Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Niciun mesaj n-ar trebui să rămână fără răspuns, ştiu. Dar de-atâtea ori se-ntâmplă să te plângi prosteşte în sinea ta că sunt mai multe decât poţi duce, şi sunt, că spaţiul pare insuficient, că prezentul nu mai există şi nici iluzia rostului. Aripile se închid de la sine peste prea puţin, şi observi, din interior, o forfotă a celor ce vin şi în aceeaşi măsură o cuviinţă a celor ce pleacă fără mângâiere, amărâţi de atâta indiferenţă ori contestare ireverenţioasă. De-a lungul anilor ţi se reproşează că nu toată lumea ar merita un răspuns, că talentul a prea puţini ar justifica atenţia. Că le-ai răspuns pe larg celor care au cutezat să ceară înainte de-a fi învăţat să citească şi să scrie corect în limba română. O rubrică cum este aceasta se implică în speranţă, în devenire, în credinţă. Cum ai aflat între timp din propria experienţă, atârnă de-un fir entuziasmele juvenile, răbdarea de-a trece cu bine fiecare ceas minat de-atâtea necazuri, ameţeala unei glorii discutabile şi greu de păstrat, módele care rareori îşi justifică vâlvele, memoria unui public care te lasă baltă, agresivitatea cu care generaţiile îşi fac loc spre neant. O rubrică precum aceasta este purtătoare de iluzie în mare măsură. Nu împarte certificate de talent, nu consacră, doar semnalează o situaţie de fapt, la un moment dat, o fază care se mişcă, fie în progres, fie în regres, fie stagnează în bine, în mai puţin bine, în sunet plin dar nu deplin, ori în sunet gol azi, dar mâine-poimâine se-ntâmplă minunea. între timp toţi trecem, ne facem această datorie, rămânerea este o problemă arzătoare la ordinea zilei a oricărui nume în lansare liberă, în cădere liberă într-o lume ce ne aparţine iluzoriu. Dar această rubrică poate fi o bancă de date, de informaţii şi amintiri, mărturisiri şi mărturii în care se pot vedea fragmente din petrecerea vieţii fiecăruia, fiecare cu natura lui specială, cu pofta lui de reprezentare. Şi nu de puţine ori un geniu literar în formare îţi furnizează cu naturaleţe, prompt, un adevăr, o zicere, o trăire. Oamenii sunt sensibili şi inteligenţi şi formulează corect obidele prin care trec. Obligatoriu trecem prin stări asemănătoare, dar nu e obligatoriu să pricepem istoria şi să-i formulăm literar absurdul şi setea de distrugere... * Printre mesajele primite în preajma Sfintelor Paşti, toate de un bun simţ exemplar, admirabile în energia lor omenească deosebit de caldă, se află şi scrisoarea cu versuri a unei doamne din exil, trăitoare în Elveţia, la Zürich. Textul său intitulat Mărturisire este, ca document uman, extrem de interesant. Domnia sa spune: "sufletul meu este o bancă elveţiană/ în care au fost depuşi/ tata şi mama peste bunici/ urmaţi de-o mătuşă sau două/ un unchi, de care am auzit/ c-a murit trecând prin Canal/ până la Sighet// sufletul meu are un cod secret/ precum dosarele Securităţii (intrate în nato):/ ciudat este că nici eu, nici măcar eu/ nu cunosc numărul lui/ nu mai înţeleg, nu am acces la mine/ râd şi plâng nu prididesc/ să mă simt hăituită de oameni şi timp -// trăiesc înafara societăţii (mi s-a spus)/ neintegrată, nenumerotată, neclasificată/ am auzit că sunt, o femeie mi-a spus:/ cea mai tristă doamnă veselă din lume/ eu cred numai că.../ sufletul meu este o bancă elveţiană/ în care au fost depuşi la groapa comună/ cei dragi: tata şi mama peste bunici/ urmaţi de-o mătuşă sau două." Vă mulţumim, stimată doamnă, pentru cele câteva rânduri ale scrisorii dumneavoastră şi pentru imaginea unei rare veselii, un chip, un suflet sub