Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Ora fântânilor este titlul unei cărţi de poezie cu care Ion Vinea îşi încheia în 1964 drumul vieţii. Sub acelaşi titlu, un frumos poem fără vreo dedicaţie către poet, ceea ce mă face să bănuiesc, şi dacă greşesc să cer iertare, dumneavoastră din necunoaştere vi-l însuşiţi. Trecând însă peste aceasta, am prilejul să vă recunosc talentul, împreună cu cei din Nord, care v-au descoperit şi publicat. Iată poemul: "O chemare albastră/ loveşte diapazonul luminii./ E ora trezirii fântânilor.// îngerul ce-mi veghea visele tăinuite de noapte/ îşi frânge aripile în lumină şi atârnă,/ biet înger de hârtie,/ ostenit.// Cuvintele curg ca ploaia/ în deşert hrănind ziua/ sătulă de tăceri prăfuite. Prea-ndelungata secetă/ le ucide/ şi plânsul lor picură/ veşted peste sufletul meu/ neîmblânzit". O mişcare elegantă, plăcută, se poate urmări în Iona, o demonstraţie convingătoare precum că vă sunt familiare motivele biblice, rezonanţa lor se regăseşte într-un text modern actual lapidar. Finalul îmi aminteşte instantaneu de Sorescu şi de soluţia lui, Iona din tragedia pură a lui Sorescu oprindu-se din evadarea din chit când înţelege că se poate salva cu adevărat doar urmând drumul în sus, către Dumnezeu, prin sine poate către Dumnezeu. Poetul tânăr modern este însă sceptic asupra victoriei definitive a celui ce pescuieşte. Iată cum încheiaţi lapidarul dumneavoastră poem: "în zori, ochiul balenei/ răpuse luceşte de sus/ şi se închide/ în cercul de foc/ al cuvântului spus!. Editura Fundaţiei "Marin Sorescu" tipărea în anul 2000, între apariţiile soresciene postume, (Puntea, 1997, Biblioteca de poezie românească, 1997, Efectul de piramidă, 1998, La Lilieci - VI, 1998, Japiţa şi Jurnal în 1999) un volumaş extraordinar de numai 70 de pagini, ilustrat cu desenele autorului, şi îngrijit cu atenţie şi iubire de soţia acestuia, Virginia. Este un volum cu multe şi substanţiale referinţe critice semnate de lume bună din străinătate şi de la noi, despre spectacolul Iona jucat în toată lumea. E de citit de către tinerii noştri poeţi acest volum modest la vedere dar de o infinită bogăţie de idei şi de poezie. Şi e de citit aici contribuţia excepţională a lui Nicolae Manolescu. Şi iată cum, de la un poem primit la Post-Restant, se poate evada cu folos infinit, iradiant spre poezie. Riscam să mă opresc aici şi să nu mai citesc Orele fără memorie. Dar curiozitatea şi încrederea au biruit şi, iată, transcriu pentru cititorul rubricii: "Şi lumina îmbătrânea./ Amurgul pătat de lacrima ei/ îşi ascunde faţa umbrită./ Rădăcinile zilei şerpuiesc/ în adâncul lăuntrului/ ce-nchide şi miresmele/ orelor fără de memorie.// Iarba înghite paşi furişaţi/ de felină venită să sfâşie/ tihna primului ceas/ din jumătatea altui început./ Rafale de ploaie îmi biciuie/ ochii spălând/ durerea neprimenirii.// Cu vuiet, păduri tinere/ alunecă-n mare./ De ce rămân doar eu/ copac solitar/ pe creasta din zare,/ numai cel asemenea mie/ înţelege". în Metamorfoze am aflat ce gândeşte poeta pentru idealul său, pentru ca îndepărtatele gheţuri să se topească intrând într-o rezonanţă devastatoare cu poezia, cu frumuseţea cuvintelor. Singurătatea noastră, a fiecăruia, poate fi asemenea unei cuşti de ceară care se poate topi, din interior, de căldura sufletului celui închis în fragilitate. Dar şi din exterior, primind asaltul cuvintelor chemate de însuşi încarceratul: "Cuvintele ajung la noi ca un/ strigăt cicatrizat al depărtărilor". Metafora din finalul poemului Cu suflet cârcotaş e deficitară la capitolul eleganţă şi nobleţe, dar indică puterea de interpretare şi motivaţie prin gest a poetei. Şi poemul Mister dispune de o energie uimitoare, în ultimele sale patru versuri: "Sunt floarea de cireş/ din stampa japoneză/ ce-şi mută arderea/ în inima misterului". Aş sublinia cu plus Oarbe oglinzi şi Marele cerb, La răscruce şi Fântânarul, şi aş transcrie în final Şi Marea: "Locuiam în mine/ între ziduri de speranţă şi îndoială./ Mă spălau ploi mănoase/ şi lacrima gândului/ greu./ Pietrele lunii loveau, în albele nopţi,/ zidul de ceaţă./ Păsări, o vreme,/ pe umerii mei/ găsitu-şi-au casă./ Cântecul şi urma/ de gheară,/ semne lăsate în/ trecerea lor.// Cu grijă înceată lustruiesc/ petec de sunet ecou./ Apele tulburate răscolesc/ tihna nisipului viu/ ce în clepsidră susură/ sub arc de tânăr curcubeu.// Unde sunt seminţele/ascunse/ în capcana de vise/ să nască păduri/ sub noi îmbrăţişări?// Şi marea, marea aceea/ îşi curge peste mine/ meduze verzi/ ca-n vechile ninsori." Câte ceva despre autoarea acestor versuri pe care le-a trimis cu încredere în sine, dar şi cu sfială, la România literară. Bogdana Filip a debutat în Nord literar precum şi în presa locală băimăreană. A tipărit şi două volume de versuri. Nu s-a hazardat să trimită dincolo de limitele zonei în care s-a format, deşi calitatea celor scrise de ea ar fi îndreptăţit-o s-o facă. Mărturiseşte că s-a decis într-un târziu, şi că speră la un răspuns. îşi cunoaşte limitele, ştie că nu se încadrează în tiparele poeziei post-moderne. Scrie aşa cum simte, făcând abstracţie de mode poetice. "Aş fi onorată - adaugă Bogdana Filip - să mă regăsesc printre cei cărora le răspundeţi la Post-restant, chiar dacă nu m-am prezentat decât sumar. în schimb, las versurile să mă prezinte. Sunt 14 poezii dintr-un nou volum, aflat sub tipar, şi 6 poezii dactilografiate, scrise în vara aceasta". Ce aş putea să-ţi spun în încheiere? Că poeziile scrise în vara anului 2006 au un plus de frumuseţe şi concentrare, de lapidaritate faţă de celelalte. Sunt convinsă că viaţa creaţiei se strânge consistent în apărarea şi în gloria numelui. (Bogdana Filip, Baia Mare) * Corespondentul nostru Horia Băescu, am dedus că doreşte să figureze, cu versurile pe care ni le trimite, la rubrica intitulată "Poemul şi scrisoarea", şi care, cred că s-a observat în ani, apare foarte, foarte rar. Condiţiile de publicare acolo sunt două şi sunt foarte clare. în primul rând versurile să fie bune, să promită astfel continuitate de valoare, şi în al doilea rând să fie însoţite de o scrisoare a autorului, excelentă în formulare, în ideile substanţiale de care poetul este bântuit şi pe care şi le expune limpede într-un crez poetic personal, dovedind cultura sa în materie de poezie, liniile de forţă ale propriei creaţii, ale propriului talent, ale muncii sale serioase pe text. Scrisoarea fiind valoroasă în aceeaşi măsură pentru autor şi pentru cititor, ea se transcrie ca lucru exemplar pentru cei interesaţi, alături de versurile selectate. Scrisoarea dumneavoastră este doar o însăilare de scuze că mi-aţi "răpit" din timpul "preţios", şi că doriţi să-mi spun părerea despre poezii. Nici poeziile nu sunt sclipitoare. Transcriu Idilă, unde se poate vedea tot binele de care sunteţi în stare dar şi limitele de care suferă poezia pe care o scrieţi în acest moment: "Tu şi eu/ sau eu şi tu/ (de obicei nu contează)/ încercăm o sintagmă/ erotică/ sufocată de îmbrăţişări/ deghizate în/ excitaţii negative/ Ceva rău de gură/ ne strică programul/ de cuplare favorabil/ dincolo de trup/ Situaţia confuză/ explică începutul ezitant/ al procesului de coacere/ încercăm infiltrări/ în momente oportune/ pe terenuri virane/ cu poliţă de asigurare/ şi accesorii la purtător". (Horia Băescu, Berca-Buzău)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara