Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Adesea, adeseori, deseori... de Rodica Zafiu


Între unele sinonime, alegerea e de multe ori greu de justificat şi de explicat. Mai ales în cazul unor pronume, adverbe, conjuncţii cu valori identice, regulile de uz aşteaptă încă să fie formulate. Chiar în afara îmbinărilor fixe, a structurilor speciale, rămîne impresia că, de exemplu, adverbele mereu şi totdeauna nu sînt perfect sinonime. O sursă a diferenţelor poate fi nivelul conotativ, stilistic, în care intră în grade minimale distincţii de tipul colocvial/cult, arhaizant/modern. Nu e indiferent nici factorul eufonic: unele secvenţe sînt evitate, în genere sau în anumite contexte, din cauza formei lor sonore. Dincolo de toate acestea, e probabil să intre în discuţie, în cazul adverbelor, nuanţe aspectuale: accentuînd caracterul repetitiv sau durativ al unei acţiuni (în cazul mereu / totdeauna această ipoteză mi se pare demnă de luat în consideraţie). De obicei dicţionarele noastre nu indică asemenea deosebiri, iar proba contextului, verificarea compatibilităţii, e de multe ori neconvingătoare. Fenomenul are însă şi un alt aspect: pe cît sînt de greu de disociat la nivelul global al limbii asemenea raporturi sinonimice, pe atît de simplu funcţionează ele în uz, în vorbire, în stilurile individuale. Probabil că fiecare dintre noi a observat la un moment dat, într-o vreme ascultîndu-şi profesorii, eventual urmărindu-şi propriul scris sau al persoanelor cu care poartă o corespondenţă mai frecventă, că există opţiuni ferme şi inconştiente, de folosire încăpăţînată a unei forme şi nu a alteia. Avantajul textelor în versiune electronică e că ne permite să verificăm foarte uşor asemenea intuiţii.

Care este, de exemplu, specificul folosirii adverbelor - puternic înrudite prin formă, prin elementele din care sînt compuse, aproape ca nişte variante ale aceluiaşi cuvînt - adesea, adeseori, deseori ? (Nu am luat în discuţie variantele ades şi adese, clar marcate, rare în limba de azi). în DEX cele trei cuvinte sînt definite unul prin celelalte, fără indicaţii stilistice, de registru sau conotative: o definiţie mai lungă (de fapt tot prin enumerare de expresii sinonime) primeşte doar adesea ("de multe ori, în repetate rânduri; adeseori, des"), în timp ce adeseori este explicat prin "adesea", iar deseori prin "adeseori". Există diferenţe de îmbinări: comparativul şi superlativul (cu unele sensuri particulare) sînt frecvente mai ales cu adesea ("mai adesea", "foarte adesea", "prea adesea", "cel mai adesea") şi extrem de puţin probabile cu celelalte ("mai deseori", "foarte deseori", "prea deseori", "cel mai deseori" - ?). Toate cele trei forme sînt asociate mai curînd scrisului, unui stil cult, supravegheat; în vorbirea colocvială pare mai firească locuţiunea de multe ori. Adeseori e mai lung; între adesea şi deseori, primul mi se pare mai eufonic, dar această judecată e determinată subiectiv; oricum, selecţia ar putea fi determinată uneori de structura ritmică diferită (amfibrah vs. troheu). Mai interesantă ar putea fi ipoteza diferenţelor aspectuale: ambele adverbe sînt fundamental repetitive, iterative, dar această valoare mi se pare mai clar marcată (chiar în structura lexicală a cuvîntului, conţinînd un plural) la deseori, şi mai atenuată la adesea, care tinde mai curînd spre semnificaţia "în genere": "Nativul e adesea înalt" (horoscop).

în ciuda diferenţelor de nuanţă semnalate, în afara îmbinărilor specializate adverbele citate se pot oricînd substitui reciproc. Care e însă situaţia preferinţelor individuale şi de grup? Cercetînd în arhiva electronică a Evenimentului zilei, găsim 901 de ocurenţe pentru adesea, 582 pentru deseori, 317 pentru adeseori; frecvenţa zdrobitoare o atinge însă locuţiunea de multe ori - cu 20.257 de prezenţe (normale pentru limbajul jurnalistic, apropiat de cel standard şi colocvial). Sînt însă autori care folosesc aproape întotdeauna una din forme: în compendiul Istoriei literaturii române..., Călinescu utilizează de 15 ori adesea şi nici o dată deseori. Preferinţa pentru adesea se constată şi la unii eseişti contemporani: în Pentru Europa, de Adrian Marino, întîlnim de 20 de ori adesea, niciodată deseori ; la Al. Paleologu, în Despre lucrurile cu adevărat importante, apar 16 adesea (dintre care 10 cel mai adesea, 3 prea adesea) şi doar 3 deseori. în Cuvintelnic fără frontiere, de Andrei Cornea, sînt 18 adesea, nici un deseori.

Opţiunea din DEX, aşadar, se confirmă: adesea e cuvîntul cel mai frecvent în seria de sinonime în discuţie. Acceptînd toate limitele statisticii (există întotdeauna posibilitatea ca un autor să folosească totuşi un cuvînt, măcar o dată, deci prezenţa sau absenţa nu oferă certitudini de identificare), asemenea exerciţii ne readuc la ipoteza idiostilului, a modului în care fiecare vorbitor utilizează constant limba - într-un mod care, chiar prin ticuri, clişee şi idiosincrazii, este doar al său.