Premoniţie Ultimul număr pe 2006 al revistei bistriţene MIŞCAREA LITERAR| (director: Olimpiu Nuşfelean, redactor-şef: Ioan Pintea) îi consacră în deschidere o substanţială secţiune lui Gheorghe Crăciun.Tulburător este faptul că numărul respectiv a fost alcătuit cu puţin timp înainte de moartea scriitorului, un eveniment care avea să producă atâta emoţie în lumea noastră culturală. în vara lui 2006, Gheorghe Crăciun vizitase Bistriţa, se întâlnise cu cititorii la Ga­leriile de Artă ale oraşului, îi acordase lui Virgil Raţiu un interviu publicat de acesta în numărul amintit din Miş­ca­rea literară. Virgil Raţiu notează şi aceste vorbe nefast-premonitorii rostite de Gheorghe Crăciun la Bistriţa: "scriu pentru că vine moartea, o presimt, şi-n unele stări o doresc". Un fragment dintr-un roman (Femei albastre) , despre care nu ştim în ce stadiu a fost lăsat de autor, şi un "foto-album" cu imagini de la vizita lui Gheorghe Crăciun la Bistriţa completează grupajul din Mişcarea literară, dedicat scriitorului care va pleca dintre cei vii peste puţină vreme, aşa cum presimţise. Noua autoficţiune Deja ajunsă la numărul al treilea, revista Noua literatur| (ianuarie 2007) propune un interesant dosar consacrat autoficţiunii. Tema nu e, s-o recunoaştem, chiar imprevizibilă. Se vorbeşte uneori pe la colţuri - de cafenea sau de hebdomadar - despre din ce în ce mai multe cărţi de gen. Se afirmă, alteori, moartea romanelor clasice în favoarea acestor hibrizi cu ADN pe jumătate textual. Din fericire, răspunsurile din Noua literatură se dovedesc şi diverse, şi spontane, aşa încât atât de enervantul termen similiteoretic ne devine din ce în ce mai simpatic. Se joacă, aşadar, şi o fac în majoritate bine: Alexandru Matei, Doris Mironescu, Marius Chivu, Bianca Burţa Cernat, Bogdan Stănescu, Răzvan Mihai Năstase, Igor Mocanu, Cezar Paul Bădescu, Dragoş Bucurenci, Lucian Dan Teodorovici, Vasile Ernu, Ovidiu Verdeş, Simona Popescu, Costi Rogozanu. Cum arată, în mic, o asemenea autoficţiune, cum o putem identifica din o mie şi una de alte poveşti, aflăm cu câteva pagini înainte, din interviul acordat lui Igor Mocanu de Ion Manolescu: "ş-Cum ar arăta o zi de scris la Derapaj ?ţ În felul următor: un individ nebărbierit, în pantaloni de trening şi cu o bluză cu mâneci lungi răsturnat pe tastatura computerului, butonând între 6 şi 10 ore, trezit din când în când din transă de intervenţiile prietenei sale, când cu o îmbiere la o cafea, când cu o invitaţie la film, când cu o sugestie de canastă. E greu să le ţii pe toate în echilibru. Am spus-o şi o repet: literatura merită multe, dar nu va merita niciodată să-ţi distrugi viaţa pentru a avea o statuie în eventuala posteritate." Autoficţiunea merită, probabil, la fel de multe. Dar are sens să-ţi pui întregul scris sub o continuă suspiciune a vieţii trăite? Sau - Doamne fereşte! - viceversa? Scriitorul de mîine Adev|rul literar Şi artistic din 14 martie 2007 găzduieşte interviul pe care Marius Vasileanu l-a luat criticului, istoricului şi teoreticianului literar Sorin Alexandrescu. Cum tema numărului este legată de centenarul Mircea Eliade - despre care scriu, de altfel, în acelaşi număr Dragoş Mârşanu şi Leo Stan -, firul interviului gravitează în jurul acestei teme. Dincolo de proiectele editoriale privind editarea operei complete a lui Eliade în limba română, ceea ce a atras atenţia Cronicarului ese luciditatea sobră şi echilibrată cu care Sorin Alexandescu, analizînd rudenia care îl leagă de celebrul istoric al religiilor - nepot de soră al lui -, comentează acest amănunt biogafic: "Am fost foarte legat de Mircea şi am fost foarte mîndru de legătura de familie cu el, dar am încercat totdeauna să nu fac din aceasta un argument pentru sublinierea vreunor Ťmeriteť deosebite ale mele. Nu cred că a fi rudă de sînge cu cineva este un merit: merit are, sau nu are, numai ceea ce realizezi tu însuţi. Pe de altă parte, această rudenie nu poate fi nici ceva Ťinfamantť, cum mi s-a inculcat în tinereţe sub comunişti cînd trebuia să ascund faptul că Ťam rude în străinătateť pentru a nu fi exmatriculat din Universitate!" Şi pentru că sîntem sub auspiciile centenarului Eliade, Marius Vasileanu reproduce un articol ("Scriitorul de mîine") pe care Eliade l-a publicat în Viaţa literară din aprilie-mai 1937, din care redăm un scurt citat: "Dacă scriitorul vrea într-adevăr să exprime epoca sa şi să mulţmească pe acei puţini, dar serioşi cititori pe care îi mai are - va trebui să scrie sub semnul timpului, sub semnul metafizic. Ceea ce nu era posibil acum 10 ani va fi cerut cu insistenţă peste 10 ani: o literatură scrisă de maeştri de la care publicul să înveţe, iar nu o literatură scrisă pentru gustul maselor. Masele au la dispoziţia lor o imensă cantitate de proză şi poezie adunată în ultima sută de ai. Şi mai au la îndemînă excelente instrumente de contemplaţie (cinematograful, părăzile etc.) Aceasta mi se pare a fi misiunea scriitorului de mîine: restaurarea demnităţii artei literare."