"Infamie""

Observatorul cultural nr. 223 ne-a amintit din nou de lumea "Moftului român". Cititorii noştri îşi amintesc, fireşte, de întîmplarea din Infamie", una dintre cele mai teribile schiţe ale lui Caragiale. Ai zice că e pură invenţie, că aşa ceva nu există sau, oricum, nu mai există în zilele noastre. Să primeşti o recomandare de la un prieten, să ţi-o citească şi să auzi, înduioşat, cuvinte ca: "Aş fi fericit să aflu că acest om, pe care-l iubesc ca pe un frate, cunoscîndu-l ce om de treabă şi capabil este, a obţinut de la dumneata ce a dorit şi ce, desigur, merită". Să-i mulţumeşti bunului prieten. Apoi, la scurt timp ("Piază rea" s-a vărsat untdelemnul!") să afli că plicul cu scrisoarea de recomandare conţinea cu totul altceva şi anume: "Moftangiul care-ţi aduce această scrisoare" Îmi fac o datorie amicală să-ţi atrag atenţia asupra acestui caraghios"Ia seama, nu-i acorda nici un crezămînt" Poate avea cîteodată spirit, dar foarte superficial şi cu deosebire zevzec"" l O infamie nouă pe vechiul tipar s-a desfăşurat totuşi, sub ochii publicului, în săptămîna imediat următoare Tîrgului de Carte Bookarest 2004, iar victima ei a fost nimeni altul decît autorul cărţii Despre îngeri, Andrei Pleşu. Şi, pe tangentă, Gelu Ionescu. Cronicarul, martor anonim, a urmărit tărăşenia şi-o va povesti fără părtinire, dar nu fără mirare. La decernarea Premiilor ASPRO pentru 2003 a fost prezent Andrei Pleşu. Aici a obţinut mai întîi, pentru cartea cu pricina, premiul la categoria "Critică literară, eseu", apoi Marele premiu, la egalitate cu Gelu Ionescu, acesta pentru Copacul din cîmpie, volum de memorii. l Pînă aici toate bune şi frumoase fiindcă ambele cărţi "desigur, merită", chiar şi premii pur onorifice, ca în cazul de faţă. La festivitatea de decernare a strîngerii de mînă, Preşedintele ASPRO, I. B. Lefter a rostit cuvinte amabile, chiar dacă însoţite de un zîmbet chinuit şi a citit doar cîteva fraze neutre şi ciuntite, din plic, semnate de Adrian Marino, preşedintele juriului pentru Marele Premiu ASPRO. Iar cei doi laureaţi au mulţumit civilizat, D-l Gelu Ionescu declarîndu-se chiar "îngerul păzitor" al D-lui Pleşu, aşadar solidar cu acesta. Asta se întîmpla sîmbătă. Marţi, pe 1 iunie, Observatorul cultural publică in extenso ce se afla în plic, justificarea preşedintelui juriului, Adrian Marino. Cartea lui Pleşu, este făcută praf, "moftangiul" de autor e demascat, în timp ce cartea lui Gelu Ionescu este ridicată în slăvi, pe modelul comunist "aşa nu!", "aşa da!" (Nu este prima dată că revista "democratică" Observator cultural împarte lumea intelectuală în tabere, pe distincţia bine/rău, şi dezbină ca să stăpînească, punîndu-l mai ales pe cel lăudat într-o postură de-a dreptul stînjenitoare. Şi noi am observat că linia Carmen Muşat diferă, la Observator, de linia I.B. Lefter, dar nu ne vom apuca să dezvoltăm teoria în articole despre bine şi rău!) "Evident, spune A.M., primele noastre preferinţe s-au îndreptat spre Gelu Ionescu". De ce evident ? Ba nu e deloc evident decît pentru Dl Marino. Culegînd din concluziile lui Pleşu cîteva sintagme care trebuie citite prin antifrază (după cum şi-ar da seama şi un elev de liceu), A.M. le ia în serios şi-l pune la zid pe A.P. pentru poziţia lui antiraţionalistă şi "mistică". Se proceda la fel şi înainte de "90, pare că nimic nu s-a schimbat. Spiritul lui A.P., consideră Marino, este de tip "absolutist, potenţial sau explicit totalitar" şi "autoritar" (sic!) fiindcă "el are nu numai noţiunea Ťinterdicţieiť poziţiei ostile, pe care o critică, dar şi tendinţa punerii sale în practică" ş!?ţ. Andrei Pleşu, spirit totalitar, autoritar şi care practică voluptuos interdicţia! Atunci de ce mai este premiat cu Marele premiu? Justificarea preşedintelui juriului se încheie cu o nouă palmă şi cu o nouă sau mai precis veche răfuială personală, aceea a lui Marino cu "Şcoala de la Păltiniş" şi cu mentorul ei, care, el, nu-i mai poate răspunde: "În timp ce cartea lui Gelu Ionescu se adresează unui public larg, de bun nivel mediu, Andrei Pleşu este elitist şi restrictiv. O reminiscenţă involuntară şi inocentă a Ťşcolii Noicať?" Că democraţia occidentală şi corectitudinea politică includ respectul pentru domeniul teologic, că teologia este şi o chestiune de cultură generală nu le intră în cap cu nici un chip unora din contemporanii noştri. Iar că Noica nu era tocmai un spirit religios sau "mistic" îi scapă lui A.M. În plus, dacă o carte vîndută în 30.000 de exemplare în circa o jumătate de an e elitistă, dacă o carte scrisă "pentru cititorul de azi, de regulă sceptic, de cele mai multe ori incult teologic", nu destinată specialiştilor (lucru spus explicit de autor, dar trecut sub tăcere de dl A.M.) şi considerată de "un tînăr exigent" a fi chiar "de cultură generală" a ajuns elitistă pentru un cititor de talia lui Marino, atunci D-l Marino ar trebui să fie, într-adevăr, foarte, foarte îngrijorat. Dar nu pentru D-l Pleşu !



Alergia la succes"

Colegul Dimisianu l-a învăţat odată pe Cronicar nu lecţia lui Caragiale, ci pe cea a lui Eminescu: "Privitor ca la teatru/ Tu în lume să te-nchipui:/ Joace unul şi pe patru/ Totuşi tu ghici-vei chipu-i"". Aşa că nu poate decît să se amuze şi să ghicească un chip resentimentar şi alergic la succes sub o mască de profesor sau de critic crispat, în persoana obscurului Horea Poenar de la revista VATRA. Dîndu-şi aere de cunoscător ca o vrăjitoare care ghiceşte în ghioc, Dl Poenar consideră că poezia lui Mircea Cărtărescu nu mai e citită de studenţi, iar cărţile sale, în declin, nu se vor mai vinde. Afirmaţiile nu au nici cea mai mică acoperire, dar autorul articolului le face fără să roşească şi fără să clipească, de parcă ar fi realizat numeroase sondaje de opinie ori ar fi studiat listele de vînzare ale cărţilor lui Cărtărescu din toată ţara. Mai mult, căzînd în boala numită "scenarită" face tot soiul de speculaţii cu privire la iniţiativa cărţii de publicistică a lui M.C., turbează la gîndul că un mare autor şi-a găsit un editor sigur, că i se scot cărţile încontinuu, simultan în ediţii de lux şi de buzunar şi tare ar vrea ca maşinăria să se strice şi Cărtărescu să devină un oarecare, ca Dl Poenar însuşi. Păi nu-i nedrept ca de unul să fi auzit toată lumea şi de celălalt nimeni? Am aflat despre cel de-al doilea din Revista revistelor culturale a Adevărului literar şi artistic nr. 719 apărută de 1 iunie. Că publicului puţin îi pasă de articole ca acesta, din Vatra, necitite decît de bieţii Cronicari, din obligaţie profesională, e dovedit de vînzări (Cronicarul chiar s-a informat, spre deosebire de H.P.). Şi pentru că la 1 iunie a fost aniversarea lui Mircea Cărtărescu, şi pentru că, vrea-nu-vrea ghicitoarea H.P., poetul Cărtărescu are în continuare un succes orbitor (vezi şi cronica din România literară nr. 20, semnată de tînărul Cătălin D. Constantin sau postfaţa lui Paul Cernat la antologia Plurivers), Cronicarul îi urează sărbătoritului LA MUL}I ANI! Iar comentatorului său îi recomandă Tavegyl, foarte bun contra alergiilor.


Televiziune şi politică

Duminică dimineaţa, zi de alegeri. Deschidem televizorul. O comentatoare entuziastă dă veşti electorale de la Constanţa: "Primii care au votat sunt deţinuţii şi politicienii". Rămîi visător: să fie o laudă la adresa celor mai harnici cetăţeni ai ţării, să fie o pură întîmplare, să fie o legătură ascunsă care ni se va dezvălui mai tîrziu? Şi pentru că am intrat în teritoriul politicii îi anunţăm pe cititori că revista lunară Sfera politicii poate fi procurată gratuit, începînd cu nr. 101, de la sediul revistei din Piaţa Amzei nr. 13, etajul I. l Din nr. 108, care ne-a sosit la redacţie, semnalăm un incitant grupaj de documente din anul 1935 despre Panait Istrati recuperat de Stelian Tănase. Articolele sînt semnate de: Const. Zeţaru, în Proletarul, Mihail Sebastian, în Rampa din ianuarie şi din aprilie, şi de Pamfil Şeicaru în Curentul. Am aflat din articolul lui Sebastian că prozatorul a colaborat la Cruciada Românismului, gazetă de extremă dreaptă tipărită de Mihail Stelescu, fost camarad al lui Corneliu Zelea Codreanu. Spicuim din articolul lui Sebastian (ian. 1935), fraze cu bătaie lungă şi care depăşesc cu mult, azi, cazul Istrati: "Ceea ce spune d. Istrati în materie de doctrină politică e hilariant, pretenţios, mediocru şi " ca să vorbim limpede " prost. ş"ţ Noi nu avem prejudecata analfabetismului. Nu stimăm prea tare diplomele, şi nu credem că un analfabet e scos din umanitate. Preferăm chiar un om care se orientează prin intuiţii, unui deştept care bîjbîie prin dialectică. Dar, fără să ne însuşim superstiţia intelectualului, refuzăm cu multă tărie cultul falsului intelectual. E ceea ce d. Istrati încearcă să fie astăzi. Dialectica lui e săracă, lemnoasă şi moartă. Ideile îi sînt sub-idei. Ceva încăpăţînat şi întristător apasă această lungă proză, din care lipseşte cultura, exerciţiul gîndirii, simţul nuanţelor, jocul inteligenţei. Şi mai lipseşte un lucru, care ar fi salvat totul: inima." Cine face politică sau politică literară şi are urechi de auzit...


Erată:

în numărul trecut, l-am felicitat pe dl Matei Călinescu pentru o vîrstă pe care n-a împlinit-o! îi promitem să reînnoim urările peste cinci ani.