"A fost nimeni-divinul când m-a scuipat din poezie/ ca pe un avorton luminat însemnat pe hârtie./ Nimeni nu ştie mai bine ca mine/ că latră mai frumos decât câinele Diogene/ pe câmp la Academie./ Sentimentele pe care mi le-a dat s-au dus cu poetul la curve/ şi nu s-au mai întors/ mi-au trimis o carte poştală cu icnete surde./ Cuvintele n-au auzit că pe mine poezia/ m-a dezvăţat de iubit./ Până şi moartea s-a trezit nebună să mă pună pe chefuit/ să-mi arunce în faţă hârtia/ cosciugul acesta jignit./ Nu mai am limbă nimeni/ te latru ca femeia cu haina mortului în braţe./ La mine în nimic nu te aşteaptă să-ţi recite nimeni./ Nici floarea jupuită/ pe care n-a iubit-o sfântul."
"Cine vrea să se sinucidă să mă întrebe mai întâi pe mine/ câinele ridicul care nu promite nimic/ "marele masturbator" pe care-l caută scriitorii şi curvele/ dirijorul rataţilor care latră priapic la stele/ prinţul canin din gura tigrului care nu suportă premianţii/ şi se retrage în sine până la întâlnirea cu spermatozoidul filozof/ care moare.../ Cine a făcut dragoste m-a făcut pe mine/ cine a scris o carte m-a ucis/ cine a îndrăznit să devină celebru m-a făcut ateu/ şi cine a murit a semnat pentru câine/ ca să se nască ultimul poet de pe pământ."
"Am reuşit să ratez o viaţă între voi/ aşa că în moarte voi fi câine bleg/ îmi voi citi la javre lirice bubele/ puroaiele fin caligrafiate pe foi şi pe sâni pentru alţii./ Ar fi trebuit să latru/ să mă încolăcesc în biblioteca de geniu de pe coapse/ cu tâmpla în carlinga zemoasă şi fierbinte/ cu viaţa tulburată de câinii zburători/ cu pene care scriu în carne în respirare/ o reverenţă asasinatul vina/ sau poezia de după ruşine, de după lume./ însă alte mâini să scriu altă ratare/ alte picioare să cad scârbos în alţi genunchi/ şi altă întrebare".
"Arată ca femeie care regretă totul/ şi întotdeauna zâmbea ca după o dispariţie/ sau ca după o rugăminte fără paloare./ Mă săruta ca să primească uitarea/ pleca fără uimire în amintire/ plecam după ea plecam deja în moarte/ în moarte un miros de mentă/ mirosul de femeie care iartă./ Când îmi scria beam multă vodcă moartă/ şi disperat că nu e timp de trupuri/ în pierderea vieţii de după îmbrăţişare/ în îmbrăţişarea de după pierderea vieţii/ de după odihnirea definitivă în mirare./ Şi mai ales se arăta în resemnare/ mă săruta mereu să nu mă sinucid/ când mă gândea întotdeauna mă vedeam murind/ voiam în mersul ei regretul să-l ating./ Sentimentele mele aveau nevoia de o femeie prea îndepărtată/ ca să poată vedea cine se apropie/ cine este aceea care mă va filozofa/ care va plânge dimineaţa fără să mă ierte./ Şi-ntotdeauna ca după o dispariţie/ se ascundea/ iar eu credeam că după vreo perdea."
"De câine lucid orice femeie se teme/ albastru vomită femeia ideea de câine de geniu/ când scrie tăcând filozofic fără să ştie să mintă/ cel mult să sărute./ Un câine semeţ nu cunoaşte reverenţa/ costumul cravata paharul ori ziarul/ petunia moartă în ochiul lui a fost ruptă/ când Dumnezeu a dat pe lume fuga de Bach/ apoi cu biblioteca în spate când dă interviu intelectualul/ sau cu mâna la falcă pe coperta cărţii din care curge ca din colţul gurii firul de gând mort./ Pe geniul câine dacă puneţi mâna/ să-i zmulgeţi favoriţii cinici/ să-i oferiţi ca nişte iloţi prim-ministrului/ preşedintelui/ Europei/ cu afabilitatea grădinarului beat/ care pune pământ în loc de crini/ pe buzele adolescentei îndrăgostite./ De câine se aude în Bacovia şi nu în Patapievici/ de câine se aude în cârciumă la Matache dar nu în Amsterdam/ de câine se aude în pornografie şi nu în filozofie/ în ratare în înfrângere sau departe în nefericire/ de câine are loc idila debilă cu ideea de om/ visată cândva de nu se ştie cine/ pe un câmp alb de ce".
"Mâinile mi-au orbit şi nu mai ştiu să urce pe colinele tale/ mâinile mi-au surzit şi nu mai aud când vrei să ţi se aşeze în cor pe picior/ mâinile mi-au amuţit şi nu mai răspund la geamătul tău/ cu tremuratul care jefuieşte floarea din feline/ mâinile mele au paralizat când au cunoscut aşteptarea/ şi pentru că trebuia să vii de foarte departe/ mâinile mele te-au învăţat crima când nu te-au mai luat în braţe/ pentru că nu existai în adântul ăla de mai/ mâinile mi-au murit când au vrut să îţi scrie/ fiindcă moartea vine prin poezie/ moartea vine prin poezie/ moartea vine prin poezie."
O explicaţie pentru autor, de ce am optat pentru această formulă de aşezare în pagină şi de ce tocmai aici, pe pagina 30, ca la capătul lumii, unde nu ajung decât aceia dintre cititorii noştri cu credinţa şi cu ştiinţa că România literară este importantă peste tot, în toate ale sale are un scop nobil şi care se întâmplă, dar nu din vina ei, să nu fie văzut de la început. Pentru că aici, la capătul lumii, cum spun, se întâmplă uneori lucruri cu totul şi cu totul minunate pentru autorii cărora li se răspunde, aici debutează lumea bună de mâine a poeziei, aici încăpând mai mult text decât în pagina 8, care nu poate apărea fără fotografia autorilor, făcându-i aceleia o vizibilă concurenţă loială. Pentru poeţii din străinătate care ne scriu rar detot, şi care ne plac, o apariţie întâi aici, până înţeleg şi se decid să ne trimită şi o fotografie lângă alte poezii de excepţie cărora le vom da în revistă locul cu adevărat potrivit. Şi de ce n-ar citi şi începătorii noştri, derutaţi de exemplele lamentabile care se iţesc peste tot în presa literară? De ce nu s-ar teme pentru viitorul lor când însailă pe hârtie texte fără Dumnezeu şi fără respect pentru limba română? De ce n-ar avea la îndemână şi exemple de urmat, poeme în registru minor dar foarte bine scrie, şi poeme de-a dreptul şocante în adevărul lor, dar foarte bine scrise? Aşadar, domnule Claudiu Soare, nu suferiţi pentru publicarea poemelor aici. Data viitoare, când vom avea şi cea mai recentă fotografie a dvs., şi care ni-l va arăta pe poet la vârsta uluitoare de 38 de ani, dar vădind o experienţă literară ca de patriarh, îl vom muta cu arme şi bagaje la pagina consacrată poeziei, dar unde n-am fi avut destul loc şi pentru explicaţii, şi pentru alte precizări utile.
Precizări utile pentru eventualii cititori ai Post-restantului. Domnul Claudiu Soare a publicat din 1998 încoace următoarele cărţi de poeme, toate la Editura Vinea: Psalmii Maimuţei, Evul relei credinţe, Metafizica Bambara, Frica de a trăi din nou, Jurnalul unui crocodil ratat. A mai publicat încă două cărţi Agnostica trândăviei, fragmente, eseuri, la Pandora-M, în 2003, şi Ghidul avangardei europene la House of Gides, în 2005. Domnul Claudiu Soare, licenţiat în literatura indiană - limba şi literatura română, cu Sânniasa Upanisad - psihologia renunţării - în 1994, Universitatea Bucureşti. Dea de la langues orientales, 1996, Inalco-Paris, Le concept de réalisme régional dans la littérature de Nagarjun. Despre prodigiosul traducător, din franceză în română şi din română în franceză şi despre colaborările sale în reviste de elită, cu alt prilej, care se va ivi. Scrisoarea dvs. de-acum este o mică bijuterie, pe care o vom păstra printre textele minunate pe care le-am primit în timp. Trecând în revistă toate acestea, vom reciti oricând cu ochi interesat, poemele acestui tânăr poet ploieştean. Aşteptăm alte versuri şi un portret. (Claudiu Soare, Bourg-la-Reine, Franţa)