Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea

După Copilul fantomă, Iarnă apocaliptică şi Just a silly game, în vara de pomină, politică, mediatică şi caniculară prin care ne-au fost, (şi încă nu s-a terminat!), trecuţi nervii prin toate răbdările, rămăsese de transcris încă un poem din grupajul de pledoarii lirice strong ale Alexandrei Dolfi, care înregistrează realitatea planetară fără să fie nevoie să evadeze din al său Alcatraz. Biet Alcatraz, orăşel de provincie, şi care n-o fi ce poate fi mai rău, locul unde se nasc cu depresia în oase poeţi aspriţi înainte de vreme. Este remarcabilă energia lor în a insista nebuneşte în descrierea, în relatarea amănunţită a unui lung, nesfârşit urlet-suspin. Şi când un copil de doar 18 ani îşi pune la bătaie fără romantisme, fără iluzii, la care ar avea dreptul dar nu mai are parcă nici de ce şi nici cum, în disperarea generală, e semn rău pentru sufletul omului şi pentru poezie. "Biet orăşel de provincie populat de/ viermi carnivori Alcatraz al raţiunii puterii şi/ conştiinţei umane unde maşini nu circulă pe stradă/ ore întregi unde fumul care iese din asfalt după ploaie/ se depune ca o ceaţă pe creierele provincialilor unde/ soarele nu răsare decât pentru cei ignoranţi şi/ nepăsători unde viaţa se află în stare de latenţă şi amorţire/ Singurul loc de pe planetă unde poţi să mori de frică unde nici un vis nu se materializează/ până şi realitatea morbidă/ dispare în neant unde clădirile vechi de 100 de ani plâng implorând/ prăbuşirea în haos unde numai cimitirul apare ca/ o rază de speranţă în mintea celor prizonieri/ Cimitirul de pe deal luminat de razele lunii plin de/ oameni pe care ajungi să-i iubeşti numai după ce mor/ existenţa se îmbolnăveşte de ataraxie/ viaţa colcăie de inadvertenţă şi/ condamnaţii se zbat în antinomie sufocaţi de/ spiritul hilar al ignoranţilor ce/ domnesc aici în Alcatraz unde mi-a fost semnată/ condamnarea la viaţă/ Mă revolt închizându-mă între ruinele raţiunii/ construind ziduri ale singurătăţii şi/ dezgropând moartea din cimitirele conştiinţei/ mic Sisif care nu vrea să renunţe la speranţă mă zbat/ în lanţurile neputinţei citesc despre atomul M şi teoria P/ filozofia T şi medicina R/ de ce nu vine nimeni să mă elibereze odată/ din Alcatraz biet orăşel de provincie/ populat cu viermi carnivori?" (Alexandra Dolfi, Râmnicu Vâlcea). * Vedeţi, stimate Vasile Ghica, riscul numărul unu, semnându-vă cele trei "poezele", cu un diminutiv azuriu de-a dreptul, el, gestul să nu fie atribuit unei domnişoare? Gestul dvs. îl înţeleg acum ca pe un autotest cu bătaie lungă îndărăt, cu gândul să vă spună cineva un adevăr de foc despre soarta pe care cu onoare v-o purtaţi. Ar fi fost şi timpul, la cei 66 de ani! (Ce ciudată coincidenţă! Şi eu am împlinit această vârstă şi ştiu pe pielea mea ce sete/ spaimă de bilanţ, de adevăr adevărat te apucă din senin). Sunt aşadar bucuroasă totuşi să vă mulţumesc pentru cărţi, pentru extrase, şi pentru scrisoare mai ales, plină de date, de informaţii şi mărturisiri despre activitatea dvs. literară de-o viaţă, şi despre viaţa însăşi prin care cu harnică răbdare aţi trecut. Dacă aş avea spaţiu v-aş publica-o în întregime, dar n-am decât atât cât se vede. Textul ei mi se pare important pentru colegii noştri mai tineri care, după umila mea părere, sunt infinit mai nefericiţi acum decât am fost noi la vârsta lor. în scrisoarea dvs., pe care o voi rezuma fără să pierd nimic important, vă promit, din ceea ce aţi vrut să comunicaţi, am găsit aproape o lecţie de viaţă. Scrieţi aforisme de 35 de ani. "Pentru mine este o pasiune răvăşitoare. Aş putea da aforismul în judecată; mi-a furat trei sferturi din viaţă" - spuneţi la un moment dat. Aţi fost descoperit de A.P., în cenaclu. V-a publicat apoi ani buni în Flacăra. Ion Ghiţulescu le lua din revistă şi le citea la Radio. După şase ani de aşteptări şi "negocieri" cu cenzura (pentru că unele aforisme sunau cam aşa: "Cei care îşi depăşesc epoca o aşteaptă la răcoare"), v-a apărut la Junimea în aug. 1989, vol. Surâsuri migdalate în 100.000 de exemplare. Peste doi ani, Cristale de fum, în 25.000 ex. Apoi firul s-a rupt. Următoarele patru volume v-au apărut în regie proprie, în tiraje şi difuzarea confidenţiale. Două dintre ele, în ediţii bilingve, având, cum spuneţi, şansa să găsiţi traducători de excepţie, premiaţi de U. S. Aceştia au trimis câteva exemplare la reviste din Occident, de unde, vă citez, "am primit aprecieri exagerate, nemeritate", fiind chiar comparat cu doi iluştri moralişti francezi..." Au scris despre dvs. cu prietenie, acad. Ş. Cioculescu în Itinerar critic vol. 3, N. Catanoy (Germania), G. Arion, Luca Piţu, I. Hurjui ş.a. Aţi publicat o pagină în rev. Lumină lină (SUA). Vă citez iarăşi: "Mă gândeam să încerc la revistele noastre importante, dar nu am avut curaj. Această minusculă specie este căzută în dizgraţie, poate şi din vina prea multor impostori care o practică". Aţi publicat totuşi un serial (un an) în rev. Ateneu. Din întâmplare, aţi descoperit că figuraţi într-o antologie alături de mari scriitori şi oameni de spirit din literature romană şi din cea universală. O parte dintre cugetările cuprinse aici au fost folosite în emisiunea Revolta clasicilor (TV Cultural), şi, recent, două dintre cugetările dvs. au fost incluse în proiectul Strada cărţii (bannerele de la Universitate), şi iarăşi într-o companie de excepţie. Nu aţi avut îndrăzneala să contactaţi Institutul Cultural Român, pentru o eventuală difuzare a cărţilor traduse. "în provincie, spuneţi, izolarea e rotundă, aproape perfectă"... în urbea dvs., Tecuci, aţi încercat să mişcaţi puţin lucrurile. V-aţi zbătut, în calitate de consilier cultural şi aţi reuşit, împreună cu colegii dvs., să reconstituiţi Statuia Cercetaşului, singura de acest fel în Europa. De zece ani, Ziua Naţională a Cercetaşilor se sărbătoreşte la Tecuci. Aţi finalizat proiectul "Personalităţi tecucene (o alee cu zece busturi: Iorgu Iordan, Ion Petrovici, Costache Conachi, H. Papadat-Bengescu, Şt. Petică, Tudor Pamfile, Gh. Petraşcu ş.a.). Organizaţi lecturi publice în şcoli. Aţi realizat 20 de emisiuni ("Cafeneaua literară") la TV Expres Galaţi (printre invitaţi: N. Breban, G. Astaloş, Aura Christi), faceţi parte din redacţia revistei "Tecuciul literar şi artistic" şi aţi fost în juriul Festivalului Naţional de poezie "Costache Conachi".
La începutul acestui an aţi depus la Bacău un dosar de primire în Uniunea Scriitorilor. Până acum nu aţi făcut-o, spuneţi, pentru că nu exista nicio filială în zonă, şi recunoaşteţi omeneşte că o atracţie a constituit-o şi şansa majorării pensiei, pentru că după 44 de ani la catedră, aveţi nici 5 milioane lei vechi. Un poet băcăuan ar fi afirmat că el poate să scrie 6 volume de aforisme pe săptămână. Atunci v-aţi gândit că aţi putea "invada" zona poeziei. Nu mai scriseseţi o poezie din clasa a VI-a. Vă citez:" "în condiţii de criză financiară, am scos această plachetă jerpelită Spălător de cadavre (Titlul de-a dreptul macabru) în doar câteva exemplare. între timp, a apărut filiala Galaţi-Brăila. Aici mi-au primit dosarul, dar, în aglomeraţia cumplită de la Bucureşti, am fost respins. Cred că e cazul să mă liniştesc."
Mi-aţi trimis trei "poezele" ca să vă verificaţi şi să aflaţi dacă "prin această dezordine lexicală zvâcneşte puţină sevă viabilă." între timp aţi adunat de-o plachetă şi v-aţi periat şi aforismele toate, într-un manuscris antologic, cu gândul să le lăsaţi nepoţilor, în speranţa că vor veni vremuri mai bune, deşi nu prea credeţi. "Nici să caut sponsori nu e o bucurie! Am făcut-o odată şi m-am umilit îngrozitor"...
O viaţă de om, aşadar, într-o scrisoare, cu dezvăluirea numelui real, după cele câteva poeme de încercaare semnate cu numele azuriu Valy, poeme pe care vi le-am semnalat şi comentat încurajator la post-restant, nu demult. Gândiţi-vă dacă vinovat este cineva anume pentru întâmplări şi pentru soartă. Mi-a făcut bucurie să vă cunosc din mărturisiri şi din textele ataşate la scrisoarea de-acum. Nu pierdeţi speranţa. Pentru dosarul de primire vă sunt necesare trei cărţi foarte bune, referinţe critice pe marginea lor, apărute în presa literară, trei recomandări convingătoare de la personalităţi care vă cunosc opera. Insistaţi, cu ochii pe valoarea proprie şi, de ce nu, "invadaţi" zona poeziei, dar nu cu texte pe care să le numiţi "poezele". Nu e niciodată prea târziu, şi de dvs. depinde să reuşiţi. închei cu un aforism: "Dragostea venită după singurătate e ca o pace subită căzută după războiul de 100 de ani". Vă spun ceea ce ştiţi, că şi Poezia este ca o pace, pe care nu prea mulţi o gustăm, deşi există. (Vasile Ghica din Tecuci)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara