Ştefan Bănulescu, după zece ani

O secţiune din VIA}A ROMÂNEASC| (nr. 5, 2008) îi este consacrată lui Ştefan Bănulescu de la a cărui moarte s-au împlinit în 28 mai zece ani.Nicolae Prelipceanu, în editorialul său, constată că Bănulescu, unul din scriitorii români "în stare pură", nu mai este în actualitatea literară dar, ca autor de opere fundamentale, întinde "o plasă de siguranţă" altora, celor care, "în fiecare epocă şi deci şi astăzi", fac tumbe. Nicolae Bârna, într-un articol cu perspectivă sintetică, se referă şi el la relativa intrare în "conul de umbră" a lui Ştefan Bănulescu, coleg "în acel dosit purgatoriu" cu "alţi doi uriaşi autori" contemporani, Leonid Dimov şi Sorin Titel. Toţi trei, constată criticul, sunt "absenţi din prim-planul actualităţii literare, al confruntărilor de viziuni şi opţiuni estetice", dar această absenţă nu poate fi decât temporară. În ce-l priveşte pe autorul Cărţii Milionarului, are destule "temeiuri de persistenţă şi viabilitate" prin faptul că multe cărţi admirabile din recolta ultimilor ani prezintă "afinităţi cu viziunea şi uneori chiar şi cu scriitura plăsmuitorului Dicomesiei".
Secţiunea dedicată de Viaţa Românească lui Ştefan Bănulescu este fericit completată de un text inedit bănulescian încredinţat redacţiei de Sultana Bănulescu, fiica scriitorului.Este vorba de nuvela Condrat, neîncheiată, reprezentând continuarea nuvelei Mistreţii erau blânzi, proiecându-ne ca şi aceea în lumea fabuloasă a pescarilor din Delta Dunării.

Singurătatea matematicianului

În numărul din iunie al Ideilor în dialog, Horia-Roman Patapievici comentează inspirat discursul de recepţie al matematicianului Solomon Marcus la Academie (membru corespondent din 1993; titular din 2001): "Discursul profesorului Solomon Marcus a avut patru linii de forţă: destrămarea unităţii culturii şi ruperea culturii nu doar în ştiinţifică şi umanistă, ci într-o puzderie de specialităţi care nu comunică între ele; explorarea specificului gîndirii matematice, din perspectiva demnităţii spiritului uman; problema educaţiei, din perspectiva unităţii spiritului uman; în fine, firul matematicii în istorie de la Platon la Edwin Abbot, privind din perspectiva împletirii lui naturale cu umanioarele (întrepătrunderea dintre sagacitatea matematică şi talentul literar al marilor creatori, fapt pe care Solomon Marcus îl numeşte Ťspiritualitatea matematiciiť). Împletind aceste patru fire şi firul biografiei sale intelectuale, discursul profesorului Marcus a fost în acelaşi timp o lecţie magistrală, o confesiune, o predică şi un dialog personal cu înaintaşii. Trei ar fi singurătăţile matematicianului. Este singurătatea şcolară a matematicii, care ţine de prejudecăţile încorporate în procesul educativ. Este singurătatea disciplinară a matematicii - a ei, între ştiinţe, şi a matematicienior, între umanişti. Şi mai este singurătatea socială a matematicii, evocată de Gheorghe }iţeica în discursul său de recepţie la Academie. ş...ţ Confesiunea plină de patetism a profesorului Marcus îşi extrage forţa din adevărul acestui paradox: deşi matematica e indispensabilă culturii moderne, iar beneficiile ei sociale sînt fără egal, ea, totuşi, rămîne izolată de cultură şi de societate, deoarece toate cele trei singurătăţi semnalate mai sus se altoiesc pe trunchiul unei singurătăţi încă mai mari, care pare a ţine de chiar geniul ei: asemenea regelui Midas care era blestemat să transforme în aur tot ce atingea, matematica transformă în matematică tot ce atinge. Ea poate scoate ştiinţele din izolarea lor, dar numai cu preţul includerii acestora în singurătatea ei, din care matematica nu poate ieşi decît fie încetînd să mai fie matematică, fie transformînd toată societatea în matema­ticieni."

După Tîrg

Tîrgul de Carte Bookfest s-a încheiat, iar revistele noastre culturale au făcut ultimele consemnări în legătură cu evenimentul de la Romexpo. Din fericire, ca şi la ediţia de anul trecut, nivelul Tîrgului a fost net superior nivelului jalnic al unor comentarii. Iată-l, în nr. 183 din SUPLIMENTUL DE CULTUR|, pe "reporterul" Constantin Vică: "ŤBookfestť a fost un tîrg lipsit de spectacol (şi parţial lipsit de public). Evenimentele standard, lansările de carte, încă mai atrag cititorii, dar pînă cînd? Într-un tîrg în care Cărtărescu, Pamuk, Codrescu, Foarţă sau Brumaru au venit, unde a fost dezbaterea, ciocnirea care ar fi produs farmecul? Dintr-o piaţă de idei ne întoarcem într-una de obiecte, în care e important să vinzi, nu să inovezi. Şi aşa ceea ce ar fi trebuit să devină momentul de graţie al editurilor a ajuns un tîrg mai plicticos decît cel de băuturi. Măcar de acolo puteai pleca bine magnetizat".
Acum, e greu să-l mai convingem pe junele Vică că la Bookfest nu mai aveai loc să arunci un ac, în ultimele două zile, sau că dezbateri au fost sumedenie, chiar dacă "reporterul" Suplimetului de cultură n-a fost prezent la ele. Important, ca să-l parafrazăm pe autorul nostru, este să inovezi inclusiv în spaţiul osificat al reportajului cultural, oferindu-i publicului cititor nu realitatea din teren, ci propriile fantasme.
Să fie de vină vecinătatea Târgului de băuturi, cum ne sugerează ultima propoziţie a lui Constantin Vică? Ar fi totuşi prea simplu...

Concept de cultură

Revista BUCHKULTUR, care apare, o dată la două luni, în spaţiul de limbă germană, propune o abordare a fenomenului cultural foarte apropiată de felul cum sînt organizate paginile de internet. De altfel, editorialul numărului, semnat de redactorul-şef, Tobias Hierl, pune problema criticii literare pe internet, unde există mai mult spaţiu şi mai multă interactivitate. O listă a cărţilor despre care se vorbeşte în număr, pe categorii de teme, de la beletristică la fotbal, arată ca o casetă cu hyperlink-uri, pentru cititorul ocupat şi selectiv. Autorii, de la Lisa Spalt la Vladimir Sorokin, sînt prezentaţi in extenso, cu "plombe" despre noi apariţii, sau despre premii literare, cărora, ca o picanterie, li se dă şi valoarea. Secţiunea de mijloc a revistei se ocupă de piaţa cărţii, integrînd fără stridenţe şi fără să piardă nici un rînd, într-o machetă şi economicoasă, şi aerisită, reclame, scurte prezentări ale noilor apariţii, recomandări ale redacţiei, cărţi ale colaboratorilor, coloane pro şi contra pe marginea unui volum. Nu sînt uitate DVD-urile, CD-urile, de pildă cele care înlesnesc învăţarea limbilor străine, audiobook-urile. Fireşte, informarea e completă, cu tot cu posibilităţile de-a procura obiectul recenziei, fie el carte, revistă, CD etc. Tipic, nu-i aşa, pentru o ţară din care nu lipsesc topurile de librărie, "recenziile" librarului, scrise pe mici tăbliţe, în dreptul rafturilor, într-o încercare, adesea reuşită, de-a împăca accesul la cultură cu interesele intelectualilor nu neapărat din breaslă. Opera unor oameni care înţeleg că internetul, cu blogurile lui care se opresc, cîteodată, la cărţi, nu e doar de combătut, ci şi de imitat, într-o combinaţie de profesionalism cu utilitate care nu îndepărtează publicul de o revistă de carte (culturală, poate, în ciuda titlului, ar fi cam mult spus), ci dimpotrivă.