Număr aniversar

Numărul din 28 septembrie a. c. al revistei ORIZONT este unul aniversar, consemnând 1500 de apariţii. Un mesaj de felicitare trimite Nicolae Manolescu, vechi colaborator al revistei timişorene şi prieten cu aproape toţi componenţii echipei redacţionale. Texte bogat evocatoare mai publică Şerban Foarţă, Lucian Alexiu, Daniel Vighi, Cristina Chevereşan, Radu Pavel Gheo, Viorel Marineasa, Robert Şerban, Marcel Tolcea, Marcel Corniş-Pop, Radu Ciobanu, Ioan T. Morar, Octavian Doclin, Vasile Popovici, Gheorghe Schwartz, Smaranda Vultur, Eugen Bunaru şi mulţi alţi scriitori din Banat şi din ţară ale căror cariere literare au fost legate, într-un moment sau altul, de Orizont. Actualii conducători ai Orizontului - Mircea Mihăieş, Cornel Ungureanu, Adriana Babeţi - poartă o convorbire în trei despre trecutul şi prezentul revistei (realizator: Robert Şerban). În loc de text omagial Livius Ciocârlie publică fragmente dintr-un vechi jurnal din care se va vedea, după cum notează, "cât de prezentă a fost revista în cariera mea de condeier". Un interviu cu Ion Arieşanu, unul din foştii redactori-şefi ai Orizontului, realizează Paul Eugen Banciu.
Orizont -1500, un număr, într-adevăr, de colecţie.

Un contabil cu minus 18 dioptrii

Din numărul din august-septembrie al Bucovinei literare, revistă editată de Consiliul judeţean Suceava şi de Societatea Scriitorilor bucovineni, Cronicarul a reţinut articolul Magdei Ursache, intitulat "Cîmpul magnetic al puterii", al cărui moto cuprinde un adagiu al lui Pascal: "Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică." Articolul are drept temă figura jalnică sau, dimpotrivă, de o nobleţe tragică pe care scriitori români au făcut-o sub regimul comunist. Reproducem două pasaje despre doi scriitori cu care soarta nu a fost defel blîndă: N. Carandino şi Andrei Ciurunga. "N. Carandino, arestat în '47 pentru crimă de trădare, a fost eliberat în '56. Iar în 5 martie '53, la moartea lui Stalin, s-a îmbrăţişat cu bucurie cu gardienii şi a primit porţie dublă de mîncare. Cu toţii au avut de ales zwischen Macht und Ohnmacht, între Putere şi neputere. Altfel zis, neputinţă. După 23 august '44, li s-a interzis să publice cu numele deja consacrat lui P. P. Panaitescu, Vladimir Streinu, Radu Vulpe, Dan Botta, Ion Vinea... Robert Eisenbraun Kahuleanu, alias Andrei Ciurunga, care semna cu Robert Cahuleanu, n-a mai avut voie să uzeze de numele lui. Cahul era în teritoriul URSS. Or, un infractor nu se putea folosi de un toponimic din Marea Uniune. Andrei Ciurunga a fost arestat şi condamnat la 18 ani muncă silnică; a făcut Canalul între '50 şi '54; apoi, între '58 şi '64, pentru că a transmis celorlalţi deţinuţi "versuri subversive". După ce l-au graţiat (din fericire!), a fost îngrijitor de local, portar, instalator; om cu minus 18 dioptrii, făcea contabilitate la zece kilometri de Bucureşti."

Un cocteil Molotov

Revista TRIBUNA din Cluj (redactor-şef: I. Maxim Danciu) este în continuare vie, ofensivă, instalată - cu o promptitudine neardelenească - în plină actualitate culturală. În nr. 121 (16-30 septembrie 2007) al publicaţiei Ion Pop duce mai departe, până în pânzele albe, analiza poeziei lui Marius Ianuş, nelăsându-se influenţat (nici intimidat, nici enervat) de agitaţia zgomotoasă din jurul acestui autor. Cunoscutul critic şi istoric literar calcă imperturbabil, cu şenilele competenţei sale de experimentat comentator de poezie, pe terenul minat al versurilor mizerabiliste. "O secvenţă a lui şa poemului Manifestul anarhist, n.n.ţ, de rară vehemenţă, e şi cea mai schematic-trivială din tot ce a pus până acum Marius Ianuş pe a sa "hârtie igienică": a înşira cuvântul de argou "muie", scris de obicei doar de "băieţii de băieţi" pe ziduri, pentru defulări elementare, lângă tot ce ar putea însemna, cu bune şi cu foarte rele, România de azi, e cam facil-iconoclast, de un "anarhism" chiar de tarabă, oricât am fi de rodaţi la discursul super-democratic al zilei; iar alte câteva texte, printre care cel despre "Maria Tănase văzută printr-o sticlă de horincă", depăşeşte cu foarte puţin stricta vulgaritate. Nu e singurul scris extrem de neglijent şi lăsat să se tipărească doar în numele unei prea puţin convingătoare "autenticităţi".
Laszlo Alexandru, cândva apologet al lui Paul Goma, critică acum ceea ce numeşte "o grupare a exilului parizian, animată prin anii '80-'90 de Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma", pentru că ar fi făcut zid în jurul lui Mircea Eliade şi ar fi blocat funcţionarea spiritului critic în legătură cu acest subiect, "declarat de ei tabu". Afirmaţia este cu totul falsă (din punctul de vedere al celor care cunosc dosarul problemei), iar îndrăzneala de a-i da lecţii de spirit critic Monicăi Lovinescu reprezintă o insolenţă. Cu toate acestea articolul (reproducere a unei intervenţii în cadrul unui colocviu) prezintă interes tocmai prin faptul că intrigă şi poate provoca o dispută edificatoare.
La rubrica sa, Imprimatur, Ovidiu Pecican comentează versurile deocheate şi totuşi rafinate ale octogenarului Deliu Petroiu, cândva membru al Cercului Literar de la Sibiu. Citatele oferite de comentator confirmă libertinajul poetului, dar nu şi rafinamentul său: "Aceeaşi inimă în pieptu-mi bate,/ Dar unde-i, oare, magica pilulă/ Să-mi dea din nou tărie-n cap şi-n p...?!". Sau poate că Ovidiu Pecican are altă idee despre rafinament...
Foarte atrăgătoare sunt ultrascurtele povestiri ale lui Leo Butnaru, Peştişorul de Dâmboviţa, Securitate sută la sută şi Decolteul (premiate, de altfel, la Concursul Naţional de Proză scurtă şi Eseu "Pavel Dan"). Au ritm, culoare şi, pe alocuri, un umor irezistibil, combinaţie de însuşiri care constituie un adevărat cocteil Molotov în lupta pentru cucerirea cititorului.