Analiză de caz? Confraţii de la COTIDIANUL (secţia culturală) se pare că au făcut o fixaţie şi anume: starea Uniunii Scrii­torilor. Din timp în timp îi dedică o aşa-zisă, de că­tre ei, analiză de caz. Şi o fac, precum în Suplimentul Me­dia & cultură din 9 februarie,cu mult tam-tam, cu titluri ţi­pătoare şi imperative ("Au nevoie sau nu scriitorii de o uniune de creaţie?"), întinse pe două pagini de gazetă. Şi pen­tru a fi încă mai sugestivi ornează paginile cu imaginea unui manuscris şi a unui stilou înconjurate de un lanţ. Ideea inculcată cititorului e desigur aceea că Uniunea pu­ne oprelişti scrisului, îl înlănţuie. Şi atunci la ce ar fi bună? Dar nu este bine să se discute, nu este normal? Sigur că este bine, că este normal să se discute, sigur că nu toată lumea are aceeaşi părere despre rostul Uniunii Scriitorilor, cum s-a văzut şi la ultima Conferinţă pe ţară, unde participanţii au avut de ales între mai multe programe prezentate. Atunci de ce să nu se discute ? Să se discute oricât de aprins, vom răspunde, dar nu pornind, cum fac confraţii de la Cotidianul, de la probleme inventate şi de la premisa falsă că "breasla literară românească este încă împărţită în privinţa legitimităţii USR". încă împărţită? Există cu adevărat două curente în Uniune, două fronturi de luptă, o dispută reală între cei care ţin cu dinţii de Uniune şi cei care o vor lichidată? Nici vorbă de aşa ceva. Partizanii desfiinţării sunt câţiva tineri scriitori teribilişti, căutaţi cu lumânarea de Cotidianul pentru declaraţiile lor stârnitoare de oarecare vâlvă. Când a iniţiat mai demult tot un fel de analiză de caz, cu acelaşi obiect, Cotidianul a apelat la tânărul prozator de la Iaşi Florin Lăzărescu, el preconizând dărâmarea din temelie a Uniunii şi nu doar atât: pe locul rămas gol să se toarne sare, spre a nu mai răsări nimic asemănător cu ce a fost. Mai bine deşertul. Acum i-a venit rândul să se pronunţe altui scriitor tânăr, Adrian Schiop. La fel de radical el crede că U.S. trebuie "să dispară, nu să se reformeze". Un congener al acestora. Caius Dobrescu, este repetitiv şi sinistru când reproşează USR că prestează "servicii funerare". Mai şi mor, totuşi, scriitorii şi trebuie îngropaţi.Alt analist de caz, Radu Pavel Gheo, este nemulţumit de "sistemul de administrare financiară al USR" care i se pare "încâlcit şi ceţos". Întrebarea este pe ce se bazează când susţine acest lucru? A cercetat acte contabile? Cronicarul se îndoieşte că ar fi făcut-o. Neinformat este analistul şi când afirmă că revista "Noua literatură" nu mai este finanţată şi că nu se ocupă nimeni de difuzarea ei. Să afle d-l Gheo că revista este în continuare finanţată şi că se difuzează normal prin Rodipet. Oricum, P.R.Gheo e ceva mai concesiv decât ceilalţi analişti de caz. Admite că "USR trece la momentul actual printr-o perioadă de tranziţie". A trece prin... tranziţie, iată o concluzie-diagnostic pe cât de riguroasă pe atât de fericit formulată. Minte fără corp Neaşteptată şi competentă pasiunea lui Ion Manolescu pentru filozofia şi psihologia cognitivă din ultimele decenii. Articolul său din Idei în dialog (numărul din februarie 2007), intitulat "Condiţia post-umană. De la filosofie la tehnologie" ne dezvăluie un intelectual umanist atras de tehnologia neurologică şi cibernetică. Autorul Derapajului este un temeinic cunoscător al ştiinţelor privitoare la relaţia dintre inteligenţa naturală şi cea artificială. Într-o epocă în care implanturile neuronale sau protezele medicale menite a corecta boli considerate pînă de curînd incurabile au devenit realităţi familiare, problema inteligenţei artificiale se pune din ce în ce mai acut. Potrivit autorului, noua condiţie a omului în epoca ciberneticii şi a tehnologiei ultrasofisticate, o epocă în care creierul uman începe să-şi găsească un concurent redutabil în calculatorul modern, este definită prin trei momente evolutive: "Mai întîi, ea s-ar defini prin inversarea raportului genetic şi tehnologic om/maşină, aşa cum se întîmplă în romanele lui Rudy Rugker, unde, după varianta deconstructivă iniţială fiinţă umană? maşină, asistăm la un proces local reverse-engineering: maşină? fiinţă umană. Apoi, ea ar putea fi caracterizată de simbioza om-computer (anticipată teoretic de un Moravec sau Kurzweil), care ar permite Ťesenţeiť individuale, identificată sub forma minţii, o mai bună garanţie de conservare. În cele din urmă, etapa post-post-umană ar fi marcată de o progresie infinită a ingineriei inverse: scenariul în care, după operaţiuni de autoconstrucţie şi autodeconstrucţie, de deconstrucţie şi de reconstrucţie a acestuia, maşinile inteligente dau naştere unor maşini mai inteligente decît ele, care dau naştere altor maşini mai inteligente decît ele ş.a.m.d." Hotărît lucru, Ion Manolescu este un intelectual plin de surprize. Dispariţia manuscriselor lui Slavici Este vorba de manuscrisele pe care i le-a confiscat lui Slavici poliţia bucureşteană, în 1916, cu ocazia unei percheziţii la domiciliu urmată de arestare. Scriitorul era învinuit de propagandă făcută în favoarea Puterilor Centrale. O cercetare publicată în revista HISTORIA (nr.62, febr.2006), întreprinsă de Florin N. Şinca la Arhivele Naţionale, scoate la lumină aspecte mai puţin cunoscute ale acestui episod din viaţa lui Slavici,frustrant pentru el şi pentru literatura română. Aceasta a fost atunci văduvită de texte ale marelui scriitor care însumau mai mult de o mie de pagini.Citim în Historia: "Acelaşi comisar ridică toate manuscrisele aflate pe masa de lucru, totalizând peste 1000 de pagini, între care romanul ŤMusculiţať (200 pag.), ŤEducaţiunea intelectuală şi profesionalăť (200 pag.), peste 400 de pagini din ŤGramatica limbii române, partea a II-a, Sintaxať şi multe fragmente filosofice." După război, scriitorul cere să i se înapoieze "manuscriptele" care "nu conţineau nimic ce ar fi putut să fie luat drept dovadă de vinovăţie"..., dar nu obţine nimic.Hârtiile, i se spune,fuseseră "evacuate din teritoriul ocupat de germani", luând,se bănuieşte,drumul Rusiei. Până la sfârşitul vieţii, bătrânul Slavici înaintează petiţii, memorii pentru a-şi recupera manuscrisele, fără a reuşi. Eleonora Slavici continuă "lupta cu autorităţile" şi mai târziu fac acelaşi lucru ceilalţi moştenitori, tot fără rezultat. Ultima rezoluţie pusă pe cererile lor,în noiembrie 1942, consemnează dezarmanta concluzie: "este imposibil de a se da de urma dispărutelor manuscrise". O nefericită întâmplare istorico-literară. Mai semnalăm din numărul acesta al Historiei rubrica inaugurată de Marius Sala, în care cunoscutul lingvist îşi propune să prezinte pe înţelesul publicului larg istoria cuvintelor româneşti. Un scrib jalnic din Banat Un veleitar grafoman, Nicolae Danciu Petniceanu, scoate la Mehadia pe banii lui o publicaţie numită EMINESCU Luceafărul românilor de pretutindeni. Revistă de cultură. O bună parte din sumar conţine texte semnate de fondorul-redactor şef, cu nume propriu sau cu pseudonime, alta - articole laudative despre el, plus producţii păşuniste rimate ale unor amatori locali rămaşi la "Cântarea României" - faza de masă. Tendinţa ideologică a "revistei de cultură" e delirant naţional-comunistă, antioccidentală şi antisemită. în nr. 8(29-30) care ne-a parvenit, e blamată cu indignare "masonica şi netrebnica U.E.", dar şi SUA cea "nazistă", iar conducătorii ţării noastre din ultimii 16 ani sînt consideraţi trădători de neam, de vreme ce au integrat România în structuri internaţionale care nu vor decît să ne umilească, în loc să facă din noi "cum afirma profetic însuşi Sfîntul Eminescu" - Candela Lumii. Alte titluri din cuprins, pe lîngă Trezeşte-te popor român! - Doi martiri pentru eternitate Slobodan Miloşevici şi Saddam Hussein (în textul exaltat li se alătură alt martir "al sionismului intern şi internaţional": Ceauşescu) şi Corneliu Zelea Codreanu - un mare român căruia i se contestă naţionalitatea. Iar în opţiunea petniceană pentru Mari Români, figurează şi Petru Groza, Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu, Corneliu Vadim Tudor, Miron Cozma şi Adrian Păunescu (nu pricepem de ce lipseşte Gigi Becali). Desigur, e democraţie, oricine are dreptul să scoată pe banii lui o revistă în care să scrie ce şi cît îl duce mintea, să-şi publice prietenii şi să fie adulat de aceştia. Nu are însă voie să încalce prevederi constituţionale. Anul trecut, cînd a văzut prima oară tipăritura de la Mehadia, Cronicarul şi-a exprimat în această pagină părerea defavorabilă despre ea. Acum, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui U.S.R., Nicolae Danciu Petniceanu îl numeşte pe Cronicar "un troglodit, uşier sau om de serviciu", "lipsit de onestitate", "poate şi fără carte", care, în loc să-l gratuleze la împlinirea a 70 de ani şi 22 de volume, face gestul "imoral şi inuman" de a-l lua peste picior. Lucru deloc întîmplător, de vreme ce nici comisia de validare de la Uniune n-a fost impresionată de "ceea ce am prestat eu în Banatul cultural" şi i-a respins dosarul. E desigur un complot al "celor care nu mai fac cultură pentru români", ci al căror "ornic se potriveşte şi funcţionează după ornicul de la Budapesta, Viena şi Tel-Aviv". Poate n-am fi dat atenţie aberaţiilor "scribului din Banat", dacă revista lui n-ar fi fost pusă sub egida Societăţii literar-artistice "Sorin Titel". Ştim sigur că mult regretatului nostru coleg i-ar fi displăcut profund ca numele să-i fie asociat ideilor toxice, cultului de sine şi mediocrităţii literare ale lui Nicolae Danciu Petniceanu.