un cireş verde, o cruciuliţă de argint la gât, mâinile deschise asupra unui coş împletit tare frumos din răchită, şi în coş misterul vegheat de o cală. împrejur o iarbă netăiată al cărui must se simte mirosind până la noi. Vă mulţumim! (Gabriela Baicu-Cerkez, Zürich) * Şi tot din exil, din Frankfurt, am primit un semn preţios, sub forma unui volum elegant, Cântările Cântării lui Solomon puse în vers, după Biblie, de Dinu Ianculescu. în ianuarie 2008, pe când volumul era gata de tipar, dl Barbu Cioculescu scria aceste cuvinte de întâmpinare în interiorul coperţii a doua: "Cântarea Cântărilor, a lui Solomon, fiul lui David şi împărat al Israelului, proslăveşte dragostea la ceas de împlinire, când este dorinţă, speranţă, visare, pe când proverbele aceluiaşi Solomon se încheie cu lauda soţiei harnice. Schimbând titlul în Cântările Cântării lui Solomon, Dinu Ianculescu pune aceste cântări în tiparele versului şi o face fără complexe, cu desăvârşită stăpânire a artei poetice. El dăruieşte astfel liricii româneşti un giuvaer, o versiune unde Ťsărută-mă cu sărutul gurii taleť se preschimbă în Ťsă mă sărute gura ta ca foculť, iar gazelele aleargă în preajma aceloraşi vii sacre ale celui mai vechi cântec de dragoste al lumii creştine". Pentru cine a uitat, ori n-a ştiut niciodată dar vrea să afle, Dinu Ianculescu s-a născut la Bucureşti la 24 martie 1925, în ajunul Bunei Vestiri. în perioada 1940-1944 face parte din gruparea ziarului Ardealul scriind împotriva Dictatului de la Viena şi declamându-şi propriile poezii în marile localităţi ale ţării. Crainic la Radio Bucureşti, actor de teatru şi film, este Ťvocea de aurť a Teleenciclopediei şi al Radio-ului românesc. în 1985 emigrează în Germania, continuându-şi activitatea artistică pe scenele teatrelor din Darmstadt, Manheim şi Münster. Colaborează la emisiunile de radio ŤHRť din Frankfurt şi ŤSWFť din Baden-Baden. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Din bibliografia sa transcriem următoarele: 1970 -Argintatul peşte şi alte poezii, 1975 - 41 de sonete, 1980 - Rondeluri, toate trei apărute la Editura Eminescu din Bucureşti, şi O lumină de cuvinte, în 1994 la Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, iar în 2002, Un gând, un chip ştiut, un vis, un timp..., apărută la Editura Vinea din Bucureşti. Vă mulţumim cu stimă şi bune urări, cu drag, pentru mesaj şi pentru cărţi! (Dinu Ianculescu, Frankfurt). * Şi adevăr grăia în mesajul său către noi de Sfintele Paşti poetul Gheorghe Simon, trăitor la Mânăstirea Agapia: "Poezia e calea ascetică proprie înălţării sufleteşti şi a neadumbririi pământeşti", ale cărui poeme i le-am publicat de curând cu mare emoţie în revistă. Să nu ne uite şi să ne mai trimită. Mulţumiri! (Gheorghe Simon, Mânăstirea Agapia) * Şi să nu vă pară deloc rău, prietene poet Ioan Hop-Lelescu (Vasile Farcaş) pentru sinceritatea cu care vă mărturisiţi suferinţele, frustrările, necazurile omeneşti. Nu ştim dacă prozele scurte sunt într-o formă bună. Deocamdată, cum singur spuneţi în scrisoare: "singurul meu regret, în scrierea lor, este că n-am reuşit să mă debarasez de-o anumită încărcătură pohetică. De fapt, conştient sau nu, le-am transformat în poheme în proză". în schimb poeziile, pe care le-aţi strâns într-un volum consistent, dactilografiat, intenţia noastră ar fi, ca din când în când să ne lăsaţi să publicăm câteva, pe gustul nostru. Şi dumneavoastră vă mulţumim pentru urări, dorindu-vă şi noi tot binele din lume. (Vasile Farcaş/Ioan Hop-Lelescu, Brăila)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara