Pictură şi reverie
Poeta Monica Pillat a preluat de la mama ei, regretata Cornelia Pillat, ştafeta "decotamentului cu care membrii familiei s-au susţinut reciproc într-un proiect comun, făcînd ca torţa spirituală a fiecăruia şi a tuturor împreună să ardă mai departe." Ceea ce realizează ea acum este nu doar un gest de pietate şi de justiţie postumă pentru suferinţele şi nedreptăţile strigătoare la cer îndurate sub communism de rudele ei, ci şi o avizată contribuţie la cunoaşterea unor valori de patrimoniu. Continuă astfel ceea ce făcuse mama ei prin îngrijirea ediţiei definitive, în şase volume, a Operelor lui Ion Pillat şi prin cărţile de memorii Eterna întoarcere (Ed. DU Style, 1996) şi Ofrande (Ed. Universalia, 2002) în care personalitatea pictoriţei Maria Pillat-Brateş (1892-1975) ocupa un loc important. Anul 2006, prin strădania nepoatei, a readus-o pe Maria Pillat-Brateş în atenţia contemporanilor prin opera ei. După expoziţia retrospectiveă deschisă în martie-aprilie la Galeria Dialog (cu numeroase ecouri în presă), după selecţia de desene şi acuarele expuse la Muzeul Literaturii Române în iunie, a apărut acum, la Editura Universalia, un excepţional album bilingv, Maria Pillat-Brateş. Pictură şi reverie. Ediţia îngrijită de Monica Pillat şi Doina Uricariu e exemplară din toate punctele de vedere, de la Textele biografice la calitatea reproducerilor şi acribia aparatului critic (volumul conţine şi cronologia expoziţiilor, catalogul raisonné al lucrărilor, precum şi cronicile plastice dedicate artistei).
B.una D.ILEMATEC|
În acord perfect cu grafica sa glossy, numărul 7 al revistei DILEMATECA are ca subiect de primă importanţă (şi primă mână) B.D.-urile. Adică "a noua artă", banda desenată. Un dosar multicolor şi bine documentat, realizat de Ion Manolescu, Marius Chivu şi Matei Martin. Nu neapărat totul despre..., dar cu siguranţă cel mai interesant din...Istoric, teorie, miniantologie (de la Batman, X-Men, Pif la Corto Maltese), statistici aduse la zi. Aţi auzit de asociaţia bedefililor din România ? Dar de faptul că Edmond Baudoin pregăteşte un album B.D. după romanul Travesti, al lui Mircea Cărtărescu ? Dar de temele cyber-punk, heroic fantasy, rock ale aparent liniştitelor benzi desenate. Fie şi numai pentru acestea, dar şi de dragul nostalgiilor copilăriei, merită să răsfoiţi - lent - numărul din noiembrie-decembrie al DILEMATECII.
Câteva pagini mai încolo, răspunzând anchetei legate de "necazurile aduse de literatură", Bogdan Ghiu e tranşant:"Critica literară nu mai poate azi mare lucru. Dar nici nu mai pare că şi-ar propune. Critica literară actuală mi se pare mică: incultă, nepasionată, automarginalizată, lipsită de curiozitate, de deschidere, de spirit de aventură; plată şi ateoretică, incapabilă de comparativism şi interdisciplinaritate. Meschină. În loc să oficieze, expediază. ş...ţ Nu aştept absolut nimic de la critica literară, care s-a obişnuit să gândească leneş, în termeni mediatici de mari români, nereuşind să treacă cu număratul valorilor dincolo de cifra 3." N-aş zice că e chiar aşa. Nici că avem o critică solidară în lene, nici că un pic de talent şi de intuiţie mediatică dăunează numaidecât unui critic literar. De ce ar închide acesta ochii la cărţile unor Ogilvy sau Jack Trout? În plus, instituţia criticii literare nu se rezumă la cronicile din reviste, mai mult sau mai puţin atente, inspirate sau pătrunzătoare. Pe de altă parte, a trece cu urechile astupate pe lângă aceste temeri oneste ale lui Bogdan Ghiu nu e deloc recomandat nici unui critic. Pentru ambele tipuri de opinenţi, însă: Tolle lege !
Ecologia lui Traian Ungureanu
În numărul din decembrie al Ideilor în dialog, articolul care a reţinut cu precădere atenţia cronicarului este cel semnat de Traian Ungureanu: Antiraţionalismul ecologic. O mînă spală pe alta şi împreună creierul. Ideea autorului e una seacă şi directă: ecologismul modern nu este decît o mască pe care spaima omenirii faţă de sfîrşitul lumii a luat-o în zilele noastre. În plus, ecologismul este o nouă formă de milenarism, dar o formă în care, sub pretextul avertismentelor privind degradarea mediului, ni se întreţine constant un scepticism făţiş faţă de capitalism, clasa de mijloc şi SUA. Pe scurt, ni se inculcă neîncrederea în binefacerile dezvoltării industriale şi ni se insinuează fantasma cîmpenească a unei reîntoarceri salvatoare la mama-natură. Scopul acestei intoxicări propagandistice cu iz ecologic nu poate fi decît unul: distrugerea Occidentului. Cronicarul este perfect de acord că ecologia poate fi manipulată ideologic şi preschimbată în armă de persuasiune psihologică, cum la fel de bine intuieşte că mania ecologică poate fi foarte folositoare pentru cei care vor să vadă, ajuns pe butuci, ,sceleratul" de Occident. Dar de aici şi pînă la a nega pur şi simplu, aşa cum face Traian Ungureanu, efectul nociv al omului asupra arealului de viaţă de pe planetă e drum lung. Furat de dorinţa de a dovedi că ecologismul este o unealtă propagandistică antioccidentală, autorul ajunge să afirme de-a dreptul că nu ştim precis dacă există o încălzire globală şi dacă speciile de pe planetă sînt stîrpite de mîna omului. Iată un intelectual ale cărui cunoştinţe precare îi fură pămîntul de sub picioare, transformîndu-l în cazul ridicol al unui om care se dă competent într-un domeniu în care de fapt este tufă. Nu ne putem pricepe la toate şi nu putem fi competenţi în toate domeniile. Din păcate, Traian Ungureanu începe să se priceapă la toate, frizînd impostura şi ascunzînd-o în hiperbole eseistice. Cînd ajungi să spui că încălzirea globală este ,o ipoteză populară şi gratuită" şi că distrugerea speciilor este o idee pe care propaganda anticapitalistă ni le-a vîrît în cap înseamnă să o iei literalmente razna. Tot mai des, Traian Ungureanu face figura unui gazetar ale cărui preferinţe ideologice îi ghidează în mod previzibil argumentele, rezultatul fiind o retorică ce păcătuieşte nu atît prin aceea că e sofistică, cît prin amănuntul stînjenitor că e incompetentă. Ne sutor supra crepidam.
Viaţa la ţară
O idee bună de anchetă - ar putea-o prelua şi revistele noastre - a realizat lunarul Contrafort din Moldova, în ultimul număr, 10, sosit la redacţia noastră. Tema anchetei este Cultura la ţară. În editorial, Vitalie Ciobanu îşi povesteşte în detaliu o recentă experienţă din Floreştiul natal: ,Sfâşietoarea senzaţie că Ťviaţa e în altă parteť. Unde au dispărut oamenii? Sunt chiar atât de pierdute, atât de lipsite de perspectivă satele basarabene? ş...ţ Sătenii, câţi au mai rămas acasă, s-au mutat la rampele unde sosesc maşinile din Italia şi Portugalia - noile ţinuturi Ťde lapte şi miereť. Dau năvală acolo la fiecare sfârşit de săptămână pentru a-şi ridica pachetele şi banii trimişi de rudele plecate să muncească la negru". Realitatea e că, deocamdată, atracţiile literare la sat sunt inexistente: ,Escapadele scriitorilor români în mediul rural au devenit rarisime. Nu există un program al acestora, nimeni nu-şi bate capul în Moldova să le organizeze. Şansa oferită de Uniunea Scriitorilor din România şcare a iniţiat un astfel de program, n.Cronicarţ este unică, deocamdată". Cronicarul a încercat să răspundă şi el la cele 3 întrebări ale anchetei din Contrafort. Prima se referă la participarea cea mai recentă la o întâlnire cu publicul/ cititorii de la ţară. Răspunsul Cronicarului este, ca al multora, ,N-am participat niciodată la o astfel de întâlnire!". La întrebarea a doua, ,Ce focare de cultură mai există astăzi la sat?" răspunsul ar fi, pesemne că doar şcoala. Sau poate că la sat, la fel ca la oraş, principalul ,focar de cultură" e televiziunea. A treia întrebare caută soluţii la ,degradarea culturală" a satului basarabean". Nici cele din România nu stau mai bine. Ne-a plăcut şi Jurnalul de călătorie prin ,ţara dintre Prut şi Nistru" pe trei voci cu umor (Monica Vasile, Mihai Varga, Liviu Mantescu, cronicile puse sub genericul intimităţii şi comentariul lui Vasile Gârneţ la emisiunea ,Mari români". Dacă vă plângeţi că nu găsiţi revista Contrafort la chioşc, vă anunţăm că o puteţi citi măcar online, pe site-ul http://www.contrafort.md .
