Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Numele meu este Roxana Ciprian şi am 29 de ani. Sper din tot sufletul să nu fiu printre cei care trec neobservaţi". Două rânduri doar dintr-o scrisoare de numai opt, şi poemele speciale, încărcate emoţional de experienţa unei şederi în spital. Predispusă din start pentru tristeţile inerente suferinţei şi vindecării, trecerea printr-un asemenea loc de purgatoriu vă lasă definitiv marcată de o substanţă diafană până la urmă, în care s-au amestecat teama, nădejdea revenirii la normal, trecerea cu lentoare a nopţilor în zile şi contemplarea a ce se întâmplă cu tine, a face faţă la ceva pentru care nu eşti niciodată pregătit, efortul de a îndura. Firea dvs. deschisă şi sensibilă exprimă toate acestea. Din suferinţă poezia iese în câştig, ca o compensaţie, ca o încoronare. Vom vedea o schimbare din bine în mai bine, distanţa, de pildă, între Plouă şi alte texte intervenite pe parcurs este semnificativă: "Picături de apă lină,/ Văd cum cerul tot suspină/ Plouă-ncet, plouă-n surdină.// Crengile stau desfrunzite,/ Braţe lungi, înţepenite/ Plâng cuminţi, plâng copleşite.// Tot pământul se înmoaie/ Râuleţe curg şiroaie/ Gem băltoace, gem noroaie.// înserarea stă să vină/ Zăresc negura deplină/ Plouă-ncet, plouă-n surdină". La capătul cuminţeniei, peisajul se mută în interior, în sinele suferind. Spital: "Un du-te vino de oameni în alb/ Pereţi văruiţi încărcaţi cu sunete/ Paşi meditativi/ Fiinţe posomorâte.// Frunţi înalte asudă cărunt/ Priviri lungi ţintuiesc amestecul/ Pânză de ceaţă/ Ameţeală-ntreruptă.// Tic-tacul leneş încremeneşte secvenţial/ Fantome se perindă sub perdeaua minţii/ Timp nemilos.// Mă liberez treptat de sechestrul materiei/ Farul neonului împrăştie hipnoză/ Vântul mă poartă/ Adâncă iluzie". Voi transcrie câteva poeme la întâmplare, găsind în toate versuri de vârf şi versuri banale, dar care împreună ating autenticul, creează o atmosferă puternică şi arată poetul pledant luminându-şi experienţa adâncă a lucrului trăit profund cu trupul şi sufletul, cu mintea într-o atitudine demnă, exemplară: "Mizeria înconjoară oriunde/ Şi sufletul îmi pare mai amar;/ Aş vrea să stâlcesc această mizerie/ Care distruge putinţa de linişte.// Lăsaţi privirile în jos/ Ca pe nişte podoabe de tristeţi,/ Frământările sunt măruntaiele noastre/ De suspine şi gânduri deşarte.// Aş vrea să pipăi puritatea,/ Să o simt aproape de mine;/ Calmitatea mă macină admirabil/ Şi prospeţimea se afundă în adâncuri.// Toate cotloanele acestea/ Sunt bântuite de umbre puturoase/ Ce mă alungă cu întreaga fiinţă/ Singură, sub obloanele întunericului". Nu vreau să intervin cu nimic în ritmul de înaintare al gustului dvs. Dar prevăd că nu mai e mult până veţi simţi că unele simplificări în fastul inutil al metaforei ar fi de preferat. De pildă, aceste "obloane" ale întunericului. Sau, în alt loc, "palmele" dezorientate ale gândului. Sau forma "contemplez" în loc de "contemplu". Iată poemul, şi acesta fără titlu, cum ar arăta cu micile modificări pe care vi le sugerez cu bună credinţă: "Sunt un om neputincios/ Abia îmi pot atinge sufletul/ Cu gândul, cu palmele dezorientate/ Aici, aproape de mine, în această celulă.// Contemplu în nemişcarea,/ Asociez gândurile cu fapte reale,/ Fără un rost anume dogoritor sau aspru/ Şi mă las dusă de adevărul acesta al pieirii.// Păşesc printre himere./ Zăresc în ceaţă acest drum/ îndoit de parfumuri plăpânde/ Ca o iluzie uşoară şi pustie". Nu vă temeţi de schimbarea pe care am operat-o în strofa a doua, unde în versul al doilea există sintagma "fapte reale", iar în versul al patrulea al aceleiaşi strofe sintagma "realul acesta". în ideea grijii de a nu repeta în acelaşi poem un acelaşi cuvânt, mi-am permis schimbarea care se vede. Puteţi rămâne la opţiunea dvs., oricare ar fi ea. Să mai transcriu un poem: "Mă pierd în cenuşă/ ca un sărut ruginit/ pe plaiurile tăcerii.// Printre ceruri şi umbre/ se leagănă sciziunea/ şi îmi umple sufletul/ de aduceri aminte.// Sobele de marmură/ Ating pulberea fugară/ la fel ca-ntr-o-ngemănare/ de amar şi suspine.// Zăresc un drum departe/ printre flori şi parfumuri,/ pustietatea pare paradisul/ ascuns de lumea reală.// Ucenici ai salubrităţii/ tânjesc nelămurit printre valuri/ iar oroarea ce vie se strecoară/ în sufletul meu de mult rătăcit". în acest poem un singur lucru mă deranjează. Acele "plaiuri" ale tăcerii cu senzaţia de vastă desuetudine pe care mi-o lasă. Păstraţi "tăcerea", pur şi simplu, pentru sugestia bogată şi completă, modernă mai ales, a acelui sărut ruginit în tăcere. Să sărbătorim împreună momentul acesta neaşteptat, de debut la post-restantul României literare, încheind cu poemul De recuperare, dorindu-vă tot ce vă doriţi în continuare: "împrejuru-mi formele se conturează/ Cor de voci multicolor răsună/ La-ntâmplare în ochi stele scânteiază/ Picuri calzi şi reci se-adună/ Pieptu-mi de bătăi vibrează.// înlăuntru-mi mănunchi de gânduri ascund/ Drumu-i lung, Meca-i departe/ Paşii lenţi şi mici afund/ De crud şi nedrept real infinitul mă desparte/ Tainic rugi crâncen pătrund./ Eul meu înlănţuit în tenebre rutinate/ Tinde lesne să reaprindă energia vieţii pure amăgiri ori remuşcări din trecut sunt frământate/ Buchet de iubiri pierdute sufletul îndemn să-ndure/ Şi mă-mbăt cu fiecare de parfumul lor aparte.// Rumeg aşteptarea-n versuri/ De-o metaforă mă sprijin şi-aţipesc printre cuvinte/ în deşertul alb şi neted aştern oaze de-nţelesuri/ Şi-n oftaturi mă cufund la aducerile-aminte/ Din adânc azi reînviu şi-n atât de multe sensuri". (Roxana Ciprian, comuna Dascălu, Ilfov) * Scrisoarea din decembrie a fost primită, a avut un efect bun, gândul bun ajunge unde trebuie. Vă osteniţi însă prea mult şi periculos. E drept că atunci când suntem sub ameninţarea scurtimii timpului şi deteriorarea vreunuia din simţurile îngereşti fără de care nimic nu se mai poate, ne grăbim din disperarea de a ajunge măcar la liman cu intenţiile cele mai de preţ. Sunt convinsă că veţi găsi în volumul pe care, spuneţi că sunteţi aproape gata cu ultimele retuşuri, aţi mai avea să-i găsiţi un titlu inspirat, şi care titlu inspirat se şi află undeva printre rânduri, printre sintagme, doar să-l recitiţi cu atenţie şi poate cu detaşarea străinului. Sper să nu fi cedat cuvintelor multe, să vă fi făcut un obicei în a le arunca fără ezitare pe cele ce v-ar parazita textele. Vă doresc sănătate şi tot ce vă doriţi în 2008 şi mai departe. (Ioana Sandu, Bucureşti)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara