Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea

A trecut ceva vreme de când cu surprindere şi cu speranţă comentam un manuscris al Monicăi Patrichi. Un manuscris voluminos şi care se vedea în adâncime fertil, în numărul mare de piese uneori dispersate în variante mai mult sau mai puţin reuşite, după gustul meu, care preferă textul epurat de impulsul didactic ca şi de cel impetuos metaforic. Şi care se vedea, în adâncime, repet, ca în măreţia sălbatică a unei latifundii grădina de mică dimensiune, dar bine lucrată, a unei teme importante, în viziunea unei femei tinere. Iar această temă era tema nunţii, din Cântarea Cântârilor am înţeles, aproape cu neputinţă de adus la zi şi făcută să funcţioneze firesc, şi să devină exemplară pentru doi tineri din vremea noastră. Totuşi, Monica Patriche risca în acest demers temerar, să fi lucrat totul, şi dintotdeauna, doar pentru sine şi perechea ei, fără ecou amplu adică, în mintea celor care mai citesc astăzi aşa ceva, fără să pună tot sufletul, fără să filtreze negrăbit lumina şi bucuria care li se dăruie. Dar dacă şi numai un singur cititor se simte bine citind, fie un manuscris, fie o carte despre iubire, altfel decât se obişnuieşte şi se poartă frenetic în ziua de azi, autoarea are temei să se bucure de lucrul ei bine făcut. înţeleg că acel manuscris, redus, la doar 90 de texte, figurează acum printre manuscrisele Concursului pentru debut primite de Editura Cartea Românească. Dacă Monica Patriche va câştiga acest Concurs, e greu de spus, e greu de prevăzut. Visul de a ţine în braţe o carte a ta, prima ta carte, suferă uneori amânări care mâhnesc şi derutează, mai ales că piaţa e plină de experimente care şi ele mâhnesc şi derutează, deturnând lumea de la un gust bun şi de la bucuria adevărată. Şi iată că de curînd Monica Patriche mi-a lăsat la redacţie un grupaj de poeme pe o temă privind maternitatea, gândurile de mamă pentru copilul ei. Chiar aşa se intitulează, Gânduri de mamă pentru copilul ei. Cât de puţine aş fi selectat pentru spaţiul acestei rubrici, poemele n-ar fi avut şansa să-şi demonstreze deplin frumuseţea, transcrise sub forma lor desfăşurată pe verticală. Ca să încapă cât mai multe, am recurs la transcrierea lor segmentată cu bare. Ne putem bucura, nu-i aşa, trecând peste această modalitate care ne umbreşte puţin comoditatea receptării şi să-i citim poetei sufletul, altfel/ acelaşi în desfăşurare. Taină: "Eu ţi-am vorbit întotdeauna,/ Iar tu, ce mi-ai spus prima oară?// E o taină atât de mare/ Dar tu ai spus-o/ în auzul tuturor./ Mi-ai spus Mamă"... îngerul: "Dacă ai să mă întrebi/ Unde stă îngerul tău acum,/ Când eu îţi spun poveşti,/ O să-ţi spun că stă pe umărul tău drept,/ Şi ascultă şi el.// Dormi liniştit/ Să nu striveşti îngerul"... Zâmbet: "Inima de mamă e o oglindă/ în care se oglindeşte zâmbetul tău.// Nici o înserare,/ Numai lumină de zâmbet"... Icoană: "Maică,/ Tu îţi priveşti fiul/ Iar el/ Priveşte mereu/ Spre altcineva." Prima zăpadă: "Prima zăpadă pentru tine,/ Când încă nu învăţasei să mergi;/ Dar mergeai printr-o altă zăpadă,/ A gândului". Gânduri de înger: "Oasele mici ale trupului tău/ Au fost gânduri luminoase/ De îngeri.// Numai gândurile îngerilor/ rămân.// Cândva, îmi voi odihni ca acum/ Calcarul frunţii mele/ De fruntea ta// Şi lacrimile mele de mamă/ te vor spăla." Poveste: "Devii dintr-odată uriaş/ în braţele mele/ în ţara aceasta/ Care se numeşte mamă/ Copiii sunt traşi în sănii uriaşe/ Pe câmpuri albe.// Luna e urma sărutului meu/ Pe urma unei sănii/ Care te-a urcat la cer"... Frumuseţea unei perle: "Nu-ţi pot vedea lacrima/ Fără să însetez de frumuseţe./ Numai celor ce ştiu/ Să intre în ea/ Li se încredinţează.// Ca să văd lacrima ta,/ Ca să-mi fie dată,/ Această slavă a chipului,/ Desăvârşirea feţei tale,/ în care eşti tu întreg,// Ca să te pot vedea aşa cum eşti,/ Iubindu-te,/ Stau cu răbdare la poarta inimii tale/ Şi aştept/ Să se deschidă.// Voi găsi perla/ Fiinţei tale/ Care din când în când/ Plânge"... Sculptori: "Nu există sculptori/ Pentru a face/ Statuia unui copil care plânge.// Cum să faci trup de piatră/ Unei lacrimi?// Icoana ta,/ Cât mai puţin trup/ cu putinţă,// Cât mai multă iubire." Blândeţea mamei: "Cum să nu fiu blândă/ Cu cineva care îmi este mai aproape/ Decât mine însămi?/ Cum să îndrept o greşeală/ decât şoptind,/ când ştim/ că tu stai cu inima/ atentă la şoaptele mele// Un cuvânt lipsit de blândeţe/ Te duce dincolo/ De tărâmul dragostei,/ Te duce acolo unde/ Mama nu te poate ajunge.// Cine să te urmeze acolo,/ Pe tărâmul unde nici o mamă/ Nu te aşteaptă?" Alfa şi omega: "Mama ştie/ Alfabetul îngerilor,/ L-a învăţat pe îndelete.// Primul înger e literă de aur,/ O parte din numele luminos/ Al Lui.// Următorul înger - literă luminoasă,/ Numele Lui în suflet.// Litera O - litera femeii însărcinate// Cu un alfabet al veşniciei/ Citim naşterea". Cine mi te-a pus în braţe?: "Copile, mă întrebi/ Unde ai fost tu când nu erai,/ Cine te-a legănat în braţe înainte/ De a sta în braţele mele?/ Cine îţi turna pe gene/ Stropi de somn/ Şi ce mamă ferecai între pleoape/ Când închideai ochii./ Copile, cine mi te-a pus în braţe?// înainte de a te naşte/ Tu ai fost în gândul lui Dumnezeu". Luna: "Cât de mult te-am aşteptat,/ Luna coborâse până la fruntea mea,/ Până la umeri,/ Până la brâu./ A mers lipită de mine un timp/ Şi eu i-am spus ce dor/ îmi e de tine.// Te-am zărit o clipă printre îngeri/ Şi te-am iubit.// îmi puneai stele în palme/ Ca pe nuci.// Luna era în descreştere./ A devenit din ce în ce/ mai mică/ până când s-a mutat sus pe cer.// Acum o privim/ Amândoi". Autoarea va constata, în câteva locuri din discursul ei sentimental, absenţa unor cuvinte, a unor fragmente chiar, pentru că fără ele mie mi se pare că poemul este mai împlinit. Pe riscul ei, sau spre gloria ei, autoarea se poate lăsa cu încredere în sugestia mea, ori îşi poate aşeza la locul lor cuvintele, fragmentele. Aş încheia micul meu discurs cu aprecieri în direcţia frumuseţii desăvârşite a unei flori pe numele ei Mimosa sensitiva, care este în stare, ca poem al lui Dumnezeu pe pământ, să inspire uimire amestecată cu teamă. Şi pentru teamă, şi pentru uimire, sufletul meu îi mulţumeşte şi Lui, şi ei. în legătură cu eseurile aceleiaşi, Pentru o cultură filocolică şi în grădina Ghetsimani, sunt amândouă importante pentru cititorii cu o cât de mică cultură/ pregătire într-o direcţie prea puţin, din păcate, încercată de cititori. Poate că ei se vor înmulţi în curând şi graţie poeziilor publicate în reviste. M-am bucurat când Luceafărul v-a publicat o pagină întreagă, o selecţie din Cartea nunţii despre care am vorbit la început. încet, încet, pas cu pas, poem cu poem, vă apropiaţi şi ne apropiem de un nume care se umple de conţinut prin sufletul pe care-l numeşte. Din partea mea, numai bine în direcţia bunei speranţe. (Monica Patriche, Bucureşti)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara