asta. Obiceiul este însă foarte răspîndit şi nevinovat, pe filieră austro-ungară. Amestecul vin-sifon se numeşte "mişmaş" şi e menţionat de Caragiale cu acest nume în "Premiul Întîi". Sau "MacMahon", cum comandă nişte ofiţeri la A.Bacalbaşa. Ionel Teodoreanu citează şpriţul "ca la Capşa", adică foarte tare, doar cu o undă de sifon. Comanda "o baterie" răsună la mai mulţi autori din gura personajelor. Ea se compune dintr-un litru de vin şi un sifon.

Cei care beau vinul sec, pot suferi însă consecinţe neplăcute. Chiar la Păstorel, un boier cere valetului să-l descheie la pantaloni. Acesta observă neutru:

- Conaşule, iar te-ai pişat pe dumneata.

O diversitate enormă de băuturi, majoritatea alcoolice, consumă protipendada de la curtea "Princepelui" lui Barbu. Boierii simpli sau "veliţi" se îndoapă sau chiar "toarnă în ei" lichioruri, vinuri seci şi dulci, vodcă (vutcă în grafia autorului), rachiu, mastică, ţuică etc. Scriitorii toleraţi la curte, caricaturi ale contempornilor lui Eugen Barbu, fac excese bahice şi pătează feţele de masă ale domnitorului. Unul, Neftiotache Buhuş, deghizare transparentă a unui clasic în viaţă, e mai mereu beat şi se lasă păcălit de travestirea Messerului în femeie, fiind atras de acesta şi înnecat într-o hazna pentru că îşi bîrfise stăpînul. Dar Messerul însuşi e necumpătat şi "e găsit într-un han cu borîtură pe piept". Din fericire, în Princepele se mai beau şi siropuri orientale şi cafea.

În general, autorii români au predilecţie, prin personajele lor, pentru excesul de alcool. Probabil pentru că starea de ebrietate permite reacţii interesante. Chiar cumpătatul Moromete, după corecţia administrată băieţilor săi, se îmbată cui. Mai excentrice, nişte personaje ale lui Nicolae Breban din "Don Juan" beau whisky şi apoi improvizează un fel de ruletă pe dezbrăcate, rotind sticla paralelipipedică. La apogeu, bărbaţii îţi schimbă între ei partenerele.

Abstinenţa e dureroasă! Un personaj al lui Cătălin }îrlea trăieşte clipe de coşmar: toţi cîrciumarii refuză să-i ofere carburantul necesar cu formularea "Pas d'alcool!" Din fericire pentru el, e chiar un coşmar, consecinţă a unei beţii din ziua precedentă.

Ţinînd seama că personajele literaturii române au o sete epocală, insaţiabilă, acest articol ar putea continua mult şi bine. Dar cum şi în scris, ca şi în băutură, e bine să avem măsură, îl voi încheia aici pentru a merge, evident, la o bere.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara