Din reviste selectate



Nu puţini au fost cei care pe lângă comemorarea lui Eminescu şi-au amintit că pe 26 ianuarie Ceauşescu ar fi împlinit 87 de ani. Caţavencii au tipărit chiar un supliment intitulat Târziu omagiu conducătorului iubit! în care au reprodus din ziarele epocii "8 pagini pline de viaţă de pe vremea aniversatului". Pentru nostalgici reproducem un sinistru poem suprarealist: programul TV din 26 ianuarie 1989. "19.00 Telejurnal; 19.25 Marelui fiu al patriei - înaltul omagiu şi recunoştinţa întregului popor. Documentar (color); 19.45 Imn pentru conducătorul ţării. Spectacol literar-muzical-coregrafic (color); 20.45 cu poporul pentru popor (color). Producţie a Casei de filme cinci. Regia: Gheorghe Vitanidis; 21.50 Telejurnal". l În SUPLIMENTUL DE CULTUR|, nr. 10, pe lângă o dezbatere despre optzecism, declaraţiile lui Ion Bogdan Lefter şi ale lui Carmen Muşat referitoare la suspendarea apariţiei Observatorului cultural, o corecţie aplicată lui Dan Puric devenit apărătorul lui Dinu Săraru, un interesant interviu cu Robert Turcescu luat de Ana-Maria Onisei: "Presa devine mai uşor de controlat în cazul în care câmpul ziariştilor e slab. Dacă jurnalistul român nu va avea conştiinţă, nu va învăţa să spună nu, nu va invoca clauze de conştiinţă, nu va refuza să scrie la un moment dat, făcând chiar greve în redacţie atunci când îi sunt interzise materialele jurnalistice, degeaba... Indiferent cum va fi presa, fărâmiţată sau construită pe trei, patru blocuri ştrusturi de presă - n.n.ţ lucrurile vor derapa. Cheia e în a avea un jurnalist responsabil." l Editorialul revistei TIMPUL, nr. 1, este semnat de Gabriela Gavril, un text pertinent intitulat Cât de necunoscut ne-a rămas Eminescu?, un articol echilibrat cum ar trebui să fie toate cele scrise despre poet. Revista continuă dezbaterea despre literatura tânără începută acum trei numere, Liviu Antonesei scrie despre excelentul grafician Ion Barbu, iar Radu Andriescu începe un serial despre Noul val al poeziei ruse şi poeţii beat. Cităm din articolul lui George Onofrei intitulat Jurnalistul român între presiune şi obedienţă, consonant cu interviul luat lui Robert Turcescu, dar aducând în discuţie posibile cauze pentru deschiderea spre compromis a ziariştilor români: "LA 15 ani de la Revoluţie, cu mici excepţii, jurnalistul român nu pare să alerge după o moralitate sănătoasă, atâta vreme cât veniturile sale sunt atât de mici... Din punct de vedere social, au de două ori de suferit: pe lângă salariul mic, majoritatea banilor îi primesc nu pe baza unui contract individual de muncă, ci în baza unui contract de drepturi de autor... Cine îl apără pe jurnalist? Doar societatea civilă, simţind că vremurile în care cenzura atotstăpânitoare nu sunt departe, le-a luat gazetarilor apărarea. Este vorba despre Agenţia de Monitorizare a Presei sau APADOR-CH, în nici un caz Clubul Român de Presă, care are, mai degrabă, statutul unei asociaţii a patronilor de presă, nu a jurnaliştilor." l TRIBUNA nr. 57, ca de obicei, un număr consistent, cu multe cronici şi eseuri interesante scrise de Carmen Vlad (De la timp, la temporalitate), Ovidiu Pecican (Despre tribunul insomniac), Horia Lazăr (Eros, dizidentul), Rodica Marian ş.a., precum şi un interviu luat de Claudiu Groza lui Mircea Ghiţulescu prilej pentru criticul dramatic să dezaprobe cam pripit munca tinerilor: "În ce îi priveşte pe tinerii regizori, şi mă refer la cei sub treizeci de ani, dacă mai există, fie că nu au respiraţie lungă, fie că sunt ţinuţi în viaţă prin injecţii critice cu hormoni (Radu Afrim, Radu Apostol, Vlad Masacci etc.) Ceea ce se poate afirma, cu siguranţă, este că generaţia tânără propune o întoarcere la naturalism, ceea ce mi se pare un pas înapoi, dacă nu doi, dacă nu o eternitate... Dacă critici de teatru ar privi profesia lor într-o minimă perspectivă, refuzând, pe cât se poate, condiţia jurnalistică a cronicii de spectacol, dacă ar proiecta activitatea lor într-o viitoare carte, poate că ar reuşi să depăşească fragilitatea speciei. Dacă citeşti astăzi Oglinda spartă de Marian Popescu sau Şah la regizor de Cristina Modreanu îţi dai seama ce viaţă scurtă au luările de atitudine, militantismul, mania de a vorbi despre politică şi administraţie, când comentezi un spectacol cu Romeo şi Julieta." Un frumos poem de Fermin Heredero Salinero, Din înalturi până-n străfundul amărăciunii, în traducerea lui Horia Bădescu. l Revista RAMURI, a intrat în al 100-lea an de la înfiinţare. Le urăm viaţă cât mai lungă şi trecem mai jos premiile revistei pe 2004, acordate la finele anului trecut: Opera Omnia - D.R. Popescu, Proză - Dumitru }epeneag, Critică literară - Gabriel Dimisianu, Poezie - Ioana Dinulescu şi Bucur Demetrian, Debut - Augustin Cupşa, arte vizuale - Suzana Fântânariu. Primul număr din acest an al revistei reproduce prezentările scriitorilor de la festivitatea de premiere, precum şi cuvântările premiaţilor. Numărul se încheie cu sărbătorirea lui Grigore Vieru care a împlinit de curând 70 de ani. Vorbesc despre poetul basarabean Antonie Solomon, primarul Craiovei, şi Tudor Nedelcea care nu-şi poate reţine extazul liric şi-l numeşte încă din titlu "dumnezeescul poet". l Revista ARGEŞ, nr. 1(271). Jean Dumitraşcu ne sfătuieşte cu aplomb: "Eminescu trebuie urmat şi ca om de către orice creator (şi nu numai). Avem de învăţat de la poetul naţional cum poţi fi român adevărat, cum te poţi pregăti la şcoli străine, asimilând ce are mai bun lumea, pentru a turna, în limba ta şi acasă la tine, o nouă simţire, poţi afla cum să-ţi respecţi fără rest neamul şi trecutul, cum să lupţi pentru adevăr, cum să suferi întru promovarea interesului naţional, cum să fii drept şi bun, cum să nu faci compromisuri, cum să iubeşti chiar." Îl sfătuim pe dl. Dumitraşcu să citească editorialul dnei. Gavril din Timpul. Trubadurul Ştefan Hruşcă în dialog cu Mihaela Fulgeanu-Matei: " - De ce este, totuşi, o povară celebritatea? - Este o povară şi un chin pentru că, din moment ce ai pornit pe drumul acesta şi dacă ţii la ce ai făcut şi ai şi obligativitatea faţă de cei care ţi-au cunoscut şi ţi-au cumpărat muzica, ai obligaţia să rămâi acelaşi care ai fost, care ai o carieră în spate şi care vrei să o laşi în urmă prin cultura muzicală românească." Greu cu vorbele nepuse pe muzică! l Din neconvenţionala revistă arădeană CA ŞI CUM, subintitualtă "revistă literară supravegheată de Celebrul Animal" şi aflată abia la numărul 2, am reţinut doar interviul cu Catherine Millet, aici în postura de teoretician al artei contemporane: "Nu cred că mai putem vorbi astăzi despre o întoarcere în trecut - în anii �80, da, dar nu azi. Necesitatea privirii retrospective aparţine anilor �80. Am putea spune că anii �60-'70 au fost încă anii avangardei, ai proiecţiei în viitor, poate că în anii �80 era necesar să mai privim înapoi. Astăzi trăim doar în prezent." l Revista focşăneană PRO SAECULUM, nr. 1(15) se deschide cu un eseu al lui Mihai Cimpoi Eminescu şi literatura fără frontiere. Nu l-am citit. Am trecut mai departe. Mai departe o bucată de Fănuş Neagu. Începea aşa: "La ora 2 noaptea am sfârşit lucrul şi, trecând la fereastră, am văzut că ninge. Imediat mi-a încolţit în minte cunoscutul vers al lui Alecsandri: ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară. Sunt fericit să stau la geam şi să mă uit în inima ninsorii. Fereastra la care ninge este aurul visului..." Am întrerupt lectura compunerii despre iarnă a dlui. Neagu şi am trecut mai departe la Jurnalul inedit al lui Eugen Barbu. "19 august 1983. Telefon de la Săraru (de la Slătioara). Suferă că nu e trecut în bilanţul de la România literară de ieri, la proza celor de 40 sau 38 de ani. Eu ce să mai zic? Mă doare-n cot! Lipseşte şi Lăncrănjan şi câţi nu lipsesc! Nu e pomenit Stancu al lor! Doar Preda! |sta le-a dat bani şi pe gură şi pe c... l-a săturat. Să le fie de bine!"... Probabil, enervat, Barbu a cerut apoi o "fetiţă" de la Vadim. Pentru relaxare. Mai departe fragmente de Nicolae Iliescu: "Capitolul 13 din Epistola întâi către Corinteni, intitulat Iubirea. Iubirea duhovnicească! Îndemnul lui: Urmăriţi iubirea! Sincer nici Shakespeare nu sună parcă aşa de frumos." Ei, ce ziceţi!? Rătăcit, cine ştie cum, un frumos eseu pe marginea unui tablou de Pieter Claesz, Autoportret cu vanitas, semnat de Ana Maria Cornilă.