Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Este o onoare pentru mine să citesc în şpalt cartea de debut, ce stă să se tipărească sub oblăduirea, cum spuneţi, a editurii şi revistei Cronica, Iaşi. Semnată de Mihaela Herghiligiu, numele ei fiindu-mi, de la un timp, cunoscut din apariţii în presa literară din provincie şi din Bucureşti, dumneavoastră oferindu-mi cu căldură colegială exemplară, împreună cu manuscrisul, şi o serie de date utile despre tânăra autoare. Titlul, la prima vedere aproape suav, dar cât se poate de adevărat şi în rezonanţă perfectă, dincolo de cuvintele care îl compun cu simplitate, cu materia specială şi temele cărţii. Caligrafia visului, cititorul va constata în curând, este cu siguranţă prima piesă, cristalină şi de rezistenţă, a unei frumoase opere poetice urmând să se zidească în timp. Nefiind, eu, prima, care vrea să dovedească temeinicia bunei afirmări a poetei în peisajul nostru literar, publicarea poeziilor ei, începând cu martie 2003, în Bucovina literară, Cronica, Convorbiri literare, Hyperion, Dacia literară, Viaţa românească, Poesis, ca să enumăr doar câteva din locurile unde a fost primit numele ei cu încredere, după ce s-a prenumărat, cum iarăşi spuneţi, între laureaţii concursului „Porni Luceafărul”, ediţia 2003, îi recunosc, după lectură, talentul şi îi admir curajul de a se fi angajat, luminoasă şi pregătită, la mărturisire în vederea unui destin aparte. Vocaţia ei este studiul teologic, cu toate implicaţiile speciale ce decurg dintr-o asemenea alegere. A absolvit întâi Liceul pedagogic din Suceava, este acum învăţătoare în Grăniceşti, Suceava, şi este studentă la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Numai cine a încercat, şi cu oarecari rezultate, să scrie poezie religioasă ştie cât de greu se ajunge, pe această cale îngustă, la textul veritabil, niciodată trufaş, niciodată împodobit, artisticitatea lui alcătuindu-se din lucruri simple de tot, din mărturisire totală, din inteligenţă, din trezvie şi sacrificiu. Nu mulţi vor reuşi s-o facă, pentru că se vor pierde pe drum poate neîndestul pregătiţi, cultivaţi, căutând o glorie ce le-ar veni în primul rând şi în ultimul, din păcate, de la oameni. Sigur că oamenii vor da, mereu orgolioşi, un verdict mai mult sau mai puţin bun asupra acestui fel de lucru. Oamenii, care nu se pot aproape deloc smeri, îi suspectează pe cei care sunt din fire smeriţi ştiutori de cele sfinte. Îi suspectează şi îi ignoră, şi pierd poate unica lor şansă de a se învrednici de bogăţii deloc materiale. Povestea este foarte lungă, de când lumea, mucenicii n-au încetat să-şi aleagă a fi prin a nu fi în firescul lumii. Numele lor, pentru cine nu a aflat încă, sunt cu zecile, cu sutele de mii, şi sunt materie sacră a unui patrimoniu secret care, adunându-se de mii de ani încet, bucată cu bucată, se înalţă şi se oferă vederii celor ce vor să vadă, la fel de încet, dar în întregul lui limpede, purificând cu iubire şi sacrificiu total locul tuturor patimilor şi exceselor în care lumea se zbate neîmpăcată şi fără soluţii de supravieţuire nicăieri. Voi transcrie în spaţiul care mi-a mai rămas aici, câteva din textele fără titlu din manuscrisul cărţii Mihaelei Herghiligiu Caligrafia visului. Întâi acest distih: „tinereţii nu i s-a dat ştiinţa/ ci trecerea”, apoi monologul ofrandei, în piese ultrascurte şi atât de frumoase, „monolog/ în oglinzi mai subţiri/ decât visul,/ mâinile albite de sete.// roagă-te şi suferă/ nu-ţi mai desena chipul/ pe implacabile planete!/ în albastrul nestăpânit/ vinovată sunt pentru că Te-an/ înţeles,/ pentru că ador martirii/ trăiesc.”; „de-o vârstă cu mileniile pământului/ sensurile caută în noi,// călătorii prozaice/ în lumea Ta se iveşte punctul/ de sincronizare cu destinul.// divina simplicitas! –/ duplicitatea gândului prizonier în/ frază,/ codificată mireasma vecerniei.”; „puterea ta e sub pupilele/ dilatate de întuneric,/ nu/ am dreptul să-ţi ţin cămaşa/ sufletului în mâini// cuvinte topite în penumbră/ penitente litanii în ropot/ la răspântia unde zvelte sunt/ solilocviile Domnului”. Pe tot parcursul cărţii sale de debut, poeta respectă frumuseţea pură exprimată în elegante alcătuiri, alegându-şi termenii expresivi pentru cele în care ea crede cu toată fiinţa. (Constantin Hrehor, Grăniceşti)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara