Adresându-Vă României literare la începutul acestui an, cu un număr relativ mare de versuri şi un curriculum vitae redactat în 2005, acoperind un răstimp de 65 de ani - o viaţă de om activ şi răzbătător, redactorul de serviciu n-a găsit sugerat printre rânduri şi scopul expres al trimiterii, doleanţele dvs., publicarea versurilor, cum se întâmplă de obicei la cei mai mulţi dintre corespondenţii noştri poeţi. Versurile fiind din păcate de o mediocritate uşor de demonstrat, iar viaţa dvs., privită din exterior, părând a nu ieşi din comun, am sperat că la mijloc este vorba de o modestie binecuvântată, căci nici pe dvs. nu vă prea încântă calitatea propriilor producţii. Abundă sintagme puerile precum "pisica ploii miaună", "cioara vremii croncăne", "Cuţitul iernii se-nfige", şi seria continuă pe tot teritoriul liric în lung şi-n lat. Cu un mare şi complex semn al îndoielii transcriu şi următorul fragment din poemul patriotic Neclintiţii, unde este subliniat rolul nostru istoric decisiv, apărându-ne fruntariile, rolul nostru la porţile Europei. "Noi am stat frumoşi ca o lacrimă/ într-un ochi înflorit/ la hotarele tuturor deszăpezirilor/ veacuri întregi am dat la o parte/ cu voinţa noastră împletită cu/ subţirele fir de noroc/ veacuri întregi de turci/ am cărat în spinare/ să doarmă Europa nepăsătoare/ în cald leagănul ei nebalansat/ să spună pădurile/ câţi bărbaţi au pierdut în picioare/ să spună miresele/ câţi copaci nu s-au mai întors/ la pâinea lor/ şi acum mai bubuie mai clocoteşte/ veşnicul bucium ne-mpreună-n durere/ caii vezi bine caii nechează superb/ zbaterea lor de copite/ c-un zbor curcubeic/ toate apele noastre s-au legat la cap/ cu năframe de grijă/ şi-au ras de pe spinarea duşmanilor/ tot jegul istoriei/ nici Baiazid nu are pe inimă praf/ nici nervii n-au prins mucegai în seraiuri/ din totdeauna ne-am iubit cu dezinvoltură/ hotarele/ şi nu ne-am clintit la vânturi măreţe/ cum nu se clinteşte Constantin Brâncoveanu/ din sandalele sale de mire politic." Vă place mult Emil Brumaru şi, citindu-l, memoria vi-l conservă într-o pastişă fără graţie intitulată O mini-frunză de mărar. în ideea că dacă lui îi ies cu atâta uşurinţă poemele, de ce n-aţi încerca şi dvs? "Iubita mea cu minijupă,/ ne-am întâlnit într-un amurg,/ sorbeam din a visării cupă/ şi ne simţeam ca într-un burg./ în jurul nostru cavalerii/ spre minijupa ta priveau/ şi-a geloziei, reci fiorii/ tot sufletul mi-l săgetau./ (dezacordul şi punctuaţia vă aparţin!, n.n.). Desigur ne-am văzut şi după/ prinşi de-ale dragostei văpăi/ dar ai venit cu-o minijupă/ mai mini decăt cea dintâi./ Privirile mai mult acuma/ ca un magnet le atrăgeai,/ simţeam că-mi cade-n suflet brumă,/ deşi eram în luna mai./ Şi-ai vrut să mergem mână-n mână,/ să fiim (?!) ca Eva şi Adam,/ iar eu cu gura mea păgână/ ţi-am spus atunci tot ce gândeam;/ - O! de-ai fi Eva, drept rochiţă,/ şi-ai sta în rai un ceas măcar,/ tu n-ai purta frunza de viţă,/ ci-o mini-frunză de mărar". Am citat, cred suficient pentru ca să se edifice cititorul răbduriu asupra posibilităţilor poetului. Dar aş mai sublinia încă un lucru care să vă dea şi dvs. de gândit. Textul intitulat Rondelul Anului Nou are nu mai puţin de 25 de versuri şi nimic din versificaţia strictă a rondelului nu se regăseşte de-a lungul lui. E de răsfoit, cu siguranţă, un dicţionar, din care regulile şi deliciile rondelului să devină limpezi şi pentru dvs. Ecouri din Urmaşilor mei Văcăreşti, din A venit un lup din crâng dar şi din alte surse, arată că de cele mai multe ori sunteţi un poet după ureche, şi nimeni nu vă poate deranja cu vreo observaţie, dacă pe dvs. nu vă supără situaţia. Dar cu aceste date la bord, ne-au uimit precizările din finalul bio-bibliografiei dvs.: "Sunt scriitor, am publicat un număr de şapte cărţi şi în prezent mai lansez încă un volum. Am fost şef de subredacţie la ziarele judeţene Flacăra Iaşului, Opinia Moldovei etc. (?). Am colaborat ca reporter cu Studioul de Radio Iaşi, presa vorbită cât şi cu alte cotidiene naţionale: Jurnalul Naţional, Evenimentul zilei, Adevărul, Formula As, ş.(a.)m.d. Am mai publicat creaţii literare în oraşul Nazareth Illt din statul Israel. Şi încet, încet ajungem la pricina îngrijorărilor majore în ceea ce vă priveşte şi în ceea ce ne priveşte în relaţiile noastre intercolegiale, să le zicem aşa. Citez: "Menţionez că am stabilite relaţii atât cu factorii de conducere în ţară şi în judeţul Iaşi şi în ceea ce întreprind mă axez în mod deosebit în stabilirea relaţiilor prin discuţii cu fiecare individ în parte, cât şi prin lărgirea sferei de cunoştiinţe (cu doi de i!?, n.m.) având ca scop final realizarea a ceea ce îmi propun. Menţionez că sunt încăpăţânat şi nu disper niciodată, deasemeni nu mă eschivez de la muncă, nu am încălcat legile ţării şi nu am suferit condamnări". După aceste uimitoare precizări, pe care le semnaţi Papusoiu Dumitru, (fără diacritice, cum altfel?), rămân cu senzaţia că ceva important îmi scapă, că, mai ales, mi se pune în vedere ceva, că autorul nostru nu e de mirare că nu ne cere să-i publicăm câteva poeme, ci domnia sa are în vedere ceva mai important pentru sine, ceva ce ne va dezvălui curând, stabilind, cum a afirmat mai sus, relaţii strong cu factorii de conducere, prin discuţii cu fiecare individ în parte, cât şi prin lărgirea sferei de cunoştiinţe (cu doi de i!) având ca scop final realizarea a ceea ce îşi propune. Dar, oare, care să fie acest scop final? Ce-şi doreşte şi nu are încă, în lumea asta "plină de urmări", vorba unui poet şaizecist în vogă ("în lumea plină de urmări/ Eu sunt un om pe nişte scări"). Are activitate diversă şi îndelungată, are publicate şapte cărţi şi în prezent mai lansează încă un volum. Ne trece fulgerător prin minte că îşi doreşte să fie primit în Uniune şi ne pune la curent cu viaţa şi activitatea sa. O apariţie cu versuri în România literară poate că îi lipseşte, sau nu i-ar strica deloc la dosar, când va veni momentul. Accentul ca de punere în vedere şi aerul nici pe departe paşnic, şi nevinovat, m-au mâhnit foarte. între ceea ce crede despre sine că este şi ceea ce este în realitate, este însă o prăpastie, o diferenţă. Stupoarea pe care o simt citindu-i poemele şi autocaracterizarea, mă face să transcriu aici, ca probă nu neapărat de final, dar teribilă prin ceea ce ea demonstrează, acel fals Rondel, Rondel de Anul Nou, despre care am vorbit mai la deal: "Poarta vremii din răscruce/ Se deschide pentru-o clipă/ Anul vechi treptat se duce/ Anul Nou se înfiripă./ Câte treburi nu-l aşteaptă?/ Dar, disciplinat din fire/ Către Condică se-ndreaptă/ Şi semnează de sosire./ Apoi, oficial, protocolar,/ Ne vesteşte că a dat/ Proaspătului calendar, viza: bun de difuzat!/ Peste tot el toastează/ Gustă vinuri/ şi sarmale/ Spune snoave şi dansează./ Face versuri, madrigale./ Curajos la periniţa/ Găsindu-se cel mai tare,/ îşi alege o guriţă,/ pentru prima sărutare./ Către zori se linişteşte,/ Matur, calm şi majestos/ Noul an se hotărăşte,/ Să-şi ia rolu-n serios". Probabil că voi plăti scump îndrăzneala de a-i spune că îi lipseşte talentul poetic. Oricât ar fi de încăpăţânat, talentul nu se capătă prin relaţiile extraliterare pe care şi le poate face un autor cu factorii de decizie şi, prin lărgirea sferei de "cunoştiinţe", cu doi de i.