Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Puneţi pe seama faptului că v-aţi născut toamna slăbiciunea pentru acest anotimp fascinant. Poezii, frunze presate în corepondenţă, ţinerea unei bune şi sensibile evidenţe a amintirilor care s-au strâns în ani, valorificarea lor în folosul sufletului, în puterea lui de a îndura şi bune şi rele, interesul şi plăcerea de a le împărtăşi, de a le mărturisi, mai ales copiilor. Versurile din scrisoarea dvs. cu amintiri sunt, de aceea, potrivite, poate, pentru un demers editorial pregătit însă cu foarte multă grijă. Vă depănaţi viaţa, faceţi un bilanţ, readuceţi la suprafaţă o lume străveche a cărei valoare nu o mai cunosc decât puţini. E meritul dvs. de a o păstra, prin intermediul paginilor scrise cu simplitate, într-un circuit restrâns prin aceea că indivizii care o apreciază sunt tot mai puţini.
Eu vă mulţumesc pentru că aţi făcut efortul de a mi-o arăta, spontan şi necondiţionat. însemnările dobrogene, istoria, preocupările în restrişti dar şi în bucuria de a petrece cu demnitate a omului încercat din vremuri... vă asigur că v-am înţeles, cred, întru totul. Transcriu un mic fragment din povestirea dvs: "Despre acest colţ de rai, comuna Pecineaga leagănul copilăriei mele, despre viaţa şi frumoasele obiceiuri, despre oamenii vrednici şi voioşi, se poate vorbi până în momentul când a fost descoperit de N. Ceauşescu, care cu sadism a declarat comuna, cuib al chiaburilor şi exploatatorilor şi a hotărât să fie prima comună colectivizată sub numele de Gospodăria colectivă Gh. Doja. Acela a fost momentul când i s-a semnat certificatul de deces după o lungă agonie. Am fost multe familii dislocate şi împrăştiate în toate colţurile ţării, gospodăriile naţionalizate, iar gospodarii care s-au opus colectivizării au fost ridicaţi şi aruncaţi în puşcării, unde au fost ţinuţi fără să fie judecaţi ani de zile. Exemplu este tatăl meu. Cei mai bătrâni şi bolnavi, obosiţi de muncă şi de chinurile la care au fost supuşi prin temniţile reci, şi-au dăruit sufletul lui Dumnezeu, iar oasele celor de la canalul Dunărea-Marea Neagră zdrobite de bâtele călăilor stau ca piatră de temelie la fundaţia canalului, cu singura mulţumire că sunt mângâiate de apele bătrânului fluviu, care poate să jure că nu a întâlnit asemenea orori pe pământul niciuneia din cele şapte ţări pe care le străbate. Mai toate comunele din Dobrogea au avut aceiaşi soartă. Din frumoasa mea comună Pecineaga, astăzi mai port în suflet trei locuri sfinte: Casa părintească, pe lângă care trec ca un străin, biserica şi cimitirul". în finalul acestui răspuns transcriu poemul Acolo, care mie mi se pare, în simplitatea lui cuviincioasă, teribil: "Unde duce drumul care/ E presărat cu supărare/ Cu jale mare şi durere/ Şi fără mângâiere.// Acolo ochii nu clipesc/ Şi gurile nu mai vorbesc/ Urechile nu mai aud/ E totul mut.// E mut şi surd şi împietrit/ Se-aud doar păsări ciripind/ Şi frunzele vorbesc în şoaptă/ Numai câteodată.// Acolo florile-s udate/ Cu lacrimi din dureri vărsate/ Şi pomii cresc din vorbe dulci,/ De cei rămaşi pentru cei duşi.// Acolo este totul rece/ Şi nimănui timpul nu-i trece/ Şi toţi suntem pe rând chemaţi/ De acelaşi glas.// Acolo dau durerii glas/ Toţi cei ce-n urmă au rămas/Şi lacrimile curg în şir,/ E cimitir.// Pe poartă stă scris cu litere mari:/ Aici ne vor găsi acei ce/ De noi aminte şi-or aduce/ De-o fi de bine sau de rău/ Să-şi facă doar o sfântă cruce". Stimată doamnă, adresa admirabilei reviste Memoria este aceeaşi cu a României literare unde, cred, textul dvs. amplu, cu versuri şi amintiri, ar putea fi reprodus, ca o mărturie de luat în seamă. Exemplarul trimis mie este cu referiri prea personale. Exemplarul pe care sper să-l trimiteţi şi lor, trebuie adaptat şi oferit revistei Memoria, cu scopul de a alege şi a publica din el. Vă doresc toate cele bune şi mult succes în acest demers. (Emilia Haret, Bucureşti) * Stimată doamnă profesoară Ristea Valentina, am primit de curând elegantele dvs. volume de versuri, pentru care vă mulţumesc, cât şi celelalte dovezi (diplomă, numere din publicaţia Gazeta de Băileşti, cererea pentru intrarea în Uniunea scriitorilor, recenzii la cărţi, aprecieri) pe care le-aţi considerat necesare. }in să vă precizez că nu trebuia să vă deranjaţi. Este suficient ca toate acestea să se regăsească în dosarul cu care vă adresaţi Comisiei de validare a Uniunii, dosar care se depune la Asociaţia scriitorilor de Bucureşti, în cazul în care vreţi să faceţi parte din Asociaţia de Bucureşti. Din Dosarul dvs. nu trebuie să lipsească, pe lângă referinţele critice, trei recomandări din partea criticilor care v-au citit şi vă cunosc activitatea. Faptul că mi-aţi trimis mie o diplomă, în original, mă face să cred că nu cunoaşteţi regulile de primire în Uniune. Comisia este numeroasă, şi nu cred că e necesar ca actele, înscrisurile şi volumele să le trimiteţi tuturor membrilor comisiei. Primirea se face pe bază de vot deschis. Când se constată o intervenţie masivă a autorilor pe lângă vreunul, sau mai mulţi dintre membrii comisiei, se creează din start o suspiciune nefavorabilă autorului care procedează astfel. Concentraţi-vă, aşadar, doar asupra dosarului dvs., să fie complet şi convingător. (Valentina Ristea, Bucureşti) * Poate că era necesar să-mi spuneţi la ce vârstă aţi scris cele şase poeme trimise. Ele se aseamănă cu exerciţiile preţioase şi îndelung elaborate ale unui şaizecist, urmărind un efect briliant prin căutarea de rime rare şi parcă nimic altceva. întâlnirea din vis: "Te-aştept să vii diseară, (am aranjat cu vremea/ Şi vântul e în lesă iar ploaia n-o să cadă)/ Te-mbracă-n tinereţe, să vii pe drumul ce ne-a/ întortocheat destinul cu a dorinţei nadă.// Spre poeniţa noastră o să păşim agale,/ Din puf de păpădie ţi-oi face un castel./ Să nu respiri, prinţesă. Atunci spre şoldul moale,/ în prelungirea mâinii, îţi voi trimite melcii.// Şi sânii-,n vârf cu struguri, oferă-i toamnei mele,/ Ne mestece, în tihnă, o noapte fără carii./ Să mă întrebi în şoaptă, ţi-oi povesti de cele,/ Cu frunzele ciulite ne-or auzi stejarii.// Te-ntoarce-apoi acasă, dezbracă-ţi tinereţea.../ în dimineaţa după, trei gospodine-n robă,/ La o cafea, mirate, o să te-ntrebe ce ţi-a/ Venit să cauţi, tâmpă, în vechea garderobă." O metaforă, fără legătură cu restul, urmată de un sentiment de regret autentic de pierdere în spaţiu, şi consolarea într-un nesaţ imposibil de alinat în peisaj. Uitare: "Clipa-i o barcă pirat,/ Vină a ţărmului poate-i./ Doamne, cum de-am uitat/ Vocea blajină a tatei?/ Mângâie, mâini de copil/ Cobza pierdută în stele;/ Stâmpără, vânt de april/ Foamea urechilor mele." Doar prima strofă e de un bun efect. Este o poezie care se clădeşte din bucăţele fără legătură între ele. Mai legate între ele părţile, în Cântec de drum, A înţelege totul şi Singurătate în doi, pe care o transcriu: "De vorbă cu mine îmi e cel mai greu;/ Mă aştept, uneori, ca un tigru la pândă./ De aceea te strig şi îmi pare mereu/ Că-nainte mi-o ia numai cel din oglindă." Uimitoare explicaţia din final a autorului, dar şi îndoiala parcă asupra seriozităţii demersului său poetic: "Gabriel Vălureanu /pt. că trebuia să fie un nume alăturat acestor texte care cochetează (oare?) cu poezia/, care-mi dă impresia unei farse ori a unei camuflări a timidităţii unui autor extrem de sensibil. O clipă de sinceritate, dezvăluirea vârstei, şi poate că multe ar putea avea un înţeles corect la cititor. (Gabriel Vălureanu, Braşov)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara