John Langshaw Austin, filozof
analitic englez, născut la începutul
secolului 20, recunoscut ca important
specialist în domeniu, este autorul
unei teorii a actului de limbaj,
După Austin, un enunţ nu este numai
constatare ci şi un act. Enunţul-act
este denumit performativ. Pentru
a susţine această afirmaţie el foloseşte
noţiuni speciale pe care le defineşte
în termeni englezeşti, dificil de tradus
în limba română. Cel ce vorbeşte este
denumit locutor ; efectul psihologic
produs asupra receptorului este un
efect perlocutor; un efect ilocutor
desemnează funcţia performativă
adaptată la normele convenţionale
şi la circumstanţele de moment (nu
poţi cere să fie botezat un vapor
într-un lighean!).
Austin şi-a lansat teoria într-o
conferinţă susţinută în 1955 la Harward
cu tema „How to do things with words”
(Când zici, să faci). El a susţinut că
un enunţ poate fi şi un act performativ,
o îndeplinire cu consecinţe practice.
Un act performativ al limbajului, o
promisiune, un ordin, este concondiţionat
de cele două efecte menţionate
mai sus : un efect ilocutor, care constă
într-o funcţie performativă convenţională,
nu poţi să ceri ceea ce nu este posibil
în condiţiile actuale, şi un efect
perlocutor, care constă în efectul
psihologic asupra destinatarului: dacă
spui că e frig, destinatarul închide
fereastra. Exemple de acte performative:
când ofiţerul de Stare Civilă spune:
„vă declar soţ şi soţie” modifică statutul
celor doi parteneri, îndeplineşte un
act performativ ; ordinul unui comandant
militar este urmat de executare, un
act performativ etc.
Un alt important cercetător al
teoriei limbajului a fost rusul Roman
Jakobson, ajuns, după multe peregrinări,
în Statele Unite ale Americii. El
precizează că pentru realizarea unui
act de limbaj este nevoie de un mesaj,
un emiţător şi un destinatar-receptor
şi că pentru ca mesajul să fie operant
sunt necesare trei condiţii : un context,
un cod comun şi un contact. Stabileşte
apoi şase funcţii ale limbajului:
- expresivă, sau emotivă, să-l
convingă pe receptor, să-i determine
o atitudine,
- conativă, receptorul să creadă
că acţionează în cunoştinţă de cauză,
- fatică, recepţia să fie confirmată,
- metalingvistică, partenerii să
folosească acelaşi cod (limbă),
- referenţială, mesajul să vizeze
acelaşi obiect sau eveniment,
- poetică, o funcţie foarte importantă
care face din mesaj un obiect estetic
cu putere de seducţie.
