Moartea dietei
Dintre multele suplimente ale unor publicaţii cu ştaif, merită să ne oprim, pentru cîteva clipe, asupra celui numit "După afaceri" şi distribuit, în fiecare vineri, împreună cu ZIARUL FINANCIAR.
Neavînd afaceri, Cronicarul nu are nici timp de relaxare după afaceri, aşa cum au oamenii serioşi, cu mulţi bani, investiţii, vile impunătoare, soţii şi amante devoratoare... Cu toate acestea, el citeşte, săptămînă de săptămînă, rubrica La restaurant cu Peter Imre. Fiindcă e absolut savuroasă. Mr. Imre merge prin diferite restaurante, birturi, pizzerii, chinezării, împărtăşind apoi cititorilor experienţele sale nu-numai-culinare. Observaţiile gastronomice se împletesc cu cele socio-politice, economice, culturale, sportive, într-un flux care ajunge să te cucerească. Reportajul e o cronică în toată regula, făcută cu gura plină, dar şi cu o porţie serioasă de creier şi o garnitură de umor. Iată o mostră de extaz auctorial, la restaurantul Dragonul de Aur din Budapesta, care a primit calificativul maxim: 6 Imre. "Ce a urmat s-a numit pur şi simplu moartea dietei sau inconştienţă colesterică. Bucăţi sănătoase şi frumoase de ficat de gîscă, făcute doar aşa cum bucătarul de la Golden Dragon ştie: învelite în costiţă, servite cu broccoli şi cartofi la cuptor. (...) După papricaş, am crezut că totul s-a terminat, dar din nefericire nu a fost cazul. O umplutură dulce de nuci pisate şi amestecate cu vişine roşii ca sîngele, într-o clătită peste care au presărat scorţişoară amestecată cu pesmet fin, totul înotînd într-un sos de marţipan. Asta mă aştepta. (...) În după-amiaza aceea, a fost singurul lucru pe care l-am făcut în comun cu Marina: am mîncat clătitele împreună".
Sînt momente în viaţă cînd ajungi să-i urăşti pe dieteticieni.
Fierbinţeli de iulie
în aceeaşi zi de 7.VII. 07, considerată norocoasă (Cronicarul s-a lăsat amăgit şi a jucat la Loto - degeaba), două cotidiane recomandă lecturi de vacanţă. Fiindcă vara fierbinte e asociată probabil persoanelor în călduri, EVENIMENTUL ZILEI îşi alege ca temă literatura erotică, cerînd părerea şi unor "specialişti" (în erotism? în literatură?). Autoarea articolului cu titlul Cărţile erotice, ocolite de public. Titlurile cu subiecte sexuale întîmpină rezistenţa cititorilor conservatori şi tradiţionalişti, Cătălina George, amestecă într-un ghiveci gazetăresc picant nume de mari scriitori şi pornografi anonimi, puşi sub aceeaşi etichetă. Pornind de la evidenţa că multe edituri cu firme serioase publică de la o vreme, în colecţii speciale sau amestecate în raftul cu ficţiuni contemporane, "titluri cu subiecte sexuale" considerate în principiu rentabile, jurnalista vîră în această categorie şi Lolita lui Nabokov, trilogia Răstignire trandafirie a lui Henry Miller sau Complexul lui Portnoy de Philip Roth şi pe anonimii făcători ai jurnalelor unor prostituate (neapărat "de lux"). Sub genericul oarecum pudic "literatură erotică" se înghesuie şi reportaje de acuplări, în toate variantele şi cu toate perversiunile posibile (de fapt un număr limitat), făcute anume pentru scandal, sau cărţi cu o "epică" asemănătoare filmelor porno, doar pretexte de înşirare a unor scene sexuale foarte explicite, fără nici o valoare literară, dar şi romanele unor mari scriitori ce înglobează erotismul temelor complexe şi îl deschid spre înţelesuri vaste şi poezie. Are dreptate Marius Chivu, citat alături de Ion Bogdan Lefter, în calitate de specialist, cînd afirmă că "există puţine capodopere de gen şi piaţa e plină de cărţi erotice foarte proaste". în schimb nu putem fi de acord cu el cînd recomandă, din prima categorie, povestirile erotice ale lui Anais Nin din volumul Delta lui Venus, apărut de curînd la Humanitas. Editura a avut onestitatea să pună în loc de prefaţă fragmente din jurnalul scriitoarei în care aceasta recunoaşte că le-a scris doar pentru bani (un dolar pagina), la cererea unui client anonim, care-i comanda să lase deoparte poezia şi orice fel de descrieri care nu au legătură cu sexul. Henry Miller, care primise şi el iniţial oferta, s-a plictisit repede şi a preferat să-şi vadă de "munca lui serioasă de scriitor". Anais Nin şi alţi artişti boemi din cercul lor au continuat să satisfacă cererea bogatului nesăţios de pornografie scrisă, pe care îl urau, dar ai cărui bani le erau vitali în acel moment. Nu trebuie să fii neapărat conservator, tradiţionalist sau pudibond ca să-ţi dai seama că aceste descrieri clinice de acte sexuale, făcute pe gustul unui "client" să-i zicem excentric, nu au prea multe în comun cu "munca serioasă de scriitor". l Şi în ADEV|RUL de sîmbăta trecută, cinci edituri îşi recomandă oferta de lecturi uşoare, de vacanţă: poliţiste, aventuri, exotisme şi, fireşte, literatură erotică (fetişism, lesbianism, iar prostituţia şi iar "de lux", de parcă "pe plajă sau în vîrf de munte" n-ai avea altceva mai bun de făcut decît să te uiţi pe gaura cheii în dormitoare imaginare).
Nu-mi pasă de nimic
Este un hit, cum se spune, pe care Cronicarul îl ascultă de ceva vreme cam pe la toate posturile de radio, prin taxiuri, magazine, autobuze şi prin alte locuri prin care îl poartă viaţa. Şi îşi dă seama omul nostru că, de fapt, ideea esenţială, nepăsarea, rimează perfect cu atitudinea afişată, fără umbră de ascunziş, de copleşitoarea majoritate a politicienilor, a oamenilor cu funcţii de stat, cu responsabilităţi precise. Ei refuză din start un joc simplu pe care imaginaţia, cît de nedezvoltată, i-ar ajuta să-l facă. Să se pună, cu alte cuvinte, în pielea concetăţenilor care se lovesc înspăimîntător de acest "nu-mi pasă de nimic!" al lor. Decît, se subînţelege, de scaun, de avantajele directe, de bănet. Dacă exerciţiul ar funcţiona, s-ar înspăimînta şi, poate, unii, ar schimba ceva. Dacă nu ar merge cu o coloană oficială care să-i scutească să-şi piardă minţile la ieşirea din Bucureşti spre Otopeni, şi invers, probabil că ar găsi niscaiva soluţii rapide de deblocare a traficului infernal, astfel încît şoferii să nu se simtă nişte vite. Dacă nu ar apela la funcţii şi relaţii şi ar ajunge într-un spital ca orice om normal, fără fiţe, sfori sau bani, şi ar vedea, simţi, trăi coşmarul medicilor şi al pacienţilor, probabil s-ar da cu capul de pereţi ca să schimbe ceva, ca umilinţa să nu omoare înaintea stabilirii diagnosticului. Dacă o singură persoană importantă ar fi avut copilul în tabără la Năvodari şi ar fi fost anunţat, la sute de kilometri, că pruncul zace într-un spital din pricina mîncării servite la cantină, s-ar fi găsit vinovaţii urgent, ar fi zburat cu sancţiuni serioase, s-ar fi închis hoteluri, s-ar fi suspendat dreptul de funcţionare. Aşa, copilaşii zac pe paturi de spital sub ochii disperaţi şi neputincioşi ai părinţilor, iar vina este aruncată de colo dincolo, pînă cînd cineva se va plictisi să-i mai caute pe vinovaţi şi să-i facă să plătească. Dacă unul din membrii familiilor celor cu funcţii din Ministerul Transporturilor, de la Direcţia autostrăzilor ar fi avut pe cineva implicat vineri în tragedia de pe Autostrada Soarelui - ce ironie acest nume... - probabil că discursurile nu ar fi fost atît de cinice, probabil că măcar simularea i-ar fi ajutat să-şi reconsidere, just, poziţia faţă de accident, de faptul că nici un telefon de urgenţă nu funcţionează şi se află acolo doar ca un înşelător decor. Un singur ministru a aplicat sancţiuni. Şi este pentru prima oară cînd aud oficial că poliţiştii rutieri există nu doar ca să stea la pîndă de ridicat carnete, de dat amenzi cu orice preţ şi cîte şi mai cîte. Ei există ca să asigure şoferilor siguranţă, confort psihic că sînt asistaţi, ocrotiţi şi că, în cazuri complicate, sînt pregătiţi să intervină, să gestioneze situaţia şi să o rezolve cu cît mai puţine traume. Uitaţi-vă, însă, pe buzele lor. Încercaţi să intuiţi subconştientul. Veţi descifra, fără nici un efort, refrenul preferat: "nu-mi pasă de nimic, de nimic, nu-mi pasă de nimic, sînt fericit, nu-mi pasă de nimic..." Cine ar putea să-i contrazică?
