Cronicarul şi-a reluat rolul său modest şi anonim şi a citit o mulţime de publicaţii, adunate teanc pe biroul său de la România literară. Din cauza viruşilor gripei aviare, primul titlu care i-a atras atenţia, a fost Singurătatea păsării migratoare al nu prea demult premiatului nostru Cristian Bădiliţă care, în chip de mulţumire, ne-a împroşcat cu noroi, ba chiar cu pietroaie. Cronicarul spera că, după articolul de tristă amintire din Averea, deja comentat la Ochiul nostru magic, CB, care se crede o rara avis, a trecut la lucruri mai poetice şi, eventual, se înduioşează de atîta amar de păsăret domestic sau sălbatic, fie el migrator sau în ogradă stătător, sacrificat. Nicidecum. Încă de la prima frază dl. publicist CB e preocupat (la fel ca de atâtea ori) numai de sine în chip de mare guru, judecător, salvator etc.: ,Dacă măcar zece oameni mi-ar fi citit şi asumat în proporţie de 1% cărţile, lumea românească ar fi devenit, dacă nu ceva mai bună, măcar cu un strop mai cinstită". Cum în frază sunt doi dacă (stilistic vorbind, unul e în plus), Cronicarul a intrat în jocul lor şi şi-a pus, în continuare o mulţime de întrebări pitagoreice. Iată-le:

- Ce s-ar fi întîmplat dacă cei 10 oameni ar fi citit 1 % din cărţile lui Bădiliţă şi nu şi le-ar fi asumat ? Ar fi devenit lumea românească, dacă nu mai bună, măcar mai cinstită sau poate ar fi devenit, dacă nu mai cinstită, ceva mai bună?

- Ce s-ar fi întîmplat dacă un om ar fi citit 10% din cărţile lui CB ?

- Ce s-ar fi întîmplat dacă 10 oameni ar fi citit 2% din cărţile lui ? Dar dacă ar fi citit 25 % din ele ? Dar 33% ? Dar 33, (3) % ?

- Şi, în fine, marea întrebare de care ,se sparie gîndul": Ce s-ar fi întîmplat dacă toţi oamenii ar fi citit 100% din cărţile lui CB şi, pe deasupra, şi le-ar fi asumat ? Ne-ar fi plăcut ca mult-frămîntatul domn Bădiliţă să ne fi răspuns cum ar fi arătat lumea românească în acest caz. Din păcate ştim un singur caz de om care i-a citit şi asumat 100% cărţile: el însuşi. Sau poate nici el ? Şi, tot din păcate, după cum arată ultimele lui ,creaţii" publicistice, nu ni se pare deloc un model de urmat. l Vă întrebaţi poate cum poate continua un articol care începe atât de promiţător ? Ei, bine, la fel! CB îl prezintă pe CB ca pe singurul om cinstit, drept şi cu memorie din România. Noi, toţi ceilalţi, suntem fie idioţi, fie uituci, fie răi. Cronicarul a închis deci Adevărul literar şi artistic (20 sept. 2005) care ne exclude astfel din sfera oamenilor de bunăvoire, vorba scriitorului, şi a trecut la alte publicaţii. l Suplimentul de cultură editat de Polirom şi de Ziarul de Iaşi are o problemă estetică: dă impresia de înghesuială, de haos, de sufocare, ca un magazin mic, în care trebuie să suporţi ghionturile involuntare şi coatele celorlalţi. Prea multe rubricuţe, care se încurcă unele pe altele, articolaşe uşurele, titluri, subtitluri, intertitluri şi supratitluri, pozişoare şi chenăraşe, aldinuţe şi reclămuţe, mici păreri şi mici accese de autoadulare sau de autocompătimire, micuţe şi drăguţe răsfăţuri şi lamentări, veşnice acuze la adresa criticilor care sunt marii vinovaţi (bine că mai există şi ceva mare) dacă o carte n-are succes, dar care n-au nici un rol dacă are. Cînd toate sunt mici, se ştie, şi literatura e mică şi din umbra paginii pîndeşte ratarea. Intrînd totuşi (sarcină de serviciu) în înghesuiala numărului 45, Cronicarul a dat, după minuţioase căutări şi peste rubrici foarte bune cum este cea a Adrianei Babeţi, Ars coquinaria, a lui Emil Brumaru (Dumnezeu se uită la noi cu binoclul - titlu minunat), excelentul articol al Taniei Radu din pagina 13: ,Prozatorii ultimului val se scriu pe sine cu prea multă poftă" şi cel al lui Matei Bejenaru din pagina 15. În schimb, rubrica lui Ionuţ Chiva, Cum stau lucrurile este atît de confuză şi, să ne ierte autorul lui 69, atît de lipsită de haz sau de rost, încît, deşi mică, nu poate fi dusă pînă la capăt. Aşa stau lucrurile, domnule Chiva. l Pledoaria lui Radu Pavel Gheo, scriitor pe care Cronicarul îl preţuieşte, este, de data asta, cam subţirică şi pe-alături. Ea porneşte de la ideea că unui scriitor n-ar trebui să i se ceară şi a doua carte, dacă prima a avut un oarecare succes. Cu cine găseşte de cuviinţă Radu Pavel Gheo să-şi argumenteze poziţia ? Cu Mateiu Caragiale. De parcă toţi autorii unei singure cărţi de la noi sunt Mateiu Caragiale. Din partea Cronicarului, nimeni nu e obligat să continue cu această muncă prost plătită care e scrisul. Dar să nu se amăgească prin exemple ieşite din regulă că va rămîne în literatura română. Să scrie mai întîi un roman de talia Crailor... şi apoi să stea liniştit: nu-i va mai cere nimeni a doua carte. l Anunţat pe prima pagină, articolul Brandul Nea' Nicu de Mădălina Cocea se vrea un articol simpatic din cele, destul de frecvente în ultimul timp, în care autorul se răsfaţă încă de la prima frază: ,Pînă la Revoluţie, Ceauşescu mi se părea OK". Din păcate, tonul de fetiţă care se joacă cu păpuşi sau citeşte benzi desenate nu prea merge cînd vorbeşti de dicatori ca Stalin, Hitler şi Ceauşescu, fie ei şi ca eroi de benzi desenate. Dimpotrivă, afirmaţii de tipul ,führer-ul cu cea mai celebră mustaţă din lume" şi Hitler ,devenit în reprezentările actuale caricatura unei foste figuri diabolice, vrednică de milă şi, în paralel de simpatie" trebuie controlate printr-un discurs limpede şi care să ducă undeva. Cel al Mădălinei Cocea nu duce nicăieri. Un cititor genuin înţelege cu totul altceva decît bănuim că ar fi vrut autoarea să se înţeleagă. Sau n-a vrut nimic altceva decît, la rubrica coolturisme să fie cool? Nu e! l Bun şi de citit şi pe o temă bine aleasă numărul De ce DGLR ? al Dilemei. Bun şi de citit articolul polemic al lui Dan.C. Mihăilescu (Idei în dialog ultimul număr) în care îi răspunde lui Alexandru Muşină. Tot criticii şi critica sunt mărul discordiei.