Ora de literatură română

Biblioteca Naţională a României inaugurează o serie de întâlniri ale criticului literar Alex. Ştefănescu cu elevi de liceu iubitori de literatură. Prima întâlnire, consacrată poeziei lui Nichita Stănescu, va avea loc miercuri, 25 februarie 2009, ora 11, în sala Rotondă (de la sediul central al Bibliotecii Naţionale a României din Bucureşti, str. Ion Ghica nr. 3). Intrarea elevilor - la oricare dintre manifestările din acest ciclu, intitulat Ora de literatură română - este gratuită. Participanţii la întâlnirea de miercuri, 25 februarie 2009, vor primi în dar câte un facsimil după un manuscris al lui Nichita Stănescu. Cei care, în a doua parte a întâlnirii, rezervată discuţiilor, vor formula cele mai interesante întrebări vor fi răsplătiţi cu câte un exemplar din antologia: Nichita Stănescu, Îngerul cu o carte în mâini.



Climate dâmboviţene

Este titlul pus, la rubrica Revista revistelor, de către vigilentul Lector al simpaticei publicaţii LITERE, în nr. 1 din ianuarie 2009. Comentând co-târgovişteana Climate literare, Lector se arată dezolat de "partea care se află în suferinţă" aici, cea a comentariilor de carte: "Trecând peste precaritatea înţelegerii şi improprietatea limbajului, comentariile respective denotă o anume lipsă a discernământului critic". Citatele oferite sunt, într-adevăr, ilustrative pentru tonul "de-a dreptul ditirambic" al recenzentului.

Ce-i facem însă cu cronicile, majoritatea ditirambice, din Litere? Pe cât e de mic formatul revistei, pe atât de gonflate sunt epitetele pe care le întâlnim de pildă la Georgeta Adam. Comentând textele Carolinăi Ilica, exegeta ajunge la asemenea enormităţi: "Mierea, simbol cu conotaţii erotice şi iniţiatice evidente încă din Cântarea Cântărilor, sugerează simultaneitatea vieţii şi a morţii, a trăirii şi a cunoaşterii. Confesiunea se transformă totuşi într-o fabulă agonală despre instinct şi gând". "În Iubind în taină, I Violet (2001), carte prin care poeta îşi celebra cincantenarul, sângele (ca vehicul al pasiunii) e puntea între Paradis şi Infern, un elixir sacru prin care îndrăgostiţii se cuminecă vampiric cu foc". "Dincolo de aceste notaţii temerare prin care eul hiperemic sparge platoşa pudorii, temperamentul torid se exprimă prin ricoşeu, prin viziuni cosmogonice ample ce sugerează erotismul universal, ai cărui actanţi sunt principiul masculin şi cel feminin".

Versurile ce urmează (o mostră: "marea/ la picioarele mele/ dând din valuri/ din şolduri/ din spume// Se leagănă/ la nesfârşit/ nimfomană") desăvârşesc medalionul critic realizat de Georgeta Adam, pentru exigenta revistă Litere.



O societate perfectă

Ne îndreptăm cu paşi repezi spre o societate în care ştiinţa va fi sufocată de ideologie. Asta-i concluzia firească pe care o tragi aflînd conţinutul nr. 328 din revista medicală Semper, pe care colegii de la Via}a medical| au avut bunăvoinţa s-o rezume în paginile numărul din 13 februarie. Rămîi siderat văzînd cum psihiatrii occidentali sunt puşi la zid pe motiv că termenii folosiţi în disciplina lor aduc a stigmatizare socială. Pur şi simplu specialiştilor li se cere socoteală pentru terminologia folosită. Dar să spicuim cîteva idei: 1) mişcarea feministă americană a apreciat că termenul de isterie este prea stigmatizant pentru femei, fapt ce a condus la adoptarea termenul ambivalent de "histrionie"; 2) homosexualii americani au reuşit să scoată homosexualitatea din DSM III (nomenclatorul american al bolilor). în context, sociologul Alan Ehrenberg remarca: "Noi am trecut de la o societate freudiană, bazată pe Ťîngăduit şi interzisť la o societate care erijează ca valori autonomia, proiectul individual şi performanţa" (Şi ce legătură are asta cu homosexualitatea? se în­treabă Cronicarul); 3) americanii sunt de părere că victime ale stigmatizării pot fi consideraţi şi canceroşii, bolnavii de scleroză în plăci, diabeticii sau epilepticii, căci toate aceste denumiri au o conotaţie peiorativă; 4) psihiatrii sunt acuzaţi că "psihiatrizează" totul, învăluind lumea într-o aură patologică; 5) există pacienţi care îşi ascund boala de teama stigmatizării - de pildă depresivii sau schizofrenicii; 6) o familie întreagă se poate trezi stigmatizată din cauza unui membru care suferă de epilepsie sau schizofrenie; 7) concluzia revistei Semper: "stigmatizarea pîndeşte la toate colţurile străzii şi noi trebuie să dăm dovadă de vigilenţă activă, atît în viaţa privată cît şi în cea profesională, pentru a-i bara calea" (prof. dr. Dominique Pardoen de la Spitalul Erasmus). Cu o astfel de "vigilenţă activă", care te duce cu gîndul la o supraveghere cvasi-totală, perspectivele medicale sunt cam sumbre: din dorinţa de a elimina discriminările lexicale, medicii vor fi siliţi să se ascundă în spatele eufemismelor şi parafrazelor ipocrite, descriind o societate idilică în care termeni precum "handicapaţi", "taraţi", "alcoolici" şi "retardaţi" vor deveni noţiuni interzise. Ne aşteaptă vremuri frumoase, lipsite de bolnavi, de sinucigaşi, de scrîntiţi, de pederaşti şi de curve. Bolile vor primi denumiri plesnind de optimism, nişte metafore euforice sugerînd obligatoriu fericirea, iar vorbele nasoale (scuzaţi expresia!) nu vor mai primi dreptul de fi rostite în public. Ne aşteaptă o societate perfectă.



Noi abordări

Interesant i s-a părut Cronicarului în Apostrof (nr. 1/2008), dosarul Alexandru Şafran realizat de Carol Iancu, cel care semnează o monografie în acest sens, mai ales pe filiera relaţiei rabinului cu casa regală românească şi în special cu regina-mamă Elena. Există personalităţi providenţiale, iar rolul lor se măsoară în vieţi salvate în mijlocul unor cumplite vremuri. S-ar mai putea alege din alte câteva oferte de bună calitate artico­lul Irinei Petraş, "De la deducţie la seducţie" pentru o subtilă analiză a cărţilor lui Ion Vianu, Investigaţii mateine şi Necredinciosul, fixându-şi ca punct de plecare chiar unghiul de abordare psihanalitic-biografist al autorului. O relectură a Investigaţiilor mateine transpusă la nive­lul biografiei criticului nefilolog, dar înzestrat cu toate calităţile pentru a fi unul de excepţie relevă o ecuaţie de fineţe şi introspecţie.



Evocare

Revista EX PONTO (nr. 4, 2008) i-a reţinut Cronicarului atenţia prin secţiunea "Memorialistică" în care Pavel Chihaia, autorul Blocadei, evocă atmosfera anilor literari imediat postbelici şi pe unul din protagoniştii lor cei mai interesanţi, eseistul Petru Comarnescu. A jucat un rol benefic la începutul carierei tânărului Chihaia, venit de la Constanţa "cu multe iluzii", dar şi descumpănit, neştiind exact pe ce drum să apuce. Generosul Comarnescu îl ajută să-şi găsească o slujbă în Capitală, îi citeşte manuscrisele, îi face mai târziu o prefaţă pentru Blocada. Sunt reproduse câteva scrisori ale tânărului Chihaia către protectorul său căruia îi şi schiţează un sugestiv portret: "O mobilitate deosebită, participarea vie la argumentul pe care îl invoca, îl determina să-şi exprime nerăbdător ideile, nelăsând niciun răgaz şi - pentru interlocutorii reci sau sceptici - adesea niciunei îndoieli (...) Umbla deobicei într-un costum bleumarin sever, cu o cravată de culoare închisă, într-o ţinută de profesor, contrastând cu mobilitatea deosebită a ochilor şi mâinilor, care vădeau energia unui jucător de baseball parând mingea, nelăsându-se surprins, luptând până la ultima suflare pentru a învinge".