Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Mesajul dvs., care începe cu Stimată doamnă, (fără să precizaţi numele acesteia) şi se încheie, ciudat, cu Săru mâna, semnând Dunia Tuel, mi se pare a se fi construit cel puţin pe o triplă confuzie. Aşadar, "Stimată doamnă, acum ceva vreme mi-aţi trimis un mail-răspuns în urma deranjului de care mă fac responsabilă. Textul trimis de mine la redacţie, mă puteţi înştiinţa de soarta lui? Nu vreau să fiu, nici măcar să par lipsită de respect, dar mă interesează foarte mult, deoarece intenţionez să-l mai folosesc, chiar dacă pentru dvs. este de prisos. Săru mâna, Dunia Tuel". Cum nu-mi este limpede dacă eu sunt doamna căreia i-aţi trimis un text, şi nici dacă acesta viza rubrica Post-restant, mă simt datoare să vă aduc la cunoştinţă următoarele: Nu mă recunosc în contextul evocat de dvs. Niciodată nu răspund pe mail la scrisorile primite, ci numai în cadrul rubricii de faţă. Dacă totuşi cineva v-a trimis un mail-răspuns, cum susţineţi, vă asigur că aceea nu am fost eu. Şi dacă într-adevăr altcineva v-a trimis un mail-răspuns, era normal să se fi referit, atunci, măcar în treacăt, la soarta textului pe care l-aţi oferit României literare. Rămâne să verificaţi cine semnează acel răspuns şi să procedaţi în consecinţă. Nefiind implicată în nici un fel în situaţia care vă priveşte, nici nu-mi permit să vă sugerez cum să procedaţi. (Dunia Tuel) * Aveţi 47 de ani, sunteţi medic din şi în Arad, scrieţi versuri şi proză de pe la începutul anilor ^80 şi aţi publicat o singură carte de versuri, în 2003. O carte intitulată Engrame, plăcută la vedere şi interesant ilustrată color, cu titluri incitante şi cu poeme demne de atenţie şi chiar de studiat. Mulţumindu-vă pentru dedicaţie şi încredere (convins fiind dvs. că voi înţelege ceea ce încercaţi să predicaţi în pustiu). Adăugaţi că mulţi vă reproşează că aţi fi elitist, iar eu vă întreb ce rău e în a fi elitist? Cedaţi orgolios (şi bine faceţi!), astfel: "O fi, nu scriu pentru orice neiniţiat!" }ine însă de bizarerie motivul pentru care m-aţi contactat. O poezie pe care o aveţi în minte de vreun sfert de veac, de când aţi auzit-o prima oară, student fiind, "de la cineva din boema literară timişoreană, plină de duh şi duhuri pe atunci". Ce nu vă amintiţi e cine a recitat-o, nici cine a scris-o! Oricum, aţi fost impresionat la culme, la cei 21 de ani; aşa cum, de câte ori o recitaţi la rându-vă în public, mesajul ei impresionează profund pe câţiva, întotdeauna. Auditoriul e covins că dvs. aţi scris-o, dar, cum singur spuneţi, n-aţi putea fi atât de mic să pretindeţi asta pentru gloria de-o clipă. Nu sunteţi omul, şi-apoi adevărul iese la iveală tocmai când te crezi scăpat... Mărturisiţi totuşi că aţi ajustat textul, pe ici pe colo, pe unde vi se părea că nu "sună" bine. De exemplu, aţi înlocuit "sforăind" cu "adormind", iar în loc de Cina cea de taină, care credeţi că "trimitea prea precis în timp şi spaţiu", aţi pus La Cina cea de taină, mai general. Iată poezia: "Să bem, apostoli, timpurile-s grele/ Şi toţi arginţii vreau să-i cheltuiesc/ Mi-au ruginit arhanghelii-n vopsele/ Iar stelele le simt cum putrezesc// Am prins miros de mucegai şi iască/ în carnea mea de înger răzvrătit/ Toţi demonii vin ca să clocească/ Pe ochiul meu, alunecat în mit// Să beau pân^oi pica pe jos/ Cu luna răsturnată lângă mine/ Şi adormind pe sânul ei frumos/ Nu mi se ducă numele de bine// Iubitele... lăsându-mă de tot/ Au să bârfească una câte una/ Că mi-am băut şi petecul din cot/ Că am trăit prin şanţuri... şi cu luna". Apreciaţi, domnule doctor, în final, că textul care v-a bântuit memoria atâţia ani ar fi inegal, că ultimele două strofe "sunt laice, de totului bahice, dar plin e de farmecul şugubăţ al unui womanizer petrecăreţ, faţă de primele două care au o forţă poetică adevărată, originală, amintind de un Iisus în pragul decăderii în profan şi iremediabilă amărăciune". Ceea ce consideraţi în continuare dvs. d-le doctor, că leagă cele două părţi, ar fi "remarcabila putere imagistică şi imaginativă pe care ţi-o transmit". Părerea mea, dacă mai contează, este că ar fi trebuit mai demult să vă scuturaţi de senzaţiile crude pe care le-aţi captat şi v-au captivat poate normal la 21 de ani. Comentariul lejer păcătos însă, pe marginea unui imaginar Iisus în pragul decăderii în profan şi iremediabilă amărăciune, îmi dezvăluie în dumneavoastră un blasfemiator, care-şi ia libertatea de a lovi în sfinţenia Mântuitorului. Autorul necunoscut şi-a scris poema bahică, exact ca un petrecăreţ cinstit cu sine însuşi. Nu spun că textul său este cine ştie ce culme de artă poetică. Nu. în afară de un singur vers, intens, original, "Că mi-am băut şi petecul din cot", restul este o relatare de ins băutor care versifică mai mult sau mai puţin inspirat. în nici un caz nu i-a trecut prin minte să se apropie de Iisus, ci mai degrabă de Iuda Iscariotenul (referindu-se la arginţi). Ci mai degrabă de Lucifer, îngerul răzvrătit, demonii, şi celelalte. Şi Lucifer are apostolii săi, acolo unde slujeşte şi ispiteşte fără istov sufletele celor slabi, dedaţi păcatelor. Dacă în vremea aceasta lungă, din tinereţea timişoreană până astăzi, când sunteţi medic în Arad, aţi mai întins capcane în zonă, către prieteni, şi campanii de aflare a numelui celui care a compus poemul cu pricina, nu v-aţi dumirit cine ar putea fi. El, spunând la un moment dat, "Mi-au ruginit arhanghelii-n vopsele", îşi dezvăluie meseria. A bănui că autorul este/a fost, un pictor cu veleităţi poetice, mi se pare corect. Investigaţi în zona de vest. Dacă poemul nu vă aparţine, aşa cum bănuieşte lumea că ar fi, dacă v-aţi permis să şi îmbunătăţiţi, continuând să-l răspândiţi, n-ar fi mai corect să mergeţi prin biblioteci care păstrează volume vechi de poezie, apărute în epocă, şi poate că din lecturi atente şi triaje, veţi da şi de Cina cea de taină şi de al ei autor? Dar dvs. credeţi că alta ar fi calea de urmat, şi-mi spuneţi patetic următoarele: "Ce vă rog, cu emoţie şi umilitate, de parcă mi-aş scrie testamentul, e să faceţi un act de graţie, recuperator pentru această probă de poezie autentică (faţă de atâtea rebuturi...), publicând-o în revistă. O redaţi astfel memoriei colective, altfel se va pierde şi ar fi păcat! Poate aflăm şi numele autorului, cine ştie de unde sare iepurele?"
Naiv, domnule doctor! Acul în carul cu fân! Nu merită acest poem atâta deranj. Autorul lui, cine ştie, o fi oale şi ulcele. Varianta însă, propusă de publicul care vă aplaudă recitând, mă rog, La Cina cea de taină, este cea mai de bun simţ. Naivă şi eu, îndemnându-vă să v-o însuşiţi liniştit, să o recunoaşteţi de la o vreme, ca producţie proprie. V-am urmat propunerea de a transcrie în rubrică poemul. Răsfoind Engramele, într-o mulţime de locuri, chiar păreţi a fi scris cu o tânără pană aidoma autorului necunoscut. Aceleaşi teme, aceleaşi referiri şi ticuri culturale şi vag religioase... Intenţia de a vă revizui textele recente cât şi volumul publicat în 2003, "purificân­du-l pe acesta de cuvinte şi formulări ce nu-şi mai au locul firesc acolo, cred că vă va prilejui un bun moment al adevărului, din care poezia dvs. va avea de câştigat. (Mircea Jurca, Arad)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara