Dracii ecranului
Cronicarul nu se mai poate uita la televizor. Emisiunile de ştiri de la televiziunea naţională (TVR1) au început să invite astroloage de ocazie care fac previziuni elucubrante cu aerul că sunt atotştiutoare sau, mai recent, ajung să citeze, tot la ştiri, cu veneraţie şi umilinţă din Marx, în locul lui Nostradamus. Încă un pic şi o să ne dea în bobi, o să ne ghicească în cafea şi o să-l redescopere pe "tovarăşu'" ca geniu al Carpaţilor. Posturile culturale au mari probleme de (in)cultură, emisiunile de divertisment sunt de nefrecventat, violenţa, urâţenia şi vulgaritatea se iau la întrecere pe toate posturile româneşti. Dan C. Mihăilescu, criticul care prezintă la postul PRO TV ( post aflat în cădere liberă, spun cei care-l urmăresc) câte o carte pe zi de nouă ani încoace, performanţă incredibilă, demnă de un premiu, dă un interviu plin de viaţă în PRO TV Magazin. În acest context, onestitatea întrebărilor şi răspunsurilor care privesc însăşi televiziunea e reconfortantă. Intervievatoarea, Cătălina Matei, are curajul să se refere la latura educativă a televiziunii: "ŤProsteşteť sau face educaţie?" Invitatul are curajul şi mai mare să răspundă: "Ucide, usucă, violează, tâmpeşte. Dar dacă ai deja în tine sămânţa binelui, atunci informaţia ajută, te umple, te împlineşte. Totul e să ajungi la micul ecran abia după ce ţi-ai descoperit îngerul. Dacă nu, atunci dracii ecranului se înfrăţesc cu demonii dinlăuntrul tău - şi eşti pierdut!" Cât despre emisiunile, filmele şi posturile la care se uită Dan C. Mihăilescu, acestea sunt: Războiul lui Foyle, Crimele din Midsomer, Inspectorul Morse, Tabără-Patapievici-Cătălin Ştefănescu, Discovery, TV5 şi Animal Planet. De la Cronicar, încă o sugestie din aceeaşi zonă: McBride.
Dialogul salvator
Din teancul revistei Verso editată de Fundaţia pentru Studii Europene Ideea Europeană (nume cam tautologic), bilunar al cărui redactor-şef e Ion Mureşan, am ales nr. 40-41, în care dl Basarab Nicolescu, autorul Manifestului Transdisciplinarităţii şi al unei foarte bune cărţi de critică la Ion Barbu, are o discuţie cu unul din redactorii revistei, Luigi Bambulea, despre problemele lumii contemporane şi despre legătura dintre ştiinţă şi religie. Despre vremurile pe care le trăim, dl Basarab Nicolescu are o părere mai degrabă tonică: ar fi o epocă ambiguă, dar în acelaşi timp admirabilă prin potenţialul ei, o epocă decadentă. De ce? "Decadentă, în primul rând, dintr-o disproporţie care există între viziunea creată în ştiinţa modernă (dar care este cu totul ignorată de marele public) şi mentalităţile din cetate, mentalităţile din viaţa de zi cu zi." Dar tocmai într-un astfel de context se pot produce nişte transformări înnoitoare: "În ce sens? Suntem martorii unei dezvoltări tehnologice care a schimbat şi care va schimba, în anii care urmează, faţa pământului". Pericolul e însă ca evoluţia spirituală să nu ţină pasul, ceea ce a şi început să se vadă. Soluţia dlui Basarab Nicolescu nu e nici ştiinţa, nici religia, ci dialogul între ele, transdisciplinaritatea. Vom trăi şi vom vedea!
Scriitor şi editor
În afară de numeroasele texte demne de interes, pe care Cronicarul le-a semnalat acum o săptămână, mai există în revista LETTRE INTERNATIONALE nr. 68, ediţia română, iarna 2008-2009, o memorabilă evocare a lui Petru Dumitriu realizată de Geo Şerban. Sub titlul Grandoare şi degradări ale devenirii la Petru Dumitriu, Geo Şerban publică un text care are o valoare deopotrivă literară şi documentară. Portretul făcut scriitorului este expresiv, greu de uitat:
"Natura îl înzestrase cu o statură masivă, impunătoare, vorbea decis, avea intonaţia fermă, iar felul de a-şi măsura fulgerător interlocutorul, dintr-o privire acordată condescendent foarte de sus, trăda conştiinţa cumulului nativ de virtuţi şi energie excepţională. Ştia ce vrea şi găsea lesne argumentele convenabile obiectivelor sale, operative ori de durată. De aceea, păstra pe chip, mai totdeauna, zâmbetul triumfătorului, un zâmbet larg, care lăsa să i se vadă şirul de dinţi puternici, ai insului pofticios, gurmand, cu muşcătură vorace. Cu timpul, se instalase confortabil într-o ţinută autoritară. Tunsoarea scurtă a părului împrumuta capului său ceva din prestanţa unui tribun roman."
Nu este vorba doar de o descriere, remarcabilă prin plasticitate, a înfăţişării scriitorului, ci şi de o reconstituire, în continuare, a portretului lui moral, ca şi de o analiză minuţioasă a transformărilor suferite în timp de comportamentul celui "anesteziat de privilegii".
Valoarea documentară a articolului constă în scrisorile - ale lui Petru Dumitriu, dar şi ale lui Geo Şerban - reproduse în cuprinsul lui şi comentate pe larg de Geo Şerban. Se configurează, astfel, un scurt şi pasionant roman al relaţiei scriitor-editor, cu acţiunea desfăşurată de-a lungul a aproape patru decenii.
Din una-n alta
Numărul 33 al lunarului DILEMATECA conţine, în vârful clasamentului făcut, pentru uz intern, de Cronicar, un interviu, extrem de empatic, luat de Simona Sora lui Eugen Negrici. Urmărind, pe un interval nu mai mare de un an, oferta editorială a Editurii Cartea Românească se poate constata că autoarea volumului Regăsirea intimităţii e cea care-l chestionează, agil, pe autorul Iluziilor literaturii române. Încă de la prima frază, profesorul bucureştean îşi proclamă, cu o modestie numai pe alocuri jucată, autoritatea contestatară: "Cărţile pe care le pomeneşti nu au avut în intenţie provocarea şi drept ţintă spiritul comun. E adevărat că şi în lumea noastră, a literaţilor, se instalează, cu vremea, un esprit bourgeois ce se cere din când în când zdruncinat, şi care cheamă de la sine cutremurul avangardei. Există destule mediocrităţi canonice în jurul cărora se înalţă litaniile somnolente ale adoratorilor şi un soi de lenevie interpretativă care adoptă mecanic vechile reţete ale Sandei Marin. Imposibil să nu te fi simţit şi tu agasată de această delăsare, de această alunecare în consimţire care îmbie la viol şi detonare ş...ţ Cum ar fi spus Nae Ionescu, ŤI-am pus cu fundul pe gheaţăť. Am ştiut de la un moment dat al redactării ei că această carte va alege şi va despărţi."
Câteva pagini mai jos, în cadrul unui excelent reportaj realizat de Stela Giurgeanu, se vorbeşte, printre altele, despre criteriile de stabilire ale Zilei Scriitorului Rom. Aceasta a fost fixată în 18 martie, dată la care naratorul }iganiadei a semnat, în deschiderea faimoasei epopei burleşti, Epistolia închinătoare către Mitru Perea. Decizia e, s-o recunoaştem, cum nu se poate mai ingenioasă. Şi, în plus, fără exagerări, pentru o comunitate de filologi, frumoasă. S-ar cuveni, de pildă, în curând, sărbătorit centenarul primului episod din Craii de Curtea-Veche, petrecut, după Matei Călinescu, undeva în octombrie 1910.
E, probabil, doar o iluzie. Să se revizuiască au ba? Din această Dilemateca nu puteţi ieşi.
Cu frunze de stejar
Remarcabil prin documentare şi savuros printr-o anumită speţă de expresivitate este serialul ţinut în CULTURA de Irina Spirescu, intitulat, simplu ca bună ziua, Costumul militar din România în timpul domniei lui Carol I.
Din cele două pagini întregi, garnisite cu imagini de epocă, să vedem cum se prezenta costumul militar cu aproape un secol în urmă: "În 1912, la uniforma militară românească s-a observat o simplificare şi în acelaşi timp o aliniere la modelele partenerilor din alianţa secretă a Regelui Carol: impunându-se adaptarea costumului la condiţiile de luptă, s-a introdus uniforma de campanie verde-cenuşiu (în 1909 Austro-Ungaria adopta uniforma de campanie simplă, culorile fiind greu sesizabile - gri-albăstrui, Germania adopta o astfel de uniformă în 1910, iar în 1912 Franţa reglementa o ţinută mignonette, verde pal)".
Cum se marcau distinctiv gradele? "În distincţia gradelor s-a introdus un sistem nou: pentru ofiţerii inferiori tresele metalice erau plasate transversal pe contra-epolet, în număr de la una la trei, iar pentru cei superiori se adăuga un galon de fir cusut longitudinal pe contra-epolet, peste care se suprapuneau tresele; generalii aveau întregul contra-epolet din galonul lat de fir, cu frunze de stejar în textură."
Ce vremuri! oftează Cronicarul cu o uşoară melancolie. Belle époque...
Noul nou "Luceafăr"
După o întrerupere de câteva luni a reapărut Luceafărul, de fapt LUCEAF|RUL DE DIMINEA}|, cum se intitulează acum. Director: Dan Cristea. Responsabil de redacţie: Gelu Negrea. La cronica literară a primului număr Dan Cristea scrie despre romanul Fantoma din moară de Doina Ruşti. Alţi semnatari de rubrici şi colaboratori sunt : Gabriel Chifu, Bogdan Ghiu, Matei Vişniec (prezent cu un fragment de roman), Mircea Micu, Alexandru George, Traian T. Coşovei, Sorin Lavric, Gabriel Rusu, Mircea Ghiţulescu, Stelian Tăbăraş,Gelu Negrea, Iolanda Malamen, Felix Nicolau. "Cărţile săptămânii" (Istoria critică... de Nicolae Manolescu şi Iluziile literaturii române de Eugen Negrici) sunt comentate alert de Horia Gârbea. Tot el pare să fie autorul comentariilor de la "revista revistelor". Sau Cronicarul se înşeală? Oricum ar fi, le urăm colegilor noştri, pentru încă o dată, drum bun!
