O revelaţie, un fasung, o pasiune

Dialogurile cu scriitori ale Iolandei Malamen din ZIUA LITERAR| sînt întotdeauna centrul de greutate al suplimentului. Fiindcă ea ştie bine bibliografia şi biografia celui intervievat, ştie şi ce să-l întrebe, spre deosebire de mulţi alţi jurnalişti care pun întrebări standard stupide, dovedind că habar n-au cu cine stau de vorbă şi nici nu-i interesează. (Unei asemenea tinere �inocente", venite la redacţie să-i ia un interviu lui Nicolae Manolescu şi care îl rugase pe Alex. Ştefănescu să-i spună cîteva titluri de cărţi ale acestuia pentru o scurtă prezentare, colegul nostru amator de farse i-a dictat, şi absolventa de Jurnalistică a notat fără să clipească, o bibliografie selectivă... a lui Eugen Simion.) în numărul din 3-9 iulie, Iolanda Malamen dialoghează cu Răzvan Petrescu, autorul relativ recentei antologii de proză scurtă, Mici schimbări de atitudine (Ed. Allfa) � un succes de critică precum toate volumele acestui om unanim apreciat, dar cu o prezenţă atît de discretă în "viaţa literară". Sclipitor de paradoxuri, cu un umor exasperat şi adesea negru, îndrăgostitul de literatură, film şi muzică dansează pe muchia tragicului, ţinîndu-şi echilibrul cu un maldăr de citate. întrebat dacă nu-l sperie faptul de a nu fi avut eşecuri literare, sarcasticul vulnerabil zice că îl înspăimîntă ratarea, nicidecum succesul. "Eşecul nu-ţi foloseşte niciunde, cu toate că se mai afirmă în chip senin contrariul, de pildă Ortega y Gasset scrie pe undeva că Ťa fi om cu adevărat înseamnă a eşuať". Ei bine, dacă într-adevăr nu am avut eşecuri literare înseamnă că nu sînt om cu adevărat. Ceea ce este cît se poate de mulţumitor. Avînd în vedere cum arată oamenii adevăraţi din ziua de azi". Recunoaşte că suferă adesea de depresii ("Cred că nici un om normal n-a putut trăi într-un regim ca al lui Ceauşescu, fără să contracteze o oarecare tulburare mentală. E o chestie de bun simţ"), care numai benefice nu-i sînt la scris, dar "nu vreau să las impresia că-s permanent abătut, scîrbit de viaţă, melancolic. Dimpotrivă. Acum tocmai am venit de la un parastas"... Răzvan Petrescu e un caz fericit de scriitor recunoscut încă de la debut. Este această recunoaştere cel mai bun lucru care i se poate întîmpla scriitorului? � vrea să ştie partenera de dialog. Şi omul de vocaţie, care a abandonat profesia de medic pentru scris, dar a trebuit să facă diverse alte munci de supravieţuire, răspunde cinstit: "Sigur că premiile şi elogiile sînt un lucru bun. Te fac să sticleşti. Dar un lucru şi mai bun ar fi să ai o rentă. Să nu te duci la serviciu, să nu-ţi pierzi vremea cu fleacuri într-o viaţă ce se poate stinge înainte să apuci să pui punct şi virgulă. Iar cel mai bun lucru care ţi se poate întîmpla � să fii mulţumit de cum scrii, plus privilegiile de mai sus". Necazul (şi farmecul) cu autorul Micilor schimbări de atitudine e că nu ştii cînd vorbeşte serios şi cînd se joacă, dacă se dezvăluie sau parodiază, unde sfîrşeşte costumul de clown şi începe carnea vie. Cînd i se pune, cu directeţe, o întrebare cam prea intimă - ai avut tentaţia sinuciderii? � discursul lansează artificii şi perdele de fum suprarealist: "Originea conflictului interior al scriitorului modern e atitudinea morală în faţa cunoaşterii, iar soluţia menită a înveli estetic acest conflict e strălucirea. Or, pentru a străluci, trebuie să fii foarte galben. Un galben de cadavru. Ori să ai un coif de aur. Ca Van Gogh. Sau măcar să fii conectat la ţesutul aurifer al înţelepciunii popoarelor. La o revelaţie. Un fasung. O pasiune. Şi atunci te electrocutezi. Străluceşti cît străluceşti şi te cureţi. Da, m-am gîndit la sinucidere. însă m-am gîndit mult mai intens la moartea altora". Cu toată sănătatea fragilă şi regimul enervant de viaţă ce decurge de aici, cu tot stressul şomajului recent, Răzvan Petrescu lucrează la o nouă carte şi îşi caută o slujbă: "Da, scriu. E o carte tristă. O nuvelă al cărei personaj se numeşte Eulampia, în care folosesc conotaţiile apotropaice, hiperbatul, parecheza, tmeza şi zengma. într-un mod semasiologic. Un text care are deja aproape 500 de pagini şi nu ştiu ce este. Un anunţ: ofer servicii de administrator vilă, spăl, calc, gătesc, fac curat, la nevoie latru prin curte. Rog seriozitate."



Căldură mare


În şapoul rubricii Convorbiri incomode din LUCEAFĂRUL nr. 25 din 30 iunie se poate citi: "în pragul celor 95 de ani pe care îi va împlini la 18 martie, domnul Barbu Brezeanu se fereşte de interviuri cît poate". Ştia dînsul de ce şi bine ar fi fost să se fi ferit şi de data aceasta, căci nici Marina Spalas, care "a consemnat", nici redactorul sau/şi corectorul care (se presupune) au citit textul nu ştiu exact cum se scrie numele venerabilului domn pe care se obstinează să-l ortografieze Brezeanu (inclusiv pe copertă). Cît despre faptul că d-l Barbu Brezianu a trecut, în atenţia presei culturale, "pragul celor 95 de ani", cu un anotimp întreg în urmă, ce să mai spunem!

Cronicarul a remarcat adesea că aceia care compilează în presă (sub propria semnătură) materiale despre ruşi din reviste şi cărţi occidentale, preiau şi ortografia numelor de acolo, demascîndu-şi sursa (de exemplu: Tchekhov, Tchaikovsky, Soljenitzin etc.). Ieronim Tătaru, în editorialul Refugiu în amintiri consacrat în AXIOMA nr. 6 Annei Ahmatova la 115 ani de la naştere, scrie corect numele ruseşti, doar într-un singur loc o zbîrceşte: "Gumilev, acuzat de conspiraţie împotriva sovietelor e împuşcat de Tchéka în 1921". Prima poliţie politică sovietică, dintre 1917 şi 1922, se scrie în româneşte CEKA (după iniţialele cuvintelor ruseşti Cirezvîciainaia Komissia, însemnînd Comisie Extraordinară). Cel mai mult din ortografia d-lui Tătaru ne-a plăcut grija pentru accentul pe e.



Rîul nu este un lac

În NAŢIONAL, cotidian de ştiri şi comentarii (redactor-şef Gheorghe Voicu) se publică în fiecare zi pe prima pagină, în chip de editorial, cîte un delir semnat anonim, cu numele ziarului. Fie că sînt alegeri locale, scandaluri naţionale, evenimente internaţionale, editorialistul, mereu acelaşi, îşi umple coloana cu un soi de predici, o gumă de mestecat alcătuită din platitudini, clişee, metaforizări stupide, cînd nu de-a dreptul tîmpenii, despre... suflet, aşa, în general. Iată doar două exemple. La 1 iulie, sub titlul Mai multă iubire, mai puţină depresie sîntem informaţi că: "Depresia este felul în care omul se concentrează adînc asupra propriei sale persoane şi faza în care el consideră că dorinţele nu-i sînt împlinite. în depresie este inevitabil sentimentul frustrării. Depresivul a avut dorinţe, dar nu s-au împlinit. A avut nevoi, dar nu i-au fost satisfăcute. A avut vise, dar ele s-au izbit de o lume rece, perfidă, translucidă. A avut speranţe, dar şi acestea s-au spulberat în vînt." Ce-i de făcut împotriva depresiei? Naţional ne învaţă: "Panaceul nu se piteşte în buline şi nici măcar în tehnici capabile să amorţească vigilenţa conştiinţei, ci într-o schimbare mentală fundamentală. Ea presupune să rămîi conectat la nevoile celorlalţi, la propria capacitate de a dărui, mai mult decît a formula reguli de primire a darurilor. Regulile multiple înseamnă mai puţină iubire şi mai multă energie orientată spre menţinerea etichetei. Cu cît este mai multă iubire pentru ceilalţi, cu atît este mai puţină depresie. Şi, unde-i iubire, regulile nu mai sînt necesare." Iar la 3 iulie, ştirea zilei e că "Oamenii nu pot fi infinit fericiţi sau infinit nefericiţi, infinit mici sau infinit mari, infinit buni sau infinit răi. Ei pot pendula între extreme, ca luminile şi umbrele, pot trece din una în alta, pot visa la una sau la alta şi aşa apare echilibrul. Sufletul aspiră spre fericire continuă şi pentru asta începe să viseze cele mai straşnice vise posibile", iar comentariile ne lasă fără comentarii: "Rîul nu este un lac, iar emoţiile noastre negative permanente transformă rîul în lac, îi întrerup dezvoltarea, evoluţia. Iată de ce ai voie să fii trist, dar pentru o vreme, şi asta să nu-ţi schimbe caracterul. Ai voie să te superi, dar nu pentru vecie, ci pentru o clipă. Altfel, legea vieţii "te tratează" cu medicamente tot mai puternice, tot mai tari şi, adesea, boala se poate să fie incurabilă. A iubi, a fi bogat, a fi faimos înseamnă a şti şi a putea, a înţelege şi a vedea firescul luminilor şi al umbrelor vieţii."