Noua serie a ziarului Dreptatea
De câteva luni, mai exact de la 27 martie 2007, ziarul Dreptatea, eroicul ziar Dreptatea, şi-a reluat apariţia. Susţinut energic de noul preşedinte al PN}CD, Marian Petre Miluţ, girat profesional şi (inevitabil) politic de vicepreşedintele PN}CD, Virgil Petrescu, fostul ministru al Educaţiei, ziarul este condus de un tânăr şi eminent intelectual, Nicolae Mardari, care, împreună cu echipa lui (Bianca Preda, Dana Pascu, Silviu Alupei, Andrei Chirica, Mădălina Naumencu şi alţii), reuşeşte să facă gazetărie de bună calitate, nu propagandă de partid. Nu vom întâlni în paginile Dreptăţii din această nouă serie nici discursuri oficiale, nici articole apologetice. Publicaţia şi-a regăsit intransigenţa şi dramatismul care aveau cândva atât de mare ecou în conştiinţa cititorilor. Predomină informaţiile de ultimă oră, anchetele sociale, analizele succinte şi revelatoare ale situaţiei din România. În fiecare număr este prezent Ion Barbu, cu caricaturile sale caustice. Formula grafică (din care nu lipseşte policromia) este modernă şi elegantă. Sunt toate şansele ca această nouă serie să-şi creeze un public stabil şi să dureze.
Plecarea unui critic
Aflăm din Ramuri (nr. 6) că a murit criticul literar clujean Virgil Ardeleanu (n. 1932), component al grupului de la "Steaua", revista unde s-a manifestat ca "un condei alert, polemic, neintimidat de numele sonore". Astfel îl caracterizează poetul Adrian Popescu, fost coleg de redacţie, care mai vorbeşte în "Ramuri" despre "firea deschisă, dezinhibată" a criticului, despre aerul său de "rebel etern", despre cărţile sale "unde oralitatea, firescul, directitatea, tonul răspicat, nodul despicat, o anume colocvialitate, chiar familiaritate cu cititorul, sunt la preţ azi". Un loc aparte între scrierile criticului îl ocupă Jurnalul său publicat în 1989, "drastic lucrat de ultima cenzură a acelor ani negri", unde "meditaţiile lui găsesc colacul de salvare al lecturilor din autori clasici şi deliciile muzicii". Deplângem la rândul nostru moartea lui Virgil Ardeleanu, un nume de referinţă al criticii literare de după 1960.
în acelaşi număr din "Ramuri" Nicolae Prelipceanu scrie un acid comentariu despre suferinţele limbii române, "agresată zilnic de mii şi milioane de ori", iar Gabriel Chifu, în editorialul său, dezaprobă abdicările televiziunii publice de la rostul de a propune "un set de valori în stare să asigure un profil intelectual rezonabil pentru acest popor".
Nervi de vară
În numărul 176 al Dilemei Vechi, o temă care nu ne poate lăsa indiferenţi, oricît de potoliţi sau de toropiţi am fi: Stres, nervi, furie. S-au implicat şi redactorii Dilemei, care au spus deschis (p. 12) cine sau ce îi enervează. Cităm după afinităţi: campaniile de presă tendenţioase şi alarmiste şi funcţionarii statului sau ai administraţiei locale (Andrei Manolescu), traficul din Bucureşti şi televiziunile care sînt vinovate de isteria colectivă în care trăim (Mircea Vasilescu), cărţile şi ediţiile şi traducerile proaste (Simona Sora), enervările proprii din nimicuri (Matei Florian), forumurile şi blogurile unde dau lecţii tot felul de frustraţi (Marius Chivu - responsabilul acestui număr - şi Alex. Leo Şerban), cei care deschid geamul maşinii şi-şi aruncă gunoaiele sau ţigările (Iaromira Popovici), "calmul cu care societatea împinge tot mai departe limitele ticăloşiei acceptabile" (Magdalena Boiangiu), orice formular de completat (Adina Popescu - proaspăta laureată a Premiului "Tînărul jurnalist al Anului" acordat, la secţia Cultură, de Fundaţia Freedom House). Pe Ruxandra Tudor o enervează oamenii care răspund la telefonul mobil în locuri unde ar trebui să-l ţină închis, doar ca să spună "Iartă-mă, dar nu pot să vorbesc acum!". (Ce să mai spunem însă de nesimţiţii care răspund şi vorbesc, fie şi în şoaptă: la teatru, la colocvii, când sărută icoane prin biserici!) Din nervii estetici ai lui Dan Stanciu, cităm doar atît: "Amploarea pe care a luat-o burta în arhitectura unui trup, ajungînd să-i determine profilul" - Cronicarul vă invită pe plajă, că tot e luna lui cuptor. Un răspuns delicios dă Radu Cosaşu: "Mă enervează des şi acut acest scriitor (la care, ce-i drept, ţin într-o oarecare măsură), Radu Cosaşu." Nu treceţi, vă rog, peste pagina 8, unde Andrei Pippidi scrie despre "ce se putea vedea la Bucureşti în 1836", iar Marina Dumitrescu despre ceea ce se vede astăzi: "Bucureştii...noi derapează, sub ochii noştri. Dinspre rafinament spre kitsch. Dinspre pitoresc spre promiscuu. Dinspre simboluri spre simulacre. Şi, mai ales, dinspre voluptatea memoriei spre tabula rasa".
Una peste alta, acest număr din Dilema veche are nerv.